ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S., a chemat în judecată pe pârâta SC

A. SA Tărtărești și a solicitat obligarea acesteia la plata

sumei de 469.091,32 lei reprezentând penalități de întârziere la

rambursarea fondurilor de restructurare la care s-a convenit prin actele

adiționale din 7 iulie 1999.

Tribunalul Dâmbovița, prin

sentința nr. 1121 din 7 noiembrie 2008, a admis excepția

autorității de lucru judecat și a respins acțiunea

reclamantei, considerând că prin sentința nr. 1754 din 7 septembrie

2006, pronunțată de aceeași instanță și

rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție din 19 iunie 2007, a fost

soluționată cauza privind rambursarea fondurilor de restructurare

și a penalităților de întârziere, executarea hotărârii

judecătorești fiind o altă măsură procesuală pe care

reclamanta nu a utilizat-o.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 30 din 3 martie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei,

reținând că printr-o hotărâre judecătorească

anterioară purtată între aceleași părți s-a

soluționat irevocabil atât chestiunea rambursării fondurilor de

restructurare cât și aceea a penalităților de întârziere.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele de fond în mod greșit au analizat autoritatea de lucru

judecat în raport cu sentința nr. 1754/2006 a Tribunalului Dâmbovița,

prin care au fost acordate penalități de întârziere calculate la

ratele scadente de la 31 decembrie 2000 și 31 decembrie 2001 până la

data de 28 mai 2003, nesocotind precizarea făcută la 31 octombrie

2008 prin care obiectul pricinii a fost delimitat la penalitățile

pentru perioada după 29 mai 2003 până la data plății

integrale a fondurilor de restructurare.

Mai susține recurenta că nu

se puteau aplica dispozițiile art. 3712 C. proc. civ., întrucât cuantumul

penalităților a fost determinat de instanță la suma de

238.564,25 lei sumă ce nu putea face obiectul calculelor organului de

executare.

Recursul este fondat și va fi

admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prin cererea de chemare în

judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata

penalităților de întârziere pentru neplata ratelor restante la

fondurile de restructurare rambursabile calculate de la data de 29 mai 2003

până la plata integrală a fondurilor de restructurare.

Prin sentința nr. 1754 din 7

septembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița s-a soluționat irevocabil

chestiunea prescripției dreptului la acțiune privind pretenții

izvorând din convențiile din 1993, din 1994 și din 1995 și

obligația de plată a fondurilor de restructurare rambursabilă, a

dobânzilor și penalităților acestora din convențiile din

1995 și din 1996.

Instanțele de fond s-au rezumat

a analiza elementele autorității de lucru judecat, fără a

ține cont și a preciza în considerentele hotărârilor atacate

dacă sentința nr. 1754/2006 evocată cu putere de lucru judecat

chestiunea penalităților de întârziere a fost tranșată

până la data de 29 mai 2003 sau și pentru viitor până la plata

integrală a fondurilor de restructurare, iar dacă acestea au fost

plătite, data când obligația s-a stins.

Această verificare se impunea

cu atât mai mult cu cât soluționarea irevocabilă a sentinței nr.

1754/2006 a Tribunalului Dâmbovița a debutat prin sesizarea Curții de

Apel Ploiești în dosar nr. 6257/2003, iar în considerentele și

dispozitivul hotărârii judecătorești citată nu se

regăsesc elemente prin care să fie determinată perioada

până la care au fost acordate despăgubiri cu titlu de

penalități de întârziere și stingerea obligației

principale.

Din această perspectivă

hotărârile judecătorești atacate le este imputabilă o

ambiguitate care nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea

pricinii.

Așa fiind în temeiul

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul, va casa decizia nr. 30 din 3 martie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești va admite apelul și

desființând sentința nr. 1121 din 7 decembrie 2008 a Tribunalului

Dâmbovița va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 30 din 3 martie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează

și în consecință:

Admite apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 1921 din 7 noiembrie 2008 a

Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o desființează și trimite cauza spre

rejudecare în primă instanță la Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 16 martie 2010.