ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tărtărești și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 469.091,32 lei reprezentând penalități de întârziere la rambursarea fondurilor de restructurare la care s-a convenit prin actele adiționale din 7 iulie 1999. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1121 din 7 noiembrie 2008, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantei, considerând că prin sentința nr. 1754 din 7 septembrie 2006, pronunțată de aceeași instanță și rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19 iunie 2007, a fost soluționată cauza privind rambursarea fondurilor de restructurare și a penalităților de întârziere, executarea hotărârii judecătorești fiind o altă măsură procesuală pe care reclamanta nu a utilizat-o.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 30 din 3 martie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că printr-o hotărâre judecătorească anterioară purtată între aceleași părți s-a soluționat irevocabil atât chestiunea rambursării fondurilor de restructurare cât și aceea a penalităților de întârziere. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele de fond în mod greșit au analizat autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința nr. 1754/2006 a Tribunalului Dâmbovița, prin care au fost acordate penalități de întârziere calculate la ratele scadente de la 31 decembrie 2000 și 31 decembrie 2001 până la data de 28 mai 2003, nesocotind precizarea făcută la 31 octombrie 2008 prin care obiectul pricinii a fost delimitat la penalitățile pentru perioada după 29 mai 2003 până la data plății integrale a fondurilor de restructurare.

Mai susține recurenta că nu se puteau aplica dispozițiile art. 3712 C. proc. civ., întrucât cuantumul penalităților a fost determinat de instanță la suma de 238.564,25 lei sumă ce nu putea face obiectul calculelor organului de executare. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru neplata ratelor restante la fondurile de restructurare rambursabile calculate de la data de 29 mai 2003 până la plata integrală a fondurilor de restructurare.

Prin sentința nr. 1754 din 7 septembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița s-a soluționat irevocabil chestiunea prescripției dreptului la acțiune privind pretenții izvorând din convențiile din 1993, din 1994 și din 1995 și obligația de plată a fondurilor de restructurare rambursabilă, a dobânzilor și penalităților acestora din convențiile din 1995 și din 1996. Instanțele de fond s-au rezumat a analiza elementele autorității de lucru judecat, fără a ține cont și a preciza în considerentele hotărârilor atacate dacă sentința nr. 1754/2006 evocată cu putere de lucru judecat chestiunea penalităților de întârziere a fost tranșată până la data de 29 mai 2003 sau și pentru viitor până la plata integrală a fondurilor de restructurare, iar dacă acestea au fost plătite, data când obligația s-a stins.

Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât soluționarea irevocabilă a sentinței nr. 1754/2006 a Tribunalului Dâmbovița a debutat prin sesizarea Curții de Apel Ploiești în dosar nr. 6257/2003, iar în considerentele și dispozitivul hotărârii judecătorești citată nu se regăsesc elemente prin care să fie determinată perioada până la care au fost acordate despăgubiri cu titlu de penalități de întârziere și stingerea obligației principale. Din această perspectivă hotărârile judecătorești atacate le este imputabilă o ambiguitate care nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea pricinii. Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia nr. 30 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești va admite apelul și desființând sentința nr. 1121 din 7 decembrie 2008 a Tribunalului Dâmbovița va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 30 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și în consecință: Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1921 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 martie 2010.