ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2697/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 martie 2002, la Curtea de Apel Craiova, M. Ș. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 15 din 8 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a susținut că prin actul de control nu se ia împotriva sa o măsură concretă, ci numai s-a făcut o propunere a unor măsuri, cât timp, o dată respinsă contestația, și actul rămâne „titlu executoriu”. Recurentul a mai solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituțională, pentru cercetarea neconstituționalității art. 26 alin. (7) din O.G.

nr. 119/1999, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 72/2001, precum și a art. 40 alin. (2) din Partea a 10-a din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 332/2000, întrucât i se îngrădește dreptul de apărare și a contestației împotriva unui act, ce-l găsește răspunzător de anumite fapte financiare nedovedite. Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a formulat întâmpinare la recursul declarat, solicitând respingerea acestuia, întrucât în mod corect instanța de fond a cerut respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulată de recurentul M.Ș., întrucât acesta nu avea calitatea de a contesta actul de control, potrivit O.G. nr. 119/1999, auditul intern fiind o activitate independentă, din structura unei instituții publice, care constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern.

Intimata a făcut expres precizarea că „ceea ce se controlează de inspecția de Audit Intern, este activitatea desfășurată în instituția publică, și nu o anumită persoană individualizată”. Deci cel controlat, potrivit art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999, este instituția publică. Contestațiile împotriva proceselor-verbale întocmite de Inspecția de audit, se formulează de conducătorul instituției publice, iar nu de o persoană fizică din cadrul instituției (fie ca și contabilul șef), în nume personal. Mai mult, procesul-verbal al Inspecției de Audit nu face decât să constate săvârșirea anumitor abateri și să propună măsuri de remediere, măsuri ce constituie atributul exclusiv al conducerii instituției publice.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința din nr. 15 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Craiova, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M.Ș., împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, pentru anularea procesului-verbal din 12 octombrie 2001, încheiat de organele Inspecției de Audit Intern din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt. De precizat că prin decizia nr. 531 din 8 noiembrie 2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a respins contestația formulată de M.Ș., ca inadmisibilă, întrucât contestatorul nu are calitatea de a ataca actul de control, acest drept revenind conform art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999, privind auditul intern și control financiar preventiv, revenind conducătorului instituției publice.

Instanța a constat că actul de control atacat nu ia o măsură corectă împotriva reclamantului, făcând numai propuneri de remediere a deficiențelor constatate. Mai mult, s-a precizat de instanță că reclamantul în cauză va putea contesta eventualele măsuri dispuse de conducătorul unității, față de audit intern. Analizându-se recursul declarat sub aspectul motivelor invocate în raport cu soluția pronunțată în cauză, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins. Controlul de audit intern privește activitatea instituției, iar constatarea deficiențelor presupune prevederea măsurilor, pentru înlăturarea deficiențelor constatate. Aceste propuneri nu înseamnă act administrativ individual pentru recurent, care să-i dea calitatea procesuală activă, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, să-l atace în contencios administrativ.

Cât timp nu s-a luat o măsură corectă de sancționare a recurentului, ca persoană, nu se poate susține că are posibilitatea legală de acționare în contencios administrativ. Practic, prin controlul de audit intern s-a stabilit că s-ar fi acordat drepturi salariale necuvenite, de 97.281.064 lei, iar recurentul, în calitate de contabil-șef, susține că drepturile au fost acordate corect. Măsurile propuse de Inspecția de audit nu s-au concretizat într-un act administrativ, care să-l nominalizeze pe recurent cu o sancțiune anume. Așa fiind, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.Ș., împotriva sentinței civile nr. 15 din 8 februarie2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.