ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2003, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantele T.E. și D.S. au solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, să se anuleze decizia nr. 1 din 28 mai 2002, emisă de pârâtă și a procesului-verbal de inspecție de audit, încheiat la 10 aprilie 2002, privind sumele de 13.163.149 lei, minus în gestiune și 1.906.260, penalități întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că prin somațiile de plată emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, s-au înființat popriri asupra salariilor lor, deși prejudiciul nu este cert și real, el fiind constatat de inspectorii de audit, prin procesul-verbal din 10 aprilie 2002. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința 112 din 5 iunie 2003, a respins ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamante, ca urmare a admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor. Pentru a reține lipsa calității procesuale active, instanța a reținut că potrivit art. 26 din O.U.G.

nr. 119/1999, împotriva procesului-verbal de inspecție de audit, pot formula contestație numai conducătorii unității verificate, contestație care a fost formulată și soluționată prin decizia nr. 1 din 28 mai 2002 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova și sentința nr. 9 din 31 ianuarie 2003, a Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei sentințe nr. 112 din 5 iunie 2003 au declarat recurs, reclamantele, criticând hotărârea, ca nelegală, instanța de fond trebuind să decline competența la instanța competentă, că nu există prejudiciu cert și real, că ele sunt puse în situația să nu poată contesta o măsură care le prejudiciază. Recursul este nefondat. Prin O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin Legea nr. 84/2003, a fost reglementată activitatea de audit intern și control financiar preventiv la entitățile publice și cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea fondului public.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (7) din O.G. 119/1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 301/2002, s-a prevăzut că actul de constatare întocmit cu ocazia inspecțiilor, prin care se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, poate fi contestat la structura care a efectuat inspecția, structură care va soluționa contestația prin decizie motivată, care este definitivă. Instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile legale sus citate, unitatea controlată prin reprezentanții legali, formulează contestație și apoi acțiune, nu salariații care sunt menționați în procesul-verbal, constatare legală și judicios motivată.

Reclamantele nu au calitate procesuală activă, pentru a contesta actele de control, dar împotriva reținerilor, cu posibilitatea să formuleze contestație de executare sau dacă s-au emis decizii de imputare sau angajamente de plată, să le conteste la instanțele competente și în termenele legale. În raport cu obiectul acțiunii, în mod legal, instanța de fond a pronunțat sentința nr. 112/2003, astfel că pe cale de consecință, recursul se constată a fi nefondat, în care sens va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.E. și de D.S., împotriva sentinței nr. 112 din 5 iunie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.