ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 mai 2003, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamantele T.E. și D.S. au solicitat ca în contradictoriu cu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, să se anuleze decizia nr. 1 din

28 mai 2002, emisă de pârâtă și a procesului-verbal de inspecție de audit,

încheiat la 10 aprilie 2002, privind sumele de 13.163.149 lei, minus în

gestiune și 1.906.260, penalități întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au susținut că prin somațiile de plată emise de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, s-au înființat popriri asupra salariilor lor, deși prejudiciul

nu este cert și real, el fiind constatat de inspectorii de audit, prin

procesul-verbal din 10 aprilie 2002.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința 112 din 5 iunie 2003,

a respins ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamante, ca urmare a

admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor.

Pentru a reține lipsa calității

procesuale active, instanța a reținut că potrivit art. 26 din O.U.G. nr.

119/1999, împotriva procesului-verbal de inspecție de audit, pot formula

contestație numai conducătorii unității verificate, contestație care a fost

formulată și soluționată prin decizia nr. 1 din 28 mai 2002 a Direcției

Generale a Finanțelor Publice Prahova și sentința nr. 9 din 31 ianuarie 2003, a

Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei sentințe nr. 112

din 5 iunie 2003 au declarat recurs, reclamantele, criticând hotărârea, ca

nelegală, instanța de fond trebuind să decline competența la instanța

competentă, că nu există prejudiciu cert și real, că ele sunt puse în situația

să nu poată contesta o măsură care le prejudiciază.

Recursul este nefondat.

Prin O.G. nr. 119/1999, aprobată

prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin Legea nr. 84/2003, a

fost reglementată activitatea de audit intern și control financiar preventiv la

entitățile publice și cu privire la utilizarea fondurilor publice și

administrarea fondului public.

În conformitate cu dispozițiile art.

26 alin. (7) din O.G. 119/1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 301/2002,

s-a prevăzut că actul de constatare întocmit cu ocazia inspecțiilor, prin care

se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor

publice sau a patrimoniului public, poate fi contestat la structura care a

efectuat inspecția, structură care va soluționa contestația prin decizie

motivată, care este definitivă.

Instanța de fond a reținut că în

conformitate cu prevederile legale sus citate, unitatea controlată prin

reprezentanții legali, formulează contestație și apoi acțiune, nu salariații

care sunt menționați în procesul-verbal, constatare legală și judicios

motivată.

Reclamantele nu au calitate

procesuală activă, pentru a contesta actele de control, dar împotriva

reținerilor, cu posibilitatea să formuleze contestație de executare sau dacă

s-au emis decizii de imputare sau angajamente de plată, să le conteste la

instanțele competente și în termenele legale.

În raport cu obiectul acțiunii, în

mod legal, instanța de fond a pronunțat sentința nr. 112/2003, astfel că pe

cale de consecință, recursul se constată a fi nefondat, în care sens va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.E.

și de D.S., împotriva sentinței nr. 112 din 5 iunie 2003, a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2004.