ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 21/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 ianuarie 1999, Ș.V. a

chemat în judecată pe Președintele României pentru a fi obligat să se pronunțe

asupra propunerii de numire a sa în funcția de judecător la Judecătoria

Constanța, conform procesului-verbal din 26 februarie al Consiliului Superior

al Magistraturii.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că la acea dată, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât, cu

unamitate de voturi, să-l propună în vederea numirii ca judecător la

Judecătoria Constanța.

Cu toate acestea, prin Decretul nr.

91 din 14 mai 1996, Președintele României nu l-a menționat în lista

judecătorilor numiți în funcție, ceea ce este de natură a-l prejudicia grav.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ prin sentința civilă nr. 116/CA din 21 octombrie 1999

a respins acțiunea ca indamisibilă.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune față de existența în materie a unei proceduri speciale de

contestatre a actelor privind numirea, promovarea și eliberarea din funcție a

magistraților, instituită prin Legea nr. 92/1992 și Regulamentul de funcționare

al Consiliului Superior al Magistraturii, republicat la 8 decembrie 1995.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul Ș.V.

Recurentul a susținut că prima

instanță a făcut o aplicare greșită a legii, ignorând faptul că Regulamentul de

funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii în vigoare la data

indicată în acțiune nu prevedea conduita de urmat pentru Președintele României,

că, în situația respectivă sunt incidente normele conținute în Legea

contenciosului administrativ, în raport de care, acțiunea sa este admisibilă.

Pe de altă parte, a fost omisă

împrejurarea că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii putea fi

atacată în justiție numai după modificarea dispozițiilor Legii organice, care a

intervenit la 25 iulie 1997 și a consacrat calea plângerii la Curtea Supremă de

Justiție.

Recursul este nefondat.

Regulamentul pentru funcționarea

Consiliului Superior al Magistraturii, republicat la data de 8 decembrie 1995 a

instituit în adevăr, o procedură aparte pentru soluționarea contestațiilor

formulate de magistrați împotriva măsurilor dispuse de Consiliul Superior al

Magistraturii în temeiul art. 80 alin. (1) și

(

2) din Legea nr. 92/1992.

Această procedură a fost urmată de

reclamantul Ș.V. și în ședința din 18 - 19 septembrie 1996, Consiliul Superior

al Magistraturii a reanalizat situația sa, hotărând în unanimitate respingerea

cererii pentru o nouă propunere de numire în funcția de judecător la

Judecătoria Constanța.

Și hotărârea respectivă a fost

atacată ulterior de către reclamant la Curtea Supremă de Justiție, care în

Complet de 9 judecători, prin decizia nr. 24 din 7 decembrie 1998 i-a respins

plângerea ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 1 februarie

1999, aceeași instanță a luat act de renunțarea lui Ș.V. la judecarea cererii

de revizuire, iar printr-o încheiere din aceeași dată (dar într-un alt dosar),

de renunțarea acestuia la judecata contestației în anulare.

Este așadar, evident că în lipsa

unei hotărâri din partea Consiliului Superior al Magistraturii de propunere

pentru numirea reclamantului în funcția de judecător, Președintele României nu

putea să-l includă pe acesta în lista judecătorilor numiți prin Decretul nr. 91

din 14 mai 1996.

Având în vedere considerentele

expuse și prevederile art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.

29/1990, a căror aplicabilitate a fost făcută în speță de prima instanță,

urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul

Ș.V., împotriva sentinței civile nr. 116/CA din 21 octombrie 1999 a Curții de

Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2003.