ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1881/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 451/CA din 15 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată. În motivarea sentinței se reține că reclamantul a contestat Hotărârea nr. 92 din 26 mai 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând casarea hotărârii și rejudecarea în fond a cauzei, în sensul admiterii recomandării ministrului justiției, de numire a reclamantului în funcția de judecător la Judecătoria Fetești.

Instanța de fond a motivat că lipsa ministrului justiției de la ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 26 mai 2004 nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii, întrucât potrivit art. 88 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, în vigoare la acea dată „lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate, fără drept de vot, de ministrul justiției (…)”. Totodată, s-a reținut că reclamantul a îndeplinit funcția de judecător stagiar la Judecătoria Constanța, în perioada 2 decembrie 1998 - 1 august 2000, notele obținute și calificativul satisfăcător în cadrul aprecierii anuale nefiind suficiente pentru a caracteriza pregătirea sa profesională ca fiind corespunzătoare, condiție prevăzută de art. 65, coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/1992, pentru numirea în funcția de judecător.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul H.I., susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece se bazează pe aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 88 din Legea nr. 92/1992, care prevede că lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate de ministrul justiției și se întemeiază pe grave greșeli de fapt, rezultând din aprecierea eronată a probelor. Se susține, astfel, că legiuitorul a prevăzut obligativitatea prezenței ministrului justiției, iar lipsa acestuia l-a prejudiciat pe recurent, deoarece ministrul nu și-a susținut recomandarea pentru numirea în funcțiile de magistrat. Totodată, recurentul susține că aprecierile anuale și calificativele acordate sunt neîntemeiate și vin în contradicție cu alte recomandări aflate la dosarul profesional și care denotă o activitate foarte bună.

De asemenea, în mod greșit s-a afirmat că absența ministrului justiției la ședința din 26 mai 2004 nu a fost probată, la dosarul cauzei existând procesul-verbal al ședinței respective. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este neîntemeiat. Astfel, concluzia instanței de fond, în sensul că absența ministrului justiției de la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii nu atrage nulitatea hotărârii atacate, este corectă și se bazează pe interpretarea judicioasă a dispozițiilor Legii nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, în vigoare la data emiterii actului atacat.

Potrivit legii menționate, hotărârile asupra cererilor de numire în funcția de judecător se iau cu majoritate de voturi, ținând seama de dosarul profesional și de datele obținute cu ocazia audierii magistratului; absența ministrului justiției care, de altfel, nu are drept de vot, nu este sancționată cu nulitatea hotărârii, potrivit legii aplicabile, respectiv Legea nr. 92/1992.

În ceea ce privește condiția pregătirii profesionale corespunzătoare, prevăzută de art. 65, coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/1992, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor, acordând importanță prioritară notelor și calificativelor obținute de reclamantul-recurent în perioada 2 decembrie 1998 - 1 august 2000, când a funcționat ca judecător stagiar la Judecătoria Constanța; în anul 2000, recurentul a obținut note de 7 la capacitatea de interpretare și aplicare a legii și calitatea redactării hotărârilor și nota 5 la conducerea ședințelor de judecată, note ce au condus la calificativul satisfăcător. Aceste elemente sunt de natură să justifice respingerea cererii reclamantului de numire în funcția de judecător.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.I. împotriva sentinței civile nr. 451 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2006.