ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1986/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Constanța și înregistrată sub nr. 4225 din 5 octombrie 1999, reclamanta

SC C. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC O.T. SRL Constanța, a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1618 din 20 mai 1999, intervenit între părți

- anularea contractului de leasing nr.

1765 din 27 aprilie 1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta învederează,

în esență, că cele două acte a căror anulare se cere s-au încheiat în baza

Hotărârii A.G.A. și prin aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 88/1997 și a H.G. nr.

55/1998 – acte normative care nu mai erau incidente, întrucât societatea

reclamantă avea capital majoritar privat, iar pe de altă parte, în obiectul de

activitate al pârâtei nu erau incluse operațiuni de leasing.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin sentința nr. 14/COM din 19 noiembrie 1999, a dispus, în baza art.

158 alin. (1) și (3), cu referire la art. 159 alin. (1) și (2) C. proc. civ., declinarea

competenței de judecată a acțiunii în favoarea Tribunalului Constanța, secția

comercială.

S-a reținut că dispozițiile art. 32

31

,

32

9

, 32

10

, 32

28

și 32

29

din O.G. nr.

88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999, intrată în vigoare la 26 iunie 1999,

sunt ulterioare încheierii și executării contractelor în litigiu.

S-a motivat că aceste dispoziții

conțin norme de procedură, inclusiv de competență, care sunt de imediată

aplicare și determină în același timp sfera actelor și situațiilor juridice

cărora le sunt aplicabile.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs SC O.T. SRL, invocând greșita aplicare a legii, cât privește

stabilirea instanței competente în soluționarea cauzei.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

nr. 151/COM din 13 ianuarie 2000, a respins, ca nefondat, recursul reținând, în

esență, că actele normative invocate sunt ulterioare raportului juridic

stabilit între părți, astfel încât instanța competentă a judeca cauza este

instanța comercială de drept comun, după natura comercială a contractului.

Tribunalul Constanța, prin sentința

nr. 1023/COM din 3 aprilie 2000, admite excepția prescripției dreptului la

acțiune și respinge, ca prescrisă, cererea reclamantei SC C. SA Constanța.

În pronunțarea acestei soluții,

instanța a reținut, în esență, că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 32

și 28 din Legea nr. 99/1999 – termen de 3 luni – și că acest termen curge de la

data modificării O.U.G. nr. 88/1997, prin Legea nr. 99/1999, intrată în vigoare

la 26 iunie 1999.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC C. SA a declarat apel, susținând, în esență, neaplicarea art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia nr. 772 COM din 23 octombrie 2000, a admis apelul, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza pentru rejudecare în fond,

constatând netemeinicia prescripției dreptului la acțiune.

În pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, în esență, că termenul de introducere a acțiunii nu

este de 3 luni, acest termen fiind incident doar pentru operațiunile prevăzute

în capitolul 5 din O.U.G. nr. 88/1997 (art. 2 pct. 15 din Normă) deci, cele date

în competența curții de apel.

În rejudecare, Tribunalul Constanța,

prin sentința nr. 725/COM din 27 martie 2001, a respins excepția lipsei

capacității procesuale de exercițiu a administratorului SC C. SA și a respins,

ca nefondată, acțiunea reținând, pe de o parte, că parte în proces este societatea

și nu administratorul acesteia, care îndeplinește calitatea de reprezentant,

iar pe de altă parte, cât privește fondul pricinii, instanța a apreciat că sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998 – acte normative

ce fac trimitere la capitolele ce fac referire la vânzarea de active ale

societăților comerciale și la care statul este acționar majoritar și care nu

exclud aplicarea metodei de privatizare prevăzute de acestea, urmare a

tranzacționării acțiunilor.

Apelul declarat în termen legal de reclamant

a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr.

901/COM din 18 octombrie 2001, instanța reținând, în pronunțarea acestei hotărâri,

următoarele:

- împrejurarea că anumite dispoziții

privitoare la vânzarea de active cuprinse în O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998,

se referă la societățile la care statul sau autoritatea administrației publice locale

este acționar majoritar, nu exclude aplicarea acestei metode de privatizare și

societăților la care statul nu mai deține capital majoritar, urmare a tranzacționărilor

acțiunilor.

- indiferent dacă F.P.S.-ul era sau

nu majoritar, societatea comercială, aflată în pragul privatizării, trebuia să

respecte Hotărârea A.G.A. de aprobare a încheierii contractului de leasing cu

clauză irevocabilă de vânzare, care-și produceau efectele legale.

- operațiunea de leasing nu poate fi

confundată cu instrumentul comercial reprezentat de contractul de leasing, care

este un act specific circuitului comercial și care nu reprezintă un obiect de

activitate distinct.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând atât dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – încălcarea și

aplicarea greșită a art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, Cap. III, Titlul III din H.G.

nr. 55/1998, H.G. nr. 202/1998, art. 14 din O.G. nr. 51/1997 și art. 34 din

Decretul nr. 31/1954, cât și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. –

schimbarea naturii actului dedus judecății prin interpretarea lui greșită.

Curtea, analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Contractul de leasing imobiliar cu

clauza irevocabilă de vânzare, perfectat de SC C. SA, în calitate de locator, și

SC O.T. SRL, în calitate de utilizator, s-a încheiat în fapt prin efectul

novației contractului de asociere în participațiune preexistent, înregistrat

sub nr. 4409 bis din 15 decembrie 1997, în baza mandatului special al F.P.S.

București, cu nr. 300/1162 din 5 martie 1998, și a Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 11

martie 1998.

Dispozițiile art. 27 alin. (1) din

O.U.G. nr. 88/1997, permit societăților comerciale și regiilor autonome, care

au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere

în participațiune, să vândă sau să încheie contracte de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare cu locatarii sau asociați lor, în situațiile în

care aceștia au efectuat investiții în respectivele active, în condițiile

stabilite de text.

De reținut este faptul că sus

menționatul contract de leasing a fost încheiat cu respectarea cerințelor stabilite

la momentul adoptării Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 1998 – dată la care F.P.S. nu

avea calitatea de acționar majoritar.

Analizând dispozițiile legale, incidente

în cauza de față, se constată că acestea nu sunt de natură a condiționa acțiunea

de privatizare de calitatea de acționar majoritar a statului, nespecificând care

trebuie să fie participarea statului la structura acționariatului.

Astfel, din economia dispozițiilor

cuprinse în art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, se arată că menționatul act

legislativ stabilește cadrul juridic și „pentru vânzarea activelor aparținând

societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației

publice locale este acționar”.

În Anexa 1, pct. 4 al Hotărârii de

Guvern din 30 martie 1998, privind aprobarea Programului de privatizare a

societăților comerciale, se relevă, în mod expres, că, și în situațiile de

leasing imobiliar, perfectarea contractului se realizează în baza aprobării

Adunării Generale a Acționarilor.

Rezultă, așadar, prin coroborarea

textelor legale la care s-a făcut referire, că încheierea contractului de

leasing imobiliar cu clauză de vânzare a fost încheiat cu respectarea prevederilor

legale, în cauză, nefiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 51/1997, modificată,

care poartă asupra leasing-ului indirect.

Se reține, totodată, că, în mod

corect, s-a apreciat de către instanța de apel faptul neîncălcării principiului

specialității capacității de folosință prin încheierea respectivului contract

de leasing imobiliar, întrucât operațiunea de leasing, așa cum aceasta este reglementată

de O.U.G. nr. 51/1996, nu poate fi confundată cu contractul de leasing ca

instrument comercial.

În consecință, Curtea apreciază criticile

ca nefondate, motiv pentru care, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul, menținând ca legală și temeinică decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Constanța, împotriva

deciziei nr. 901/COM din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 1 aprilie 2003.