ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2604/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 1999,

reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC P.S.

SA Constanța, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să

dispună:

- suspendarea executării dispozițiilor Hotărârii

Adunării Generale a Acționarilor de la SC P.S. SA Constanța din data de 3

decembrie 1998, precum și suspendarea executării dispozițiilor procesului-verbal,

care a stat la baza hotărârii atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei

dedusă judecății.

- anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor

de la SC P.S. SA Constanța din data de 3 decembrie 1998, precum și anularea

dispozițiilor procesului-verbal care a stat la baza hotărârii atacate, în

partea referitoare la majorarea capitalului social cu contravaloarea terenului,

precum și transformarea, prin novație, a unor contracte de asociere în

participațiune în contracte de leasing imobiliar și toate actele subsecvente

acestei hotărâri.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în

ședința din 3 decembrie 1998, Adunarea Generală a Acționarilor de la SC P.S. SA

Constanța a hotărât majorarea capitalului social al societății pârâte cu un

număr de 191.206 acțiuni noi, emise ca urmare a includerii în capitalul social

a contravalorii terenului pentru care s-a emis certificatul de proprietate,

având seria 1407 nr. 2233 din 14 septembrie 1998.

Cum aceste acțiuni noi au fost atribuite în

exclusivitate acționarului F.P.S., deși, potrivit art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr.

88/1997, acestea reveneau proporțional cotei din capitalul social, pe care o

deține fiecare acționar, reclamanta consideră că hotărârea atacată, prin care

s-a admis această măsură, este nelegală, așa cum, de asemenea este nelegală și

sub aspectul că acționarii au votat transformarea contractelor de asociere în

contracte de leasing imobiliar, astfel că, prin executarea obligațiilor asumate

în aceste contracte, s-ar realiza în fapt înstrăinarea unor active ale

societății pârâte, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia, care ar

conduce implicit la prejudicierea acționarilor, datorită scăderii potențialului

financiar și comercial al pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 478/Com din 1 octombrie

1999, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva

pârâtei, SC P.S. SA Constanța.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov, a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 261/Com din 12 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția comercială.

Pentru

a soluționa astfel, ambele instanțe au reținut, în esență, că, într-adevăr,

potrivit art. 5 alin. (6) din H.G. nr. 55/1998, societățile comerciale, cărora

li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, se privatizează cu includerea valorii terenului în capitalul

social, acțiunile aferente revenind F.P.S-ului și celorlalți acționari, după

caz, în funcție de data la care terenurile au fost înscrise în cartea funciară

și de momentul dobândirii calității de acționar, numai că aceste dispoziții

legale au fost modificate prin H.G. nr. 361/1998, care prevedea faptul că

acțiunile aferente valorii majorate a capitalului social, revin F.P.S-ului,

care le va oferi la vânzare acționarilor societății comerciale, prin negocierea

directă, proporțional cu cota parte din capitalul social deținută de aceștia.

Or, cum H.G. nr. 361/1998, prin care a fost

modificată H.G. 55/1998, a intrat în vigoare la 2 iulie 1997, deci, anterior

datei de 3 decembrie 1998, când A.G.A. de la SC P.S. SA Constanța a hotărât

atribuirea acțiunilor aferente valorii majorate a capitalului social

F.P.S.-ului, cu excluderea celorlalți acționari, instanțele au concluzionat că,

în cauză, sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, respectiv H.G. nr. 361/1998,

și, ca urmare, acțiunea în anulare a hotărârii din 3 decembrie 1998 este

neîntemeiată.

În plus, instanța de apel a mai reținut că sentința

civilă nr. 425 din 15 aprilie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3308 din 17

decembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ,

prin care a fost anulată în parte H.G. nr. 361/1998, respectiv, art. I pct. 3,

privind modificarea alin. (6) al art. 5 din H.G. nr. 55/1998, depusă ca act nou

în apel, nu este incidentă în cauză, din moment ce în acel litigiu a figurat ca

reclamanta S.I.F. Oltenia, deci o altă parte, și nu S.I.F. Transilvania SA.

În

ce privește anularea aceleiași hotărâri, în partea referitoare la transformarea

prin novație a unor contracte de asociere în participațiune în contracte de

leasing imobiliar, instanțele au reținut că nici sub acest aspect acțiunea în

anulare nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, lipsa avizului F.P.S., pentru

adoptarea acestei măsuri, nu este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii,

iar pe de altă parte, că, deși, potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta avea

obligația să probeze că pârâta, SC P.S. SA, nu are în obiectul său de

activitate operațiuni de leasing imobiliar, totuși, nu a făcut nici o dovadă în

acest sens.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov, susținând, în esență, că

hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele:

- pârâta nu a formulat nici un fel de apărare,

astfel, că potrivit principiilor dreptului procesual civil, înseamnă că aceasta

a achiesat tacit la cererea sa, privind anularea hotărârii A.G.A. din 3

decembrie 1998.

- că, din moment ce art. 1 al H.G. nr. 361/1998, a

fost anulat, își produce efectele

erga omnes

, și chiar dacă instanțele

ar fi apreciat că, totuși, acest text ar fi aplicabil în speță (întrucât

reclamanta nu a figurat ca parte în procesul în care s-a dispus anularea

parțială a H.G. nr. 361/1998) acesta trebuia înlăturat ca temei juridic al

apărării, pentru că este contrar principiilor de drept.

- instanțele ar fi pronunțat soluții greșite în ceea

ce privește nelegalitatea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, în partea

referitoare la aprobarea transformării contractelor de asociere în

participațiune, în contracte de leasing imobiliar, deoarece, fără nici o

justificare, au reținut că ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului în

acest sens, iar pe de altă parte, că, prin adoptarea acestor hotărâri, s-a

încălcat principiul specialității capacității de exercițiu al persoanei

juridice, deși, prin O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.

99/1999, nu s-a adus modificări ale cadrului normativ privind leasing-ul, fapt

care, în final, poate conduce, implicit, la modificarea actelor constitutive

ale pârâtei, fără respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de

legislația în domeniu.

Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 8,9,10 și 11 C. proc. civ.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în recurs,

raportat la probele de la dosar și dispozițiile legale incidente în cauză, se

reține că, în respectarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., instanțele, cu

referire specială la instanța de apel, erau datoare să analizeze, chiar dacă

pârâta nu a depus întâmpinare, temeinicia și legalitatea susținerilor

reclamantei, astfel cum acestea au fost concretizate în cererea inițială și,

ulterior, în motivele de apel, și cum acestea au fost considerate ca lipsite de

relevanță, raportat la dovezile administrate corect, cu o motivare

corespunzătoare, au respins și, respectiv, menținut soluția de respingere a

acțiunii.

Faptul că în cadrul altui litigiu s-a dispus, pe

calea contenciosului administrativ, prin hotărâre judecătorească, rămasă

irevocabilă, anularea parțială a H.G. nr. 361/1998, în partea referitoare la

atribuirea în exclusivitate F.P.S-ului a acțiunilor aferente majorării

capitalului social cu valoarea terenurilor, adică a art. 1 pct. 3 din actul

normativ menționat, nu poate avea nici o semnificație în cauză, întrucât

efectele acestei hotărâri nu se extind, așa cum pretinde eronat reclamanta,

erga

omnes

, ci se răsfrâng numai asupra persoanelor care au figurat ca părți în

proces, așa cum bine a reținut, chiar dacă în alți termeni, instanța de apel.

Pe de altă parte, se constată că sunt nereale

susținerile reclamantei, în sensul că instanța de apel a reținut că, în speță,

ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului, pentru adoptarea hotărârii A.G.A.

din 3 decembrie 1998, referitor la transformarea contractelor de asociere în

participațiune în contracte de leasing imobiliar, deoarece, din considerentele

deciziei, rezultă o cu totul o altă situație, și anume, că instanța de apel a

considerat că lipsa avizului respectiv, nu este de natură să atragă nulitatea

absolută a hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, or, reclamanta nu

demonstrează ca această statuare ar fi discutabilă în raport cu anumite

dispoziții legale și nici nu precizează care ar fi acelea.

De asemenea, în mod, corect, instanța de apel a

reținut, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civ., că reclamanta nu a probat,

deși ei îi revenea această obligație, că pârâta nu ar avea în obiectul său de

activitate operațiuni de leasing, și, ca atare, bine a considerat că hotărârea

A.G.A. din 3 decembrie 1998, a SC P.S. SA Constanța este legală și în partea

referitoare la transformarea prin novație a unor contracte de asociere în

participațiune în contracte de leasing imobiliar.

Ca atare, față de lipsa de dovezi, în sensul celor

arătate mai sus, fără nici un temei, reclamanta susține că, prin adoptarea

acestei hotărâri, s-ar fi încălcat principiul specialității capacității de

folosință a persoanei juridice, ceea ce, raportat la speță, ar însemna că, în

cauză, s-au modificat, fără respectarea condițiilor de fond și formă, însăși

actele constitutive ale societății pârâte, ceea ce este în contradicție cu

probele dosarului.

În ceea ce privește motivul suplimentar de recurs, invocat

prin adresa nr. 4638 din 19 aprilie 2001, se constată că nici acesta nu este

întemeiat, întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă care să ateste că a

fost prejudiciată ca urmare a judecării cauzei în ședință publică și nu în Camera

de consiliu, astfel cum statuează dispozițiile art. 131 alin. (6) din Legea nr.

31/1990, republicată.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins,

ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva

deciziei nr. 261/Com din 12 aprilie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 mai 2003.