ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2003

D E C I Z I A NR.672 DOSAR NR.1104/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant P.A.D., reprezentat de avocatul B.N., intimații-pârâți M.E., prin mandatara M.A.– cu procură (fila 38 din dosarul instanței de apel), B.H.I., personal, S.A.M., reprezentată de avocata I.Z., S.E., prin procurator M.V., H.A.și H.R.N., ambii reprezentați de avocata M.I., Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O.. A lipsit intimata pârâtă S.C.” F.”SA București. Procedura completă.

Avocatul B.N., pentru recurentul-reclamant P.A.D., solicită a se reveni asupra problemei timbrajului în cauză întrucât, în opinia sa, în raport de soluția instanței de fond și a celei de apel, care vizează lipsa calității procesuale active a reclamantului, precum și față de cuprinsul motivelor de recurs care privesc același aspect, nu datorează nici o taxă de timbru. Mai solicită a se dispune atașarea la dosarul de față a celor trei dosare menționate în petiția de la fila 40 din dosar. Curtea, deliberând, constată că recursul nu trebuie timbrat pentru capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, față de soluționarea cauzei de către instanțele inferioare pe excepție. Obligația de a timbra acel capăt de cerere în raport cu prețul din fiecare contract subzistă însă la instanța de fond.

Cu privire la cererea de atașare a dosarelor Judecătoriei Sectorului 2, Curtea o respinge ca nepertinentă în această fază procesuală în fața acestei instanțe. Nemaifiind alte cereri, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților prezente cu privire la recursul declarat de reclamant. Avocatul B.N., pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului în sensul motivelor scrise din dosar. Cere casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare. Mandatara Marian Ana, pentru intimatul-pârât M.E., solicită respingerea recursului. Intimatul-pârât B.H.I. solicită de asemenea, respingerea recursului. Avocata I.Z., pentru intimata-pârâtă S.A.M., pune concluzii de respingere a recursului, făcând trimitere la motivele din întâmpinare.

Mandatarul M.V., pentru intimata-pârâtă S.E., cere respingerea recursului. Avocata I.M., pentru intimații-pârâți H.A.și H.R.N., solicită respingerea recursului. Consilier juridic O.O., pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București, solicită respingerea recursului. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 1999 pe rolul Tribunalului București, precizată ulterior, reclamantul P.A.D., prin avocat B.N., a chemat în judecată pe pârâții: B.H.I., S.A.M., Primăria municipiului București, S.C.” F.” SA, S.E., H.A., H.R.N., M.E., formulând cinci capete de cerere: - obligarea Primariei să-i lase în deplină proprietate cota de ½ din imobilul situat în București, P-ța Pache Protopopescu nr.2; - constatarea inopozabilitații față de reclamant a sentintei civile nr.9256/10 iunie 1998 pronuntată de Judecătoria sectorului 2; - anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții S.E., H.A., H.R.N., M.E.

cu SC Foișor SA în temeiul Legii nr.112/1995; - constatarea inopozabilității față de reclamant a sent.civ.nr.9347 din 25 iunie 1999 pronuntată de Judecătoria Sectorului 2; - ieșirea din indiviziune asupra întregului imobil. În motivarea acțiunii, încadrată în drept în dispozițiile art.480 C.civ, ale Legii nr.112/1995, art.1294 C.civ. și ale Legii nr.603/1943, reclamantul a arătat că G.M.(mătușa sa) și B.V.(mătușa pârâtului B.) au cumpărat în anul 1940 în cote de câte ½ imobilul, compus din mai multe apartamente, iar în anul 1945 mama sa P.E.a devenit proprietară, prin cumpărare de la B.V., a unei cote de ½ din apartamentul situat la etajul 4, ca și din pivnită și camera de serviciu.

După naționalizarea imobilului (pe numele B.V.) atât mama sa, cât și G.M.(al căror unic moștenitor afirmă că este) au rămas să locuiască acolo, în apartamentul de la etajul 4, respectiv în apartamentul de la etajul 1, iar după 1990 au solicitat să le fie restituite, cerere nesoluționată până la decesul lor. Mai arată reclamantul că pârâții S.E., H.A., H.R.N., M.E. au cumpărat părți ale imobilului, respectiv: demisol (S.E., la 13 octombrie 1998), parter (H.A.și familia, la 18 decembrie 1996), etajul 3 (familia M.E., la 30 iulie 1998), deși știau despre cererea de restituire formulată.

In continuarea motivării, reclamantul a arătat că: prin sentința civilă nr.10605 din 26iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a admis acțiunea sa în revendicare a apartamentelor 3 și 4 din imobil; prin sentința civilă nr.9256 din 10 iunie 1998 a aceleiași instante s-a retrocedat pârâților B.H.I.și S.A.M.(moștenitorii lui B.V.) cota de ½ din întregul imobil; prin sentința civilă nr.9347 din 25 iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a dispus ieșirea din indiviziune, atribuind Primăriei cele trei apartamente pe care le vânduse foștilor chiriași (S., H. și M.), iar restul imobilului către pârâții B.H.I.și S.A.M.. In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar în copie: certificat de calitate de moștenitor nr.44/9 aprilie 1997 emis de BNP C.M.din care rezultă că singurul moștenitor al mamei sale, decedată la 27noiembrie 1997 în Franta este reclamantul; contractul de vânzare-cumpărare prin care în anul 1940 V.B.și M.G.

au cumpărat imobilul compus din teren de 212 mp teren și clădire cu subsol, parter, 4 etaje și mansardă;contract de vânzare-cumpărare încheiat la 30 august 1945 privind cota de ½ din apartamentul de la etajul IV, din pivnită și camera de serviciu, precum și cota de 1/10 din terenul situat în Bd.Carol I nr.79; dispoziția primarului general din 25 iunie 1999 prin care reclamantului i s-au restituit apartamentele nr. 3 și nr.4 din imobilul revendicat; extrase din sentintele judecătorești enuntate în petitul acțiunii, solicitând proba cu expertiza tehnică. Pârâții H. au depus întâmpinare, prin care au invocat necompetenta materială a tribunalului, precum și lipsa calității procesual active; pârâta S.A.M.a depus copia sent.civ.14433 din 15 octombrie 1999 prin care Judecătoria Sectorului 2 a consfintit tranzacția intervenită privind partajarea apartamentelor 3,4,7,8,9,10 și a mansardei imobilului.

Prin sentinta civilă nr.288 din 21 martie 2000, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins ca nefondată acțiunea acestuia. In motivarea soluției adoptate, instanta de fond a reținut că, nefiind singurul proprietar al imobilului revendicat, reclamantul nu poate introduce singur acțiunea în revendicare, act de dispoziție guvernat de principiul unanimității. Pe de altă parte, cu privire la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reținut că, în calitate de terț față de contracte, nu are deschisă acțiunea în anulare. Prin decizia nr.701 din 28 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului.

S-a reținut în motivare că, analizându-se hotărârea atacată exclusiv prin prisma primului capăt de cerere, se constată că acțiunea în revendicare a unei cote indivize din bun este inadmisibilă, o hotărâre care ar admite contrariul neputând fi pusă în executare.A mai motivat instanța de apel că legalitatea hotărârii prin care s-ar fi admis totuși altor părți revendicarea unei cote ideale nu poate fi discutată în prezentul proces, ci doar pe cale căilor ordinare sau extraordinare de atac. Impotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, susținând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11 din C.proc.civ.

Sub primul aspect, se susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul de apărare, pășind la judecată deși solicitase lăsarea mai la urmă; apoi că este greșită în drept rezolvarea excepției lipsei calității procesual active a proprietarului unei cote-părți dintr-un bun de a revendica cota sa parte, cu atât mai mult cu cât prin hotărâre anterioară i s-a recunoscut dreptul la retrocedarea a două apartamente din imobil. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în art.304 pct.11 C.proc.civ (în vigoare la data declarării recursului) se susține că instanțele au săvârșit o gravă eroare de fapt, apreciind greșit probele administrate. Ca atare, a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea spre rejudecare.

In fața instantei de recurs s-au formulat întâmpinări de către pârâtele S.A.M. și S.E. și s-au depus în copie contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, precum și un certificat de calitate de pe urma defunctei G.M., decedată la 18 octombrie 1996, cu ultim domiciliu în imobilul revendicat, al cărei unic moștenitor testamentar apare reclamantul. Prezentul recurs este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronuntate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art.313-314 și 725 alin.2 teza finală din C.proc.civ., pentru motivele ce se vor expune în cele ce urmează. Reclamantul a dovedit, prin probele administrate (deși copii simple, necertificate) că este succesorul în drepturi al unor persoane care apăreau ca fiind coproprietare ale imobilului în discuție.

Din susținerile sale, anterior a redobândit, prin hotărâre judecătorească, urmată de decizie administrativă, proprietatea a două apartamente. La rândul său, pârâții au susținut că sunt proprietarii unor apartamente, fie prin redobândire de la stat (ca succesori ai fostei coproprietare naționalizate), fie prin cumpărare de la stat în baza Legii nr.112/1995, urmată de un partaj, consfintit tot prin hotărâre judecătorească. Instanta de fond, ca și instanța de apel, nu s-au preocupat de aflarea adevărului în cauză, astfel cum art.129 alin.5 din C.proc.civ.

impune judecătorilor, rezumându-se la statuarea cu caracter axiomatic (neprevăzută în nici un text de lege) potrivit cu care fiind succesorul doar al uneia dintre coproprietare, reclamantul nu ar putea să ceară recunoașterea dreptului său de coproprietate.A proceda astfel, fără administrarea unor probe suficiente, valorează cu paralizarea accesului reclamantului la justiție, drept constituțional consacrat și în legi speciale precum și în convenții internaționale la care România este parte. Investită cu prezentul recurs, Curtea constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite în fazele anterioare, astfel încât nu se poate pronunta asupra fondului, în sensul art.314 din C.proc.civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, se impune clarificarea evoluției dreptului de proprietate de la momentul 1940, respectiv 1945 (când autoarele reclamantului au devenit coproprietare) până în 1950 (când numai una dintre coproprietare- V. B.- a fost deposedată de întregul imobil prin naționalizare) și ulterior, până în prezent. In acest scop, se va cere tuturor părților litigante să-și exhibe titlurile de proprietate, se vor atașa, dacă se consideră necesar, dosarele anterior soluționate cu privire la revendicarea și partajul apartamentelor din imobil, se va administra, dacă se socotește pertinentă, proba cu expertiză tehnică (solicitată de reclamant la prima instanță). Numai astfel se va putea lămuri dacă reclamantul este sau nu îndreptățit, ca succesor în drepturi al unor persoane care au fost coproprietare ale imobilului (compus din circa 10 apartamente) să pretindă recunoașterea drepturilor care i se cuvin.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art.725 alin.2 teza finală din C.proc.civ., cauza se va trimite spre rejudecare instanței competente de drept comun, Judecătoria Sectorului 2 București, în cauză nefiind administrate probe care să atragă competența în primă instanță a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr.288 din 21 martie 2000 a Tribunalului București, secția a IV a civilă și trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.