ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2003

D E C I Z I A

NR.672                                                                                                                           DOSAR

NR.1104/2001

S-a luat în examinare recursul declarat

de reclamantul P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curții

de Apel București, secția a IV a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat:

recurentul-reclamant P.A.D., reprezentat de avocatul B.N., intimații-pârâți

M.E., prin mandatara M.A.– cu procură (fila 38 din dosarul instanței de apel),

B.H.I., personal, S.A.M., reprezentată de avocata I.Z., S.E., prin procurator

M.V., H.A.și H.R.N., ambii reprezentați de avocata M.I., Consiliul General al

Municipiului București, prin consilier juridic O.O.. A lipsit intimata pârâtă

S.C.” F.”SA București.

Procedura completă.

Avocatul B.N., pentru

recurentul-reclamant P.A.D., solicită a se reveni asupra problemei timbrajului

în cauză întrucât, în opinia sa, în raport de soluția instanței de fond și a

celei de apel, care vizează lipsa calității procesuale active a reclamantului,

precum și față de cuprinsul motivelor de recurs care privesc același aspect, nu

datorează nici o taxă de timbru. Mai solicită a se dispune atașarea la dosarul

de față a celor trei dosare menționate în petiția de la fila 40 din dosar.

Curtea, deliberând, constată că

recursul nu trebuie timbrat pentru capătul de cerere privind anularea

contractelor de vânzare-cumpărare, față de soluționarea cauzei de către

instanțele inferioare pe excepție. Obligația de a timbra acel capăt de cerere

în raport cu prețul din fiecare contract subzistă însă la instanța de fond.

Cu privire la cererea de atașare a

dosarelor Judecătoriei Sectorului 2, Curtea o respinge ca nepertinentă în

această fază procesuală în fața acestei instanțe.

Nemaifiind alte cereri, instanța

constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților prezente

cu privire la recursul declarat de reclamant.

Avocatul B.N., pentru

recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului în sensul motivelor scrise

din dosar. Cere casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei la

prima instanță pentru rejudecare.

Mandatara Marian Ana, pentru

intimatul-pârât M.E., solicită respingerea recursului.

Intimatul-pârât B.H.I. solicită de

asemenea, respingerea recursului.

Avocata I.Z., pentru

intimata-pârâtă S.A.M., pune concluzii de respingere a recursului, făcând

trimitere la motivele din întâmpinare.

Mandatarul M.V., pentru

intimata-pârâtă S.E., cere respingerea recursului.

Avocata I.M., pentru

intimații-pârâți H.A.și H.R.N., solicită respingerea recursului.

Consilier juridic O.O., pentru

intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București, solicită

respingerea recursului.

Reprezentanta Ministerului Public

solicită admiterea recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 1999 pe

rolul Tribunalului București, precizată ulterior, reclamantul P.A.D., prin

avocat B.N., a chemat în judecată pe pârâții: B.H.I., S.A.M., Primăria

municipiului București, S.C.” F.” SA, S.E., H.A., H.R.N., M.E., formulând cinci

capete de cerere:

-

obligarea

Primariei să-i lase în deplină proprietate cota de ½ din imobilul situat

în București, P-ța Pache Protopopescu nr.2;

-

constatarea

inopozabilitații față de reclamant a sentintei civile nr.9256/10 iunie 1998

pronuntată de Judecătoria sectorului 2;

-

anularea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții S.E., H.A., H.R.N., M.E.

cu SC Foișor SA în temeiul Legii nr.112/1995;

-

constatarea

inopozabilității față de reclamant a sent.civ.nr.9347 din 25 iunie 1999

pronuntată de Judecătoria Sectorului 2;

-

ieșirea

din indiviziune asupra întregului imobil.

În motivarea acțiunii, încadrată în drept în

dispozițiile art.480 C.civ, ale Legii nr.112/1995, art.1294 C.civ. și ale Legii

nr.603/1943, reclamantul a arătat că G.M.(mătușa sa) și B.V.(mătușa pârâtului

B.) au cumpărat în anul 1940  în cote de câte ½ imobilul, compus din mai

multe apartamente, iar în anul 1945 mama sa P.E.a devenit proprietară, prin

cumpărare de la B.V., a unei cote de ½ din apartamentul situat la etajul

4, ca și din pivnită și camera de serviciu. După naționalizarea imobilului (pe

numele B.V.) atât mama sa, cât și G.M.(al căror unic moștenitor afirmă că este)

au rămas să locuiască acolo, în apartamentul de la etajul 4, respectiv în

apartamentul de la etajul 1, iar după 1990 au solicitat să le fie restituite,

cerere nesoluționată până la decesul lor. Mai arată reclamantul că pârâții

S.E., H.A., H.R.N., M.E. au cumpărat părți ale imobilului, respectiv: demisol

(S.E., la 13 octombrie 1998), parter (H.A.și familia, la 18 decembrie 1996),

etajul 3 (familia M.E., la 30 iulie 1998), deși știau despre cererea de

restituire formulată. In continuarea motivării, reclamantul a arătat că: prin

sentința civilă nr.10605 din 26iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a admis

acțiunea sa în revendicare a apartamentelor 3 și 4 din imobil; prin sentința

civilă nr.9256 din 10 iunie 1998 a aceleiași instante s-a retrocedat pârâților

B.H.I.și  S.A.M.(moștenitorii lui B.V.) cota de ½ din întregul imobil;

prin sentința civilă nr.9347 din 25 iunie 1998 Judecătoria Sectorului 2 a

dispus ieșirea din indiviziune, atribuind Primăriei cele trei apartamente pe

care le vânduse foștilor chiriași (S., H. și M.), iar restul imobilului către

pârâții B.H.I.și  S.A.M..

In dovedirea

acțiunii s-au depus la dosar în copie: certificat de calitate de moștenitor

nr.44/9 aprilie 1997 emis de BNP C.M.din care rezultă că singurul moștenitor al

mamei sale, decedată la 27noiembrie 1997 în Franta este reclamantul; contractul

de vânzare-cumpărare prin care în anul 1940 V.B.și M.G. au cumpărat imobilul

compus din teren de 212 mp teren și clădire cu subsol, parter, 4 etaje și mansardă;contract

de vânzare-cumpărare încheiat la 30 august  1945 privind cota de ½ din

apartamentul de la etajul IV, din pivnită și camera de serviciu, precum și cota

de 1/10 din terenul situat în Bd.Carol I nr.79; dispoziția primarului general

din 25 iunie 1999 prin care reclamantului i s-au restituit apartamentele nr. 3

și nr.4 din imobilul revendicat; extrase din sentintele judecătorești enuntate

în petitul acțiunii, solicitând proba cu expertiza tehnică.

Pârâții H. au depus întâmpinare, prin

care au invocat necompetenta materială a tribunalului, precum și lipsa

calității procesual active; pârâta S.A.M.a depus copia sent.civ.14433 din 15

octombrie 1999 prin care Judecătoria Sectorului 2 a consfintit tranzacția

intervenită privind partajarea apartamentelor 3,4,7,8,9,10 și a mansardei

imobilului.

Prin

sentinta civilă nr.288 din 21 martie 2000, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și

a respins ca nefondată acțiunea acestuia. In motivarea soluției adoptate,

instanta de fond  a reținut că, nefiind singurul proprietar al imobilului

revendicat, reclamantul nu poate introduce singur acțiunea în revendicare, act

de dispoziție guvernat de principiul  unanimității. Pe de altă parte, cu privire

la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a

reținut că, în calitate de terț față de contracte, nu are deschisă acțiunea în

anulare.

Prin decizia nr.701 din 28

noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca

nefondat apelul reclamantului. S-a reținut în motivare că, analizându-se

hotărârea atacată exclusiv prin prisma primului capăt de cerere, se constată că

acțiunea în revendicare a unei cote indivize din bun este inadmisibilă, o

hotărâre care ar admite contrariul neputând fi pusă în executare.A mai motivat

instanța de apel că legalitatea hotărârii prin care s-ar fi admis totuși altor

părți revendicarea unei cote ideale nu poate fi discutată în prezentul proces,

ci doar pe cale căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Impotriva acestei decizii în

termen legal a declarat recurs reclamantul, susținând că sunt incidente

motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11 din C.proc.civ. Sub primul

aspect, se susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul de apărare, pășind

la judecată deși solicitase lăsarea mai la urmă; apoi că este greșită în drept

rezolvarea excepției lipsei calității procesual active a proprietarului unei

cote-părți dintr-un bun de a revendica cota sa parte, cu atât mai mult cu cât

prin hotărâre anterioară i s-a recunoscut dreptul la retrocedarea a două

apartamente din imobil. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în

drept în art.304 pct.11 C.proc.civ (în vigoare la data declarării recursului)

se susține că instanțele au săvârșit o gravă eroare de fapt, apreciind greșit

probele administrate. Ca atare, a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea

spre rejudecare.

In

fața instantei de recurs s-au formulat întâmpinări de către pârâtele S.A.M. și

S.E. și s-au depus în copie contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare

s-a solicitat, precum și un certificat de calitate de pe urma defunctei G.M.,

decedată la 18 octombrie 1996, cu ultim domiciliu în imobilul revendicat, al

cărei unic moștenitor testamentar apare reclamantul.

Prezentul

recurs este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării hotărârilor

pronuntate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art.313-314 și

725 alin.2 teza finală din C.proc.civ., pentru motivele ce se vor expune în

cele ce urmează.

Reclamantul a dovedit, prin

probele administrate (deși copii simple, necertificate) că este succesorul în

drepturi al unor persoane care apăreau ca fiind coproprietare ale imobilului în

discuție. Din susținerile sale, anterior a redobândit, prin hotărâre

judecătorească, urmată de decizie administrativă, proprietatea a două

apartamente. La rândul său, pârâții au susținut că sunt proprietarii unor

apartamente, fie prin redobândire de la stat (ca succesori ai fostei

coproprietare naționalizate), fie prin cumpărare de la stat în baza Legii

nr.112/1995, urmată de un partaj, consfintit tot prin hotărâre judecătorească.

Instanta de fond, ca și instanța

de apel, nu s-au preocupat de aflarea adevărului în cauză, astfel cum art.129

alin.5 din C.proc.civ. impune judecătorilor, rezumându-se la statuarea cu

caracter axiomatic (neprevăzută în nici un text de lege) potrivit cu care fiind

succesorul doar al uneia dintre coproprietare, reclamantul nu ar putea să ceară

recunoașterea dreptului său de coproprietate.A proceda astfel, fără

administrarea unor probe suficiente, valorează cu paralizarea accesului

reclamantului la justiție, drept constituțional consacrat și în legi speciale

precum și în convenții internaționale la care România este parte.

Investită cu prezentul

recurs, Curtea constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe

deplin stabilite în fazele anterioare, astfel încât nu se poate pronunta asupra

fondului, în sensul art.314 din C.proc.civ., cauza urmând a fi trimisă spre

rejudecare. Cu ocazia rejudecării, se impune clarificarea evoluției dreptului

de proprietate de la momentul 1940, respectiv 1945 (când autoarele

reclamantului au devenit coproprietare) până în 1950 (când numai una dintre

coproprietare- V. B.- a fost deposedată de întregul imobil prin naționalizare)

și ulterior, până în prezent. In acest scop, se va cere tuturor părților

litigante să-și exhibe titlurile de proprietate, se vor atașa, dacă se

consideră necesar, dosarele anterior soluționate cu privire la revendicarea și

partajul apartamentelor din imobil, se va administra, dacă se socotește

pertinentă, proba cu expertiză tehnică (solicitată de reclamant la prima

instanță). Numai astfel se va putea lămuri dacă reclamantul este sau nu

îndreptățit, ca succesor în drepturi al unor persoane care au fost

coproprietare ale imobilului (compus din circa 10 apartamente) să pretindă

recunoașterea drepturilor care i se cuvin.

Pentru

aceste considerente, în conformitate cu art.725 alin.2 teza finală din

C.proc.civ., cauza se va trimite spre rejudecare instanței competente de drept

comun, Judecătoria Sectorului 2 București, în cauză nefiind administrate probe

care să atragă competența în primă instanță a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

P.A.D.împotriva deciziei nr.701 din 28 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București – Secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr.288 din 21 martie 2000 a Tribunalului București, secția a IV a

civilă și trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Sectorului 2

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2003.