ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 72/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 72/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 6208 din 13 octombrie 2000, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta S.C. S. & C.S. S.R.L. București, în contradictoriu cu pârâta S.C. S.C.T. S.R.L. București. A dispus rezilierea contractului de colaborare din 6 iunie 1995 și a actului adițional nr. 1 din 2 iunie 1997 dintre părți. A dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii folosinței terenului de către pârâtă reclamantei și în sensul că obligă pârâta să mute gardul construit pe teren, pe limita exterioară suprafeței cuvenite reclamantei. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune pentru prejudiciul cauzat prin neexecutare culpabilă și pentru concurență neloială.
A fost obligată pârâta la 42.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Prin decizia civilă nr. 745 din 14 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de pârâta S.C. S.C.T. S.R.L. București, împotriva sentinței civile, pronunțată de instanța de fond, care a fost schimbată în tot și, pe fond, s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. A fost obligată intimata la 43.932.500 lei cheltuieli de judecată fond și apel. Împotriva menționatei decizii, reclamanta S.C. S. & C.S. S.R.L. București a declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, casarea deciziei. Recursul este insuficient timbrat.
La declararea recursului, recurenta a achitat 1500 lei timbru judiciar. Pentru termenul de astăzi, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita 14.852.500 lei taxă judiciară timbru și 50.000 lei timbru judiciar, obligație legală pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de casare și reținând că recurenta nu a achitat integral taxa legală de timbru, Curtea, în baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, astfel cum au fost modificate, urmează să anuleze recursul reclamantei ca insuficient timbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. S. & C.S. S.R.L. București, împotriva deciziei nr. 745 din 14 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.