ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2003

La 8 aprilie 2003, s-a luat

în examinare recursul  declarat de S.C. „I. S.” SA G. împotriva sentinței

civile nr.23 din 4 martie 2000 a Curții de Apel G. – Secția comercială și de

contencios administrativ.

Dezbaterile au fost

consemnate în încheierea din data de 8 aprilie 2003, iar pronunțarea deciziei

s-a amânat la data de 15 aprilie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ S.C. „E.” SA – Sucursala de Distribuție a

Energiei Electrice G. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Industriei și

Resurselor și S.C. „I.S.” SA G. constatarea nulității parțiale a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.4179 din 10.06.1998 emis de

către Ministerul Industriei și Resurselor cu privire la suprafața de 2661,71

m.p. teren pe care se află amplatată o stație de transformare, proprietatea sa.

A susținut că acest teren

nu se mai află în administrarea S.C. „I.S.” SA G. din anul 1997 când i-a fost

transmis în administrare operativă directă.

Curtea de Apel G. – Secția

comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.23 din 4 martie 2002

a admis acțiunea reclamantei SC „E.” SA – Sucursala de Distribuție a Energiei

Electrice G..

A dispus anularea parțială

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.4179 emis

la 10 iunie 1998 de către Ministerul Industriei și Comerțului cu privire la

suprafața de 2661,71 m.p. teren pe care se află, stația Trafo 110/6 KV pe

teritoriul localității V. județul Brăila.

A obligat pârâta SC „I. S.”

SA G. să-i plătească reclamantei suma de 3.093.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că terenul pe care se află edificată stația de

transformare a fost inclus în titlul de proprietate emis pârâtei, seria M03

nr.4179 din 10.06.1998, că dreptul de proprietate asupra terenului pe care se

află obiectivul economic al reclamantei nu a fost clarificat, dar că reclamanta

nu a solicitat să i se constate dreptul de proprietate asupra terenului

aferent, ci doar că pârâtei i s-a acordat în mod nejustificat o porțiune de

teren pe care  nu era îndreptățită s-o primească și care era necesară

exploatării în bune condiții a stației de transformare.

Împotriva hotărârii curții

de apel a declarat recurs pârâta SC „I.S.” G. criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

Recurenta a susținut în

esență că certificatul de proprietate Seria M03 nr.4179/1998 a fost emis cu

respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, întrucât la data emiterii acestuia,

terenul în litigiu se afla     în administrarea S.C.„I.S.” S.A. G. iar nu în

administrarea reclamantei.

A precizat că prin Ordinul

nr.724/ 29 aprilie 1977 s-a transferat Ministerului Energiei Electrice numai

clădirea postului TRAFO nu și terenul aferent.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu crticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă,

reclamanta a solicitat constatarea nulității parțiale a certificatului de

proprietate Seria M03 nr.4179 pentru suprafața de teren de 1450 m.p. pe care

este amplasată stația de transformare Port C.S.G. și care a fost tranferată în

administrarea Ministerului Energiei Electrice prin Ordinul ministrului

transporturilor și telecomunicațiilor nr.724 din 29 aprilie 1977.

În urma constatărilor

expertului numit pentru efectuarea unei expertize tehnice, reclamanta și-a

precizat acțiunea în sensul că a solicitat constatarea nulității certificatului

de atestare a dreptului de proprietate Seria M03 nr.4179 pentru o suprafață de

2661,7 m.p. considerată necesară pentru o bună funcționare a stației Trafo.

Potrivit art.1 din H.G.

nr.834/1991 „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu

capital de stat, la data înființării acestora, necesare desfășurării

activității conform obiectului lor de activitate, se determină pentru

societățile comerciale înființate prin hotărâre de guvern de către organele

care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort”.

La data emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, așa cum rezultă

din documentația depusă în dosar, suprafața de teren reclamată se afla în

administrarea S.C.”I. S.”  G..

Prin ordinul nr.724/

29.04.1977 al Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor invocat de

reclamantă, pentru susținerea cererii sale, s-a transmis din administrarea

Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor în administrarea

Ministerului Energiei Electrice, Centrala Industrială a Energiei Electrice G.,

stația Racord adânc la portul Combinatului Siderurgic G.

Nici din acest ordin și

nici din protocolul încheiat cu prilejul predării-primirii mijloacelor de

inventar nu rezultă că s-a transmis în administrarea Ministerului Energiei

Electrice și terenul aferent acestei stații.

Soluția instanței de fond

este vădit nelegală și netemeinică.

Reclamanta nu a făcut

dovada vătămării sale într-un drept recunoscut de lege, în sensul art.1 din

Legea nr.29/1990.

Așa cum s-a mai reținut,

terenul era în patrimoniul S.C. „I.S.” SA la data organizării sale în societate

comercială iar potrivit art.20 din Legea nr.15/1990 „bunurile din patrimoniul

societății comerciale la data constituirii acestuia sunt proprietatea

acesteia”.

Terenul în litigiu nu a

fost declarat de utilitate publică prin vreun act normativ.

Actele normative invocate

în apărare de SC „E.” SDEE G., și potrivit cărora astfel de terenuri ar fi fost

declarate de utilitate publică, respectiv Legea nr.219/1998 art.2, Legea

nr.33/1994, art.6 – vorbesc despre instalații pentru producerea energiei și

sisteme de alimentare cu energie electrică.

Potrivit art.12 din O.U.G.

nr.63/1998 „sistemul național de transport al energiei electrice este

proprietate publică a statului, de importanță stategică și este alcătuit din

liniile și stațiile electrice de transformare a tensiunilor de 220 Kv., 400 Kv.

și mai mari, concesionanate Companiei Naționale de Electricitate S.A. în

condițiile legii”.

Această situație nu se

regăsește în speța noastră.

Pe de o parte actul

normativ vorbește de linii și stații electrice de transformare iar nu de

terenul necesar exploatării acestora, iar pe de altă parte puterea acestor

stații să fie de 220 Kv. sau mai mare iar postul Trafo aflată pe terenul

proprietatea SC „I. S.” are o putere de 110/6 KV.

În concluzie, nu există

suficiente temeiuri de drept pentru a se constata nulitatea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.4179 pentru suprafața de

2661,71 m.p., motiv pentru care această instanță apreciază soluția de fond

vădit nelegală și netemeinică.

Pentru a asigura o bună

desfășurare a activității postului Trafo SC „E.” – Sucursala de Distribuție a

Energiei Electrice G. poate avea asupra terenului în discuție drepturile

prevăzute de art.53 din Ordonanța de Urgență nr.63/1998, respectiv de dreptul

de uz și de servitute care se stabilește de comun acord cu proprietarul, iar în

caz    de nerealizare a acestui acord va decide instanța judecătorească

competentă, constituind titlu pentru aceste drepturi.

Pentru considerentele ce au

precedat se va admite recursul cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

de S.C. „I. S.” SA G. împotriva sentinței civile nr.23 din 4 martie 2000 a

Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată

și în fond respinge acțiunea S.C. „E.” SA – Sucursala de Distribuție a Energiei

Electrice Galați.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 aprilie 2003.