ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
1063/A/2001, SC E. SA Slatina, în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, SC A. SA Olari, pentru anularea
parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor seria M.07 nr. 0984 din 14 martie 1994, pentru suprafața de 22,10
mp, identificată prin schița cadastrală și care să fie scoasă din suprafața
totală de teren atribuită de pârâtul I, pârâtul II, constatând că este
proprietatea reclamantei.
Reclamanta a motivat că potrivit
schiței cadastrale, pe suprafața revendicată are construită o cabină zidită -
post de transformare și pârâta II refuză a întocmi pe cale amiabilă,
documentația prevăzută de H.G. nr. 834/1991, necesară spre a i se emite de
forul superior, certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Prin sentința nr. 92 din 29 martie
2002, s-a respins ca tardivă, acțiunea.
Pentru a pronunța astfel, instanța a
avut în vedere:
Prin certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 0984 din 14 martie
1994, s-a constatat că Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a
acordat în proprietate exclusivă către SC A. SA Olari, județul Olt, suprafața
de 117.722,29 mp teren, conform documentației înregistrată sub nr. 433 din 4
iunie 1993, la Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului al județului
Olt.
Certificatul a fost transcris la
Notariatul de Stat al județului Olt, sub nr. 4394 din 6 iunie 1995, în
Registrul de transcripțiuni.
Potrivit art. 5 din Legea nr.
29/1990, înainte de a se cere instanței anularea actului, cel vătămat se va
adresa autorității emitente, în 30 de zile de la data când i s-a comunicat
actul administrativ, iar introducerea cererii la instanță, nu se face mai
târziu de un an de la data comunicării actului administrativ, a cărui anulare
se cere.
În speță, reclamanta s-a adresat
instanței la data de 9 august 2001, pentru anularea certificatului menționat
mai sus, care a fost transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni
al Notariatului de Stat, județul Olt, la 6 iunie 1995.
Transcrierea efectuându-se la data
menționată – 6 iunie 1995, termenul de un an prevăzut de art. 5 din Legea nr.
29/1990, pentru sesizarea instanței, curge de la această dată, care constituie
o formă de publicitate opozabilă terților.
În raport cu data transcrierii
actului, termenul de un an a fost depășit, astfel că s-a constatat tardivitatea
acesteia.
Împotriva sentinței a formulat
recurs SC E. SA, sucursala de distribuție Slatina, criticând-o astfel:
Instanța de fond a apreciat eronat
că transcrierea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în
Registrul de transcripțiuni este echivalentă cu comunicarea actului
administrativ și că de la data la care a operat transcrierea, curge termenul de
decădere, respectiv un an pentru introducerea acțiunii.
Recurenta, funcționând ca regie
autonomă, nu beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, având un simplu
drept de administrare asupra terenurilor ocupate de construcții și instalații.
Analizându-se actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Înscrierile în C.F. devin opozabile
față de terți de la data înregistrării cererii, astfel că în acest caz nu este
obligatorie și nici posibilă comunicarea acesteia, terților.
Termenul de decădere de un an,
reglementat în alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 29/1990, începe să curgă din
momentul înregistrării în Registrul de transcripțiuni, care fiind o formă de
publicitate, este opozabilă terților din acest moment.
În mod judicios, instanța de fond a
constatat tardivitatea acțiunii.
Certificatul de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenurilor s-a emis de Ministerul Agriculturii,
Alimentației și Pădurilor, în mod legal, pe baza documentației depusă de SC A.
SA, având aprobările și avizele organelor în drept, conform H.G. nr. 834/1991.
Pentru considerentele expuse,
constatându-se recursul, nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC
E.O. SA, sucursala de distribuție Slatina, împotriva sentinței civile nr. 92
din 29 martie 2002, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 mai 2003.