ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3069/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 16 decembrie 2002, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în prezent Ministerul

Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului - conform O.U.G. nr. 64/2003, constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M 07 nr. 1477 din 10 septembrie 1999, emis de către pârât în favoarea SC

S. SA, filiala Florești, cu privire la terenul în suprafață de 11.172 mp,

situat în satul Palanca, comuna Florești, județul Giurgiu.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, fără un titlu

valabil, cu încălcarea dispozițiilor constituționale în vigoare la data

preluării sale și nu putea face obiectul actului administrativ contestat.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 323 din 12 martie 2003, a admis

excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârât și a respins

acțiunea ca tardivă.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că prin adresa nr. 277 din 10 mai 2000, transmisă de

către SC S. SA reclamantei, i s-a comunicat acesteia existența certificatului a

cărui anulare s-a solicitat și, în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr.

29/1990, acțiunea introdusă la data de 16 decembrie 2002 este tardivă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta D.D..

Recurenta a susținut nelegalitatea

hotărârii atacate, solicitând casarea ei și respingerea excepției de

tardivitate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, pe fond, la

aceiași instanță. A arătat, în esență, că adresa din 2000, invocată de prima

instanță, a primit-o în data de 24 octombrie 2002, în cursul procesului aflat

pe rolul Tribunalului Giurgiu, după care a solicitat autorității publice

emitente certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză,

întrucât, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, termenul de

introducere a acțiunii se calculează de la data comunicării actului.

Or, față de această dată, acțiunea

este introdusă în termen. Nu se poate considera dată a comunicării actului

administrativ, data transcrierii în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni

imobiliare, neputându-se confunda noțiunea de opozabilitate față de terți, cu

cea a comunicării efective a actului, așa cum în mod constant au apreciat atât

doctrina, cât și practica judiciară.

Criticile formulate sunt nefondate.

Prima instanță a avut în vedere în

mod corect adresa nr. 227 din 10 mai 2000 trimisă de SC S. SA București,

recurentei, ca fiind cea prin care aceasta a luat cunoștință de existența

actului administrativ, de autoritatea publică emitentă și de cuprinsul său.

Din analiza acestui act, depus ca

probă în dosar, reiese că societatea comercială amintită a comunicat

recurentei-reclamante că terenul în suprafață de 11.171,74 mp îl deține în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M 07 nr. 1477/1999 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum

și data înscrierii în Cartea funciară.

Mai mult, prin copia actului, s-a

făcut și dovada comunicării acestei adrese la data de 11 mai 2000, către

recurenta reclamantă.

Prin urmare, chiar dacă nu se are în

vedere data înscrierii în Cartea funciară a certificatului, ca fiind data

comunicării lui către recurentă, față de adresa menționată și data comunicării

ei, instanța a admis cu totul întemeiat, excepția de tardivitate a acțiunii.

De altfel, între data de 11 mai 2000

și data introducerii acțiunii, 16 decembrie 2002, au trecut mai multe de 2 ani,

perioadă în care recurenta a avut o atitudine de pasivitate nejustificată față

de actul administrativ în discuție, deși s-a dovedit că avea cunoștință de

existența și conținutul acestuia.

Față de cele expuse, Curtea

consideră că instanța fondului a apreciat corect că s-a depășit termenul

prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, la introducerea acțiunii și că prin

sentința recurată, a pronunțat o soluție legală și temeinică; de aceea, în

temeiul prevederilor art. 312 teza a ii-a C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.D.

împotriva sentinței civile nr. 323 din 12 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.