ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T. SA Brașov a acționat în judecată pe pârâta S.N.C.F.R. (în prezent, C.N. C.F.R. SA București, prin S.M.F. SA) și a solicitat să se dispună rezilierea contractului de antrepriză nr. 1717 din 1991, derulat între părți, și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.174.461.400 lei preț, cu cheltuielile de judecată aferente. Prin sentința nr. 197/C din 1 martie 2001, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată. Pentru a pronunța atare hotărâre, s-a reținut că, între părțile în proces, s-a încheiat contractul a cărui reziliere a fost solicitată de reclamantă, cu actele adiționale aferente.

În baza acestui contract, reclamanta a executat linia de cale ferată de legătură Vâlcele – Râmnicu Vâlcea. Deși lucrarea a fost sistată prin H.G. nr. 190/1997, pentru partea de lucrări executată, reclamanta este îndreptățită la plata contravalorii lucrărilor în sumă de 2.174.461.400 lei. Cum lucrarea a fost sistată prin hotărâre de guvern, instanța de fond a dispus și rezilierea contractului dintre părți. Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței de mai sus, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 468/A-C din 3 septembrie 2001, reținându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs și a solicitat modificarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei, întrucât: - instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), respectiv, nu s-a pronunțat asupra prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. În acest sens, a precizat recurenta, întrucât suma cerută prin acțiune privea lucrări executate în anul 1996, la data introducerii acțiunii, dreptul reclamantei de a le pretinde era prescris, acțiunea acesteia fiind tardivă la data înregistrării ei la instanța de fond; prescripția nu a fost întreruptă, deoarece actul din 29 iunie 1999 este semnat de o persoană care nu are calitate de a angaja C.N.

C.F.R. SA; - hotărârea recurată nu a ținut seama de faptul că C.N. C.F.R. SA nu are nici o culpă pentru sistarea lucrărilor, ceea ce implică exonerarea de răspundere a societății feroviare, întrucât, prin H.G. nr. 190/1997, privind aprobarea contractului de activitate al S.N.C.F.R. pe anii 1997 – 1999, s-a dispus sistarea lucrărilor la acest obiectiv din lipsă de fonduri; - hotărârea recurată a folosit o bază de calcul greșită pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă și nu s-a avut în vedere clauza penală convenită de părți, ceea ce impune o recalculare a sumelor pretinse de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 11.1 din contract. Potrivit acestor prevederi, pentru producția efectuată și nedecontată, se aplică clauza penală, iar nu indicele de inflație; de aceea, prin acest motiv de recurs, a susținut că hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul pârâtei este nefondat. Din examinarea criticilor formulate în recurs, raportate la actele dosarului, rezultă că nici una dintre criticile de mai sus nu sunt de natură a schimba decizia instanței de apel. Primul motiv de recurs, prin care s-a invocat prescrierea dreptului material la acțiune al reclamantei, a fost sugerat și în motivele apelului pârâtei, când pârâta a susținut că, prin nota din 29 iunie 1999, C.N. C.F.R. SA nu a făcut o recunoaștere de plată către reclamantă, aceasta fiind doar o notă de constatare a situației tehnice a lucrărilor după sistarea acestora.

Aspectul de mai sus a fost analizat de instanța de apel, care a reținut corect că este adevărat că această notă din 29 iunie 1999 nu este semnată de conducătorii pârâtei, dar, din primul alineat al actului respectiv, rezultă că structura comisiei a fost aprobată de conducere nominal, situație în care nu mai poate fi pusă în discuție valabilitatea constatărilor făcute de cei pe care i-au împuternicit. Așadar, prescrierea dreptului la acțiune, în sens material, a fost întreruptă prin recunoașterea datoriei din nota menționată, încât primul motiv de recurs este nefondat. Teoria lipsei de culpă a C.N.

C.F.R., care să antreneze răspunderea acesteia în condițiile în care sistarea lucrărilor s-a dispus prin hotărâre de guvern, nu poate conduce la casarea/modificarea hotărârii recurate, atâta vreme cât pretențiile reclamantei s-au circumscris concret la producția deja realizată, dar neachitată de pârâtă, și la plata cheltuielilor de transport, pază, amortisment a obiectivului de investiții. De altfel, cum corect s-a reținut în hotărârea din apel, conform art. 16.3 din Condițiile generale de contractare, în situația rezilierii contractului, inclusiv pentru cazuri determinate de conjuncturi economice, investitorul va avea aceleași obligații de plată și va plăti în plus antreprenorului suma corespunzătoare pierderilor sau daunelor aduse acestuia, sau care decurg sau au legătură cu încetarea contractului.

Nici ultimul motiv de recurs, adică, incorecta reactualizare a sumei datorate în raport cu indicele de inflație, pentru care recurenta a indicat, ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat. Potrivit prevederilor art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pierderii suferite, cât și a beneficiului de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, pârâta corect a fost obligată la plata sumei datorată și actualizată în raport cu indicele de inflație, conform textului menționat. Cum nici una dintre criticile din recurs nu sunt întemeiate, recursul pârâtei urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N. C.F.R. SA București, prin S.M.F. SA, împotriva deciziei nr. 468/A-C din 3 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2003.