ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta Compania Națională de Căi Ferate SA

București – Regionala C.F.R. Cluj a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.N. SRL

Giulești, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.656.314 lei pentru

nerespectarea clauzelor din contractul de închiriere nr. 118 din 9 aprilie 1999,

care a fost reziliat cu începere din 1 mai 2000 – suma pretinsă reprezentând

chirie restantă, penalități și despăgubiri calculate până la 27 septembrie

rezilierii contractului.

Prin sentința civilă nr. 303 din 11 aprilie 2001,

Tribunalul Maramureș – Secția comercială a respins acțiunea reclamantei și a

obligat-o pe aceasta să-i plătească pârâtei suma de 1.000.000 lei cu cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a

reținut că rezilierea de drept a contractului a intervenit la 15 aprilie 2000

și nu la 1 mai 2000, cum a susținut reclamanta; pârâta nu a mai folosit terenul

din 30 martie 2000 și nu a refuzat predarea lui, pentru ca reclamanta să fie

îndreptățită la despăgubiri și a achitat inclusiv chiria pentru luna martie

2000, cu întârziere, dar nu datorează penalități de întârziere, pentru că a

intervenit rezilierea de drept a contractului.

Prin decizia civilă nr. 833 din 12 iulie 2001, Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a

schimbat-o în întregime, în sensul că:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtei și, în consecință:

A constatat rezilierea contractului de închiriere nr.

118 din 9 aprilie 1999 și a obligat-o pe pârâtă la plata echivalentului în lei

din ziua plății a sumei de 962,81 dolari S.U.A. A respins capătul din acțiune

privind evacuarea. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.027.505 lei

cheltuieli de judecată parțiale la fond.

A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei

1.028.753 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că pârâta, ca parte a contractului care nu și-a respectat obligațiile,

nu poate cere rezilierea contractului, în schimb, reclamanta, partea care și-a

respectat obligațiile, este în drept să ceară rezilierea sau exonerarea

contractului. A mai arătat, în considerentele deciziei pronunțate, că, față de

cele reținute, pretențiile reclamantei sunt justificate, astfel încât pârâta

datorează chiria pe luna martie 2000, penalitățile de întârziere, precum și

despăgubiri, totalul acestor sume fiind de 23.656.314 lei, care, la data pronunțării

acțiunii, reprezentau 962,81 dolari S.U.A.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, în temeiul

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei atacate,

menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 303/2001 pronunțate de

Tribunalul Maramureș și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor

de judecată;

- în subsidiar, a cerut trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

Recurenta-pârâtă susține că rezilierea de drept a

contractului s-a produs la data de 15 aprilie 2001, așa cum corect a reținut

instanța de fond în hotărârea pronunțată, iar ea nu a mai folosit terenul ce a

făcut obiectul contractului de închiriere începând cu luna februarie 2000, nici

pentru depozitare.

Mai arată că, în contract, s-a stipulat un pact

comisoriu de gradul trei privind rezilierea de drept, astfel că instanța nu

putea decât să o constate, dar trebuia să existe și o punere a sa în

întârziere, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.

În fine, susține că, întrucât și-a îndeplinit

ulterior obligațiile de plată, nu putea fi obligată în continuare la plata

penalităților și a chiriei sancționatoare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată

următoarele:

Contractul de închiriere, încheiat între părțile în

litigiu, a avut ca obiect folosirea unei suprafețe de 150 mp, pe care

reclamanta a pus-o la dispoziție pârâtei în vederea efectuării unor operațiuni

de încărcare-descărcare și de depozitare (art. 1 din contract).

Chiria a fost stabilită de comun acord (art. 4)

scadența fiind prevăzută în ziua a 15-a a lunii în curs

[

art.

5 alin. (2)

]

neplata chiriei la scadență atrăgând penalități de

întârziere de 0,5% pe zi, iar când întârzierea plății chiriei depășește 30 de

zile, s-a stipulat că se consideră contractul reziliat de drept

[

art.

7 alin. (3)].

Pârâta a susținut constant, iar depozițiile

martorilor audiați în cauză, precum și adresa nr. 52/2001 au confirmat,

împrejurarea că aceasta nu a mai folosit rampa de descărcare începând cu data

de 30 martie 2000, dar obiectul contractului nu l-au constituit numai

operațiunile de descărcare, ci și cele de depozitare a materialelor pârâtei,

or, sub acest aspect, conform adresei nr. 64/276/2000, pârâta a eliberat efectiv

terenul la data de 1 septembrie 2000 și, de altfel, cum chiar ea a susținut, a

continuat să achite chiria până în luna august 2000.

Astfel fiind, având în vedere că pârâta este partea

contractantă care nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii chiriei

la scadență, se reține că ea nu poate invoca rezilierea contractului începând

cu data de 15 aprilie 2000, ci reclamanta este îndreptățită să solicite

rezilierea, ceea ce, în cauză, s-a și întâmplat, reclamanta notificând-o pe

pârâtă în legătură cu această intenție, începând cu data de 1 mai 2000, prin

adresa nr. 319/2983/2000 (dosar fond).

În consecință, pretențiile reclamantei se constată a

fi întemeiate și, în mod corect, instanța de apel a reținut că pârâta datorează

chiria pe luna martie 2000, penalități contractuale pentru neachitarea acesteia

la scadență, precum și penalitățile contractuale, calculate pentru achitarea cu

întârziere a chiriei pe lunile noiembrie, decembrie 1999, ianuarie, februarie

și aprilie 2000, și despăgubiri, conform art. 19 lit. e) din contract,

reprezentând trei chirii lunare, despăgubiri calculate la valoarea chiriei

lunare, datorate de la data rezilierii contractului și până la eliberarea

efectivă a terenului.

Astfel fiind, cum nu există nici un motiv de

desființare a hotărârii pronunțate de instanța de apel, în condițiile art. 304

C. proc. civ., decizia curții de apel va fi menținută ca fiind legală și

temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

T.N. SRL Giulești, împotriva deciziei nr. 833 din 12 iulie 2001 a Curții de

Apel Cluj Napoca.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.