ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Compania Națională de Căi Ferate SA București – Regionala C.F.R. Cluj a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.N. SRL Giulești, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.656.314 lei pentru nerespectarea clauzelor din contractul de închiriere nr. 118 din 9 aprilie 1999, care a fost reziliat cu începere din 1 mai 2000 – suma pretinsă reprezentând chirie restantă, penalități și despăgubiri calculate până la 27 septembrie 2000. S-a mai solicitat eliberarea terenului închiriat și constatarea rezilierii contractului. Prin sentința civilă nr. 303 din 11 aprilie 2001, Tribunalul Maramureș – Secția comercială a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta să-i plătească pârâtei suma de 1.000.000 lei cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că rezilierea de drept a contractului a intervenit la 15 aprilie 2000 și nu la 1 mai 2000, cum a susținut reclamanta; pârâta nu a mai folosit terenul din 30 martie 2000 și nu a refuzat predarea lui, pentru ca reclamanta să fie îndreptățită la despăgubiri și a achitat inclusiv chiria pentru luna martie 2000, cu întârziere, dar nu datorează penalități de întârziere, pentru că a intervenit rezilierea de drept a contractului.

Prin decizia civilă nr. 833 din 12 iulie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în întregime, în sensul că: A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și, în consecință: A constatat rezilierea contractului de închiriere nr. 118 din 9 aprilie 1999 și a obligat-o pe pârâtă la plata echivalentului în lei din ziua plății a sumei de 962,81 dolari S.U.A. A respins capătul din acțiune privind evacuarea. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.027.505 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond. A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei 1.028.753 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că pârâta, ca parte a contractului care nu și-a respectat obligațiile, nu poate cere rezilierea contractului, în schimb, reclamanta, partea care și-a respectat obligațiile, este în drept să ceară rezilierea sau exonerarea contractului. A mai arătat, în considerentele deciziei pronunțate, că, față de cele reținute, pretențiile reclamantei sunt justificate, astfel încât pârâta datorează chiria pe luna martie 2000, penalitățile de întârziere, precum și despăgubiri, totalul acestor sume fiind de 23.656.314 lei, care, la data pronunțării acțiunii, reprezentau 962,81 dolari S.U.A. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, în temeiul dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. și solicitând casarea deciziei atacate, menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 303/2001 pronunțate de Tribunalul Maramureș și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată; - în subsidiar, a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Recurenta-pârâtă susține că rezilierea de drept a contractului s-a produs la data de 15 aprilie 2001, așa cum corect a reținut instanța de fond în hotărârea pronunțată, iar ea nu a mai folosit terenul ce a făcut obiectul contractului de închiriere începând cu luna februarie 2000, nici pentru depozitare. Mai arată că, în contract, s-a stipulat un pact comisoriu de gradul trei privind rezilierea de drept, astfel că instanța nu putea decât să o constate, dar trebuia să existe și o punere a sa în întârziere, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.

În fine, susține că, întrucât și-a îndeplinit ulterior obligațiile de plată, nu putea fi obligată în continuare la plata penalităților și a chiriei sancționatoare. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Contractul de închiriere, încheiat între părțile în litigiu, a avut ca obiect folosirea unei suprafețe de 150 mp, pe care reclamanta a pus-o la dispoziție pârâtei în vederea efectuării unor operațiuni de încărcare-descărcare și de depozitare (art. 1 din contract).

Chiria a fost stabilită de comun acord (art. 4) scadența fiind prevăzută în ziua a 15-a a lunii în curs [ art. 5 alin. (2) ] neplata chiriei la scadență atrăgând penalități de întârziere de 0,5% pe zi, iar când întârzierea plății chiriei depășește 30 de zile, s-a stipulat că se consideră contractul reziliat de drept [ art. 7 alin. (3)]. Pârâta a susținut constant, iar depozițiile martorilor audiați în cauză, precum și adresa nr. 52/2001 au confirmat, împrejurarea că aceasta nu a mai folosit rampa de descărcare începând cu data de 30 martie 2000, dar obiectul contractului nu l-au constituit numai operațiunile de descărcare, ci și cele de depozitare a materialelor pârâtei, or, sub acest aspect, conform adresei nr. 64/276/2000, pârâta a eliberat efectiv terenul la data de 1 septembrie 2000 și, de altfel, cum chiar ea a susținut, a continuat să achite chiria până în luna august 2000. Astfel fiind, având în vedere că pârâta este partea contractantă care nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii chiriei la scadență, se reține că ea nu poate invoca rezilierea contractului începând cu data de 15 aprilie 2000, ci reclamanta este îndreptățită să solicite rezilierea, ceea ce, în cauză, s-a și întâmplat, reclamanta notificând-o pe pârâtă în legătură cu această intenție, începând cu data de 1 mai 2000, prin adresa nr. 319/2983/2000 (dosar fond).

În consecință, pretențiile reclamantei se constată a fi întemeiate și, în mod corect, instanța de apel a reținut că pârâta datorează chiria pe luna martie 2000, penalități contractuale pentru neachitarea acesteia la scadență, precum și penalitățile contractuale, calculate pentru achitarea cu întârziere a chiriei pe lunile noiembrie, decembrie 1999, ianuarie, februarie și aprilie 2000, și despăgubiri, conform art. 19 lit. e) din contract, reprezentând trei chirii lunare, despăgubiri calculate la valoarea chiriei lunare, datorate de la data rezilierii contractului și până la eliberarea efectivă a terenului. Astfel fiind, cum nu există nici un motiv de desființare a hotărârii pronunțate de instanța de apel, în condițiile art. 304 C. proc.

civ., decizia curții de apel va fi menținută ca fiind legală și temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.N. SRL Giulești, împotriva deciziei nr. 833 din 12 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj Napoca. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.