ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4050/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 1152,

pronunțată la data de 28 noiembrie 2002 în dosarul nr. 1556/2002, Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, rejudecând după casare, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul D.G., pentru anularea

Ordinului nr. 865 din 15 iunie 2000, emis de ministrul finanțelor, prin care

s-a dispus eliberarea sa din funcția de director general adjunct al fostei

Direcții Generale a Vămilor, actualmente Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut următoarele:

Acțiunea formulată de reclamant la

19 iulie 2000, a fost admisă de secția de contencios administrativ a Curții de

Apel București, prin sentința civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2001, care a fost

casată prin decizia nr. 1129 din 25 martie 2002, pronunțată de secția de

contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, care a constatat că în

mod greșit reținuse instanța de fond că nu fusese efectuată procedura

cercetării administrative, din moment ce intimatul-reclamant se sustrăsese, iar

Ministrul Finanțelor îl împuternicise pe Directorul general al Direcției

Generale a Vămilor să finalizeze cercetarea administrativă prealabilă.

Rejudecând cauza, Curtea de apel a

reținut că, în baza raportului nr. 23265/2000 al Direcției Generale a Vămilor,

prin care s-a constatat că reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară

prevăzută de art. 98 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, privind Statutul

personalului vamal, de neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, Ministrul Finanțelor a emis Ordinul nr. 865 din 15 iunie 2000, prin

care a dispus eliberarea acestuia din funcția de Director general adjunct al

Direcției Generale a Vămilor.

Respingând acțiunea, instanța de

fond a reținut că reclamantul, se face vinovat de faptele reținute în sarcina

sa și că sancțiunea ce i-a fost aplicată, este legală și temeinică, fiind

atributul exclusiv al conducerii autorității administrative, de a menține sau

elibera din funcțiile de conducere, în măsura în care se constată îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 98 din O.G. nr. 16/1998.

Împotriva acestei ultime soluții a

formulat recurs reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, în condițiile art. 304 pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ., invocând drept motive:

- încălcarea prevederilor art. 98

din O.G. nr. 16/1998;

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unor probe administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;

- hotărârea instanței de fond nu

este motivată.

Recursul este nefondat.

În Ordinul nr. 865 din 15 iunie

2000, emis de Ministrul Finanțelor, se invocă drept temei de fapt, constatările

raportului nr. 23265/2000 al Direcției Generale a Vămilor, iar ca temei de

drept sunt indicate prevederile art. 98 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, privind

Statutul personalului vamal, reținându-se săvârșirea de către

recurentul-reclamant, a abaterii disciplinare, constând în neglijență

manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit prevederilor art. 98 lit. b) din O.G. nr.

16/1998, constituie abatere disciplinară, între altele, neglijența manifestată

în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, care poate fi sancționată, potrivit

prevederilor art. 99 lit. f), în cazul funcțiilor de conducere, cu eliberarea

din funcția respectivă.

Susținerea recurentului-reclamant că prevederile art.

98 din O.G. nr. 16/1998 ar fi fost încălcate, este neîntemeiată, din moment ce

în actul administrativ se face trimitere la actul de constatare a abaterii

disciplinare, o nouă prezentare a faptelor constatate nefiind necesară,

deoarece recurentul-reclamant a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la

apărare în cadrul procedurii administrative.

Nici al doilea motiv invocat în

recurs nu este întemeiat, instanța de fond cercetând și analizând toate probele

administrate în cauză, în raport cu care și-a fundamentat soluția.

Într-adevăr, din raportul întocmit

de Direcția Generală a Vămilor și din notele explicative luate în cadrul

procedurii administrative, rezultă o serie de fapte care, la data respectivă,

au justificat măsura luată de conducerea ministerului.

Împrejurarea că, ulterior, în cursul acestui an,

recurentul-reclamant a fost numit într-o altă funcție de conducere (Ordinul nr.

1428 din 14 octombrie 2003 al Ministrului Finanțelor Publice, prin care a fost

numit director adjunct al Direcției de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva

Fraudelor Vamale), nu are semnificația juridică atribuită de acesta și nu este

în măsură să infirme realitatea constatărilor raportului nr. 23265/2000.

În ceea ce privește susținerea că

hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta

este neîntemeiată.

Într-adevăr, potrivit prevederilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților.

Dar, așa cum am arătat în expunerea

rezumativă a hotărârii recurate, instanța de fond a făcut o analiză și o

prezentare corespunzătoare a situației de fapt și a prevederilor legale în

materie, considerentele soluției satisfăcând cerințele prevederilor procedurale

citate mai sus.

Astfel fiind, având în vedere

considerentele de mai sus și reținând că motivele invocate sunt neîntemeiate,

recursul de față va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.

împotriva sentinței civile nr. 1152 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 noiembrie 2003.