ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de K.A.M. împotriva  sentinței civile

nr.574 din 3 iunie 2002 a Curții de Apel București-Secția

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Ministerul de Interne, lipsind

recurentul-reclamant K.A.M.

Procedura

completă.

S-a

referit că recursul nu a  fost timbrat deși recurentul-reclamant a

fost citat cu mențiunea timbrării, și, de asemenea că

recursul nu a fost motivat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

K.A.M. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând  anularea ,

ca nelegal a ordinului nr.0196 emis de ministrul de interne la 7 ianuarie 2002.

In

motivarea  acțiunii a arătat că prin actul administrativ atacat

i s-a ridicat dreptul de ședere în România pe o perioadă de 5 ani, în

temeiul art.19 din  Legea nr.123/2001 privind  regimul străinilor în

România.

A

mai arătat că a venit în România în calitate de investitor

străin, având  o investiție de aproximativ 1.000.000 USD și a

avut o comportare ireproșabilă pe tot parcursul șederii sale  în

România ,  în mod netemeinic  fiind  acuzat  că ar fi  colaborat cu

elemente ale mișcării  kurzilor.

Curtea

de Apel București-Secția de contencios  administrativ, prin

sentința civlă nr.574 din 3 iunie, a  respins  acțiunea ca

nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța, față de probele dosarului, a

reținut  că ordinul atacat este legal și temeinic, art.19 din

Legea nr.123/2001 conferind Ministerului de Interne prerogativă  de a

limita  dreptul de ședere al cetățenilor  străini care

prezintă pericol pentru siguranța națională.

A

reținut, totodată, că reclamantul nu a făcut  dovada

că emiterea ordinului s-ar fi făcut  din alte considerente  decât

cele care privesc siguranța națională, respectiv considerente

subiective  sau pentru a fi împiedicat  reclamantul să apere o cauză

legitimă (art.4  din Legea nr.51/1991).

La

pronunțarea  soluției instanța a avut  în vedere și

înscrisul sub semnătură privată, depus la  dosar de

reprezentantul pârâtului, prin care  reclamantul arată că,

fără a fi constrâns,  în ziua de 29 martie 2002 a venit la Aeroportul

Otopeni, cu scopul de a  pleca în Turcia.

Impotriva

acestei hotărâri a  declarat recurs, în termen legal, reclamantul K.A.M.,

care însă nu a fost motivat și nici timbrat, deși recurentul a

fost citat cu mențiunea  de  a  achita 15.000 lei taxă judiciară

de timbru și 1.500 lei timbru judiciar.

In

consecință,față de împrejurarea că excepția de netimbrare

primează, urmează  ca , în conformitate  cu prevederile art.20 alin.3

din Legea nr.146/1997, modificată și de art.9 din OG nr.32/1995

modificată, recursul să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează

recursul declarat de  K.A.M. împotriva  sentinței civile nr.574 din 3

iunie 2002 a Curții de Apel București-Secția contencios

administrativ, ca netimbrat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  18 februarie 2003.