ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 5
ianuarie 2001, reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală
de Muncă și Protecție Socială a județului Suceava, solicitând obligarea pârâtei
să-i plătească suma de 102.790.940 lei, reprezentând pensia pentru munca depusă
și limită de vârstă. pe perioada 1 iulie 1998 – 31 decembrie 2000, precum și
suma care va rezulta din recalcularea pensiei în raport cu evoluția salariului
de bază al magistraților, cu sporul de vechime în magistratură și prin luarea
în considerare a perioadelor în care a îndeplinit funcțiile de jurisconsult și
de consilier juridic.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i plătească drepturile de pensie
stabilite prin decizia nr. 189514 din 26 iunie 1998, susținând că aceste
drepturi i se cuvin, numai după încetarea activității, prin desfacerea
contractului de muncă.
Curtea de Apel Suceava, secția
comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată,
prin sentința civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2001, reținând că reclamantul nu
este în drept să primească pensia stabilită de pârâtă, decât după data
încetării activității și că, refuzul astfel motivat de pârâtă, este conform
prevederilor art. 51 din Legea nr. 3/1977.
Împotriva acestei sentințe și în
termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca
nelegală și netemeinică.
În primul motiv de casare,
recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat greșit pricina, fără a
avea în vedere că, prin însăși acțiunea formulată, a invocat
neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 2/1991, art. 103
alin. (5) și (6), art. 156 din Legea nr. 92/1992 și ale art. 12 din Legea nr.
50/1996.
Prin cel de-al doilea motiv de
casare, recurentul a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 2/1991, se poate
cumula pensia, cu salariul, astfel încât intimata trebuia să-i achite pensia
cuvenită în perioada 1 iulie 1998 – 31 martie 2001, perioadă în care a
continuat să-și desfășoare activitatea, dar avea dreptul câștigat de a primi
pensia stabilită, prin decizia întocmită la 26 iunie 1998.
Recursul este nefondat și urmează să
fie respins pentru următoarele considerente:
Recurentul a fost înscris la pensie
pentru munca depusă și limită de vârstă și intimata a stabilit drepturile de
pensie prin decizia nr.1 89.514 din 26 iunie 1998.
După înscrierea sa la pensie,
recurentul și-a continuat activitatea și instanța de fond a constatat judicios
că intimata nu avea obligația de plată a pensiei, întrucât nu a intervenit o
încetare a activității prin desfacerea contractului de muncă. Soluția instanței
de fond este conformă dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977,
care prevăd că pentru salariați, pensiile se plătesc de la data desfacerii
contractului de muncă.
Excepția de neconstituționalitate
invocată de către recurent a fost examinată de Curtea Constituțională care,
prin Decizia nr. 222 din 11 iulie 2002, a constatat că sunt neîntemeiate
criticile formulate.
Susținerea recurentului privind
vătămarea adusă de intimată dreptului său de a cumula pensia, cu salariul,
drept recunoscut de art. 3 din Legea nr. 2/1991, este nefondată.
Potrivit acestei reglementări,
dreptul de a cumula pensia, cu salariul este prevăzut numai în cazul
reangajării persoanei pensionate.
Cum recurentul nu a încetat activitatea și nu a dobândit
calitatea de pensionar de la data întocmirii deciziei sale de pensie,
continuarea activității nu poate fi asimilată situației de angajare după
pensionare, astfel încât nu sunt întrunite condițiile textului de lege, invocat
greșit prin acțiune, ca temei pentru plata drepturilor de pensie în perioada 1
iulie 1998 – 31 martie 2001, anterior desfacerii contractului de muncă.
Față de considerentele expuse și
constatând că, potrivit art. 304 și art. C. proc. civ., nu există motive de
casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.A.,
împotriva sentinței civile nr. 15 din 31 ianuarie 2001, a Curții de Apel
Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 ianuarie 2003.