ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2001, reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Suceava, solicitând obligarea pârâtei să-i plătească suma de 102.790.940 lei, reprezentând pensia pentru munca depusă și limită de vârstă. pe perioada 1 iulie 1998 – 31 decembrie 2000, precum și suma care va rezulta din recalcularea pensiei în raport cu evoluția salariului de bază al magistraților, cu sporul de vechime în magistratură și prin luarea în considerare a perioadelor în care a îndeplinit funcțiile de jurisconsult și de consilier juridic. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i plătească drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 189514 din 26 iunie 1998, susținând că aceste drepturi i se cuvin, numai după încetarea activității, prin desfacerea contractului de muncă.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2001, reținând că reclamantul nu este în drept să primească pensia stabilită de pârâtă, decât după data încetării activității și că, refuzul astfel motivat de pârâtă, este conform prevederilor art. 51 din Legea nr. 3/1977. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. În primul motiv de casare, recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat greșit pricina, fără a avea în vedere că, prin însăși acțiunea formulată, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 2/1991, art. 103 alin. (5) și (6), art. 156 din Legea nr. 92/1992 și ale art. 12 din Legea nr. 50/1996.

Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 2/1991, se poate cumula pensia, cu salariul, astfel încât intimata trebuia să-i achite pensia cuvenită în perioada 1 iulie 1998 – 31 martie 2001, perioadă în care a continuat să-și desfășoare activitatea, dar avea dreptul câștigat de a primi pensia stabilită, prin decizia întocmită la 26 iunie 1998. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Recurentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă și intimata a stabilit drepturile de pensie prin decizia nr.1 89.514 din 26 iunie 1998. După înscrierea sa la pensie, recurentul și-a continuat activitatea și instanța de fond a constatat judicios că intimata nu avea obligația de plată a pensiei, întrucât nu a intervenit o încetare a activității prin desfacerea contractului de muncă.

Soluția instanței de fond este conformă dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, care prevăd că pentru salariați, pensiile se plătesc de la data desfacerii contractului de muncă. Excepția de neconstituționalitate invocată de către recurent a fost examinată de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 222 din 11 iulie 2002, a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate. Susținerea recurentului privind vătămarea adusă de intimată dreptului său de a cumula pensia, cu salariul, drept recunoscut de art. 3 din Legea nr. 2/1991, este nefondată. Potrivit acestei reglementări, dreptul de a cumula pensia, cu salariul este prevăzut numai în cazul reangajării persoanei pensionate.

Cum recurentul nu a încetat activitatea și nu a dobândit calitatea de pensionar de la data întocmirii deciziei sale de pensie, continuarea activității nu poate fi asimilată situației de angajare după pensionare, astfel încât nu sunt întrunite condițiile textului de lege, invocat greșit prin acțiune, ca temei pentru plata drepturilor de pensie în perioada 1 iulie 1998 – 31 martie 2001, anterior desfacerii contractului de muncă. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.A., împotriva sentinței civile nr. 15 din 31 ianuarie 2001, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.