- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 1 august 2012
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 01.08.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 1595/201/2012
Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 iunie 2012, petentul D.S.N. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1595/201/2012 al Judecătoriei Calafat, motivând că nu beneficiază de un proces echitabil, sens în care a invocat modul de administrare a cauzei, tergiversarea soluționării acesteia, raportat la momentul formulării plângerii penale în iulie 2008, precum și influența exercitată asupra magistraților doljeni de intimat, care este director al Direcției Silvice Dolj. În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Tribunalul Dolj.
În informațiile primite de la Tribunalul Dolj se prezintă parcursul dosarului, apreciindu-se în final că motivele petentului nu sunt de natură să justifice strămutarea, la această instanță fiind asigurate toate condițiile pentru normala și corecta soluționare a cauzei. Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității judecătorilor unei instanțe.
Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menționate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă. Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc.
pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul D.S.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D.S.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1595/201/2012 al Judecătoriei Calafat. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.