ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de strămutare de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
acestei instanțe la data de 15 iunie 2012, petentul H.V. a solicitat
strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1375/54/2012 al
Curții de Apel Craiova, motivând că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi
știrbită din cauza împrejurărilor cauzei și calității intimaților,de procuror
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și judecător la
Curtea de Apel Craiova.
În
temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției.
În informațiile primite de la
Ministerul Justiției se prezintă parcursul dosarului, apreciindu-se în final că
motivele petentului nu sunt de natură să justifice strămutarea.
Verificând actele dosarului și
susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive
temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul
dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată.
Remediul procesual al strămutării se
impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite
împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității
judecătorilor unei instanțe.
Astfel, analizând împrejurările,
calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată
că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii
imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce
la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, se constată că, în cauză,
motivele invocate de petent, deși se regăsesc formal în cazurile menționate în
prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
356/2006, nu constituie motive temeinice care să justifice strămutarea
judecării cauzei.
Drept urmare, conform art. 60 alin.
(1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată
de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., va fi obligat petentul H.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea
formulată de petentul H.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul
Dosarului nr. 1375/54/2012 al Curții de Apel Craiova.
Obligă
petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 1 august 2012.