Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
31.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenții D.M. și D.E. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3172/269/2012 al Judecătoriei Oltenița, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată dreaptă și imparțială, întrucât atât intimatul din cauza a cărei strămutare se cere (M.I.Ș.) cât și familia acestuia "au rude și cunoștințe printre oamenii cu influență din județul Călărași". Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Călărași. În informarea transmisă, Tribunalul Călărași, după ce prezintă parcursul dosarului, arată că susținerile petenților reprezintă critici ale soluțiilor pronunțate de procuror de competența instanței învestite, conform art. 278 1 C. proc.

pen., să le analizeze, criticile aduse conduitei judecătorului fondului făcând obiectul unei cereri de recuzare (respinsă la 4 octombrie 2012), iar nemulțumirile petenților nefiind de natură a contura cele prevăzute de dispozițiile art. 55 alin. (1) C. proc. pen. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

Verificând actele dosarului și susținerile petenților, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și apreciază că temerile petenților nu sunt justificate.

Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenți. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați petenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții D.M. și D.E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3172/269/2012 al Judecătoriei Oltenița. Obligă petenții la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-27
0,97
ÎCCJ, Secția penală
rânduri pentru efectuarea cercetării judecătorești. Din cercetările efectuate, Tribunalul Călărași a constatat că la Judecătoria Oltenița procesul penai se desfășoară cu respectarea dispozițiilor procedurale care reglementează faza judecăți
ÎCCJ 2012-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 august 2012, petenta P.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiec
ÎCCJ 2012-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 septembrie 2012, petenta A.. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează ob
ÎCCJ 2012-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 august 2012, petentul B.D.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează ob
ÎCCJ 2012-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 august 2012, petentul L.C.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează ob
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă