- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 23 octombrie 2012
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 23.10.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 7419/99/2009
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 august 2012, petentul L.C.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7419/99/2009 al Tribunalului lași, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei dușmăniilor locale și calității părților, având în vedere problemele pe care acesta le are cu magistrații Curții de Apel lași, dar și din cauza mediatizării intense de care se bucură dosarul. Cererea de strămutare este nefondată. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Tribunalului lași se află dosarul ce se solicită a fi strămutat.
În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție -secția penală a solicitat informații de la instanța ierarhic superioară. În informațiile primite de la Curtea de Apel Iași se prezintă parcursul dosarului, precizându-se totodată că, având în vedere aspectele învederate, lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de strămutare formulată de petent. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectele relevate de petent prin cererea de strămutare, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile limitativ și expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad. Pe cale de consecință, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petenți. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul L.C.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7419/99/2009 al Tribunalului Iași. Obligă petentul la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 octombrie 2012.