ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4403/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza actelor și
lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :
Prin Sentința penală nr. 68 din 2 iulie 2010,
Curtea de Apel Suceava, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc.
pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.N. împotriva
Rezoluției din 28 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Suceava și a Rezoluției din 12 martie 2010 a procurorului general al aceleiași
unități de parchet.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, în sumă de 250 RON.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
La data de 28
septembrie 2006, persoana vătămată R.N. a formulat plângere penală împotriva
lui A.M. și G.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.
(2) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 19 august 2006, au lovit-o,
cauzându-i leziuni care au necesitat 14 - 15 zile de îngrijiri medicale.
Prin Ordonanța din 21
martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus scoaterea
de sub urmărire penală a învinuiților A.M. și G.A.G. și aplicarea unei
sancțiuni cu caracter administrativ (amendă), soluție ce a fost infirmată prin
Ordonanța din 14 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, ca
urmare a admiterii plângerii formulată de R.N., și prin care s-a dispus
redeschiderea și reluarea cercetărilor, cauza fiind trimisă Postului de Poliție
Satu Mare.
Prin Ordonanța din 12
octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus din nou
scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților A.M. și G.A.G. și aplicarea
unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă într-un cuantum mai
mare, soluție de asemenea infirmată prin Rezoluția din 11 martie 2008 a
Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, ca urmare a admiterii unei noi
plângeri formulată de R.N., dispunându-se redeschiderea și reluarea
cercetărilor, cauza fiind repartizată procurorului I.M., cu indicația expresă
de a prezenta materialul de urmărire penală și de a întocmi rechizitoriul până
la data de 7 aprilie 2008.
Judecătoria Rădăuți a
fost învestită cu această cauză la data de 23 octombrie 2008, dosarul fiind
repartizat prin sistemul informatic E. completului de judecată C.7, prezidat de
magistratul P.D. care, pe baza probatoriului administrat, a pronunțat Sentința
penală nr. 245 din 10 martie 2009, în Dosar nr. 6423/285/2008, modificată (doar
sub aspectul laturii civile) și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 243
din 22 mai 2009 a Tribunalului Suceava.
Nemulțumit de modul
în care atât această cauză, cât și alte cauze penale au fost instrumentate și
soluționate, petentul s-a adresat Pachetului de pe lângă Curtea de Apel
Suceava, susținând că magistrații și-au exercitat abuziv atribuțiile de
serviciu.
Prin Rezoluția din 28
decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul
dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de P.D., B.B. și I.L. - judecători în
cadrul Judecătoriei Rădăuți, D.V., I.M. și J.C. - procurori în cadrul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
Din actele
premergătoare efectuate în cauză de organele de urmărire penală nu a rezultat
că magistrații judecători și procurori au săvârșit vreo faptă de natură să
atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceștia, cu știință, nu și-au
îndeplinit atribuțiile de serviciu ori și le-au îndeplinit în mod defectuos și
prin aceasta ar fi cauzat vătămare intereselor legale ale petiționarului.
Plângerea formulată
de petent împotriva soluției date de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată,
în baza art. 278 C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Suceava prin Rezoluția din 21 mai 2009.
În conformitate cu
dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., petiționarul a formulat
plângere la instanța competentă, solicitând desființarea rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale față de magistrați, precum și extinderea
cercetărilor față de complicii acestora. Totodată, petentul a solicitat să i se
acorde daune pentru suferințele morale-psihice și agresiunile fizice suferite.
Instanța de fond a
constatat că actele premergătoare efectuate în cauză de către organele de
urmărire penală nu demonstrează existența infracțiunilor sesizate de petent în
sarcina magistraților judecători și procurori. Instanța a apreciat că rezoluția
de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în Dosarul nr. 173/P/2009 din
28 decembrie 2009 este legală și temeinică și, în consecință, a respins ca
nefondată plângerea petentului.
S-a arătat că în
absența oricăror indicii sau probe din care să rezulte săvârșirea infracțiunii
de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.
pen., nu se poate proceda la începerea urmăririi penale față de intimați ori la
trimiterea în judecată a acestora.
Procurorii au
soluționat cauzele cu care au fost învestiți în mod independent, pe baza
aprecierii probelor administrate în cauză.
Cât privește
necomunicarea sau comunicarea cu întârziere a unor acte procedurale, a modului
defectuos de supraveghere a activității instituției în care activează cei trei
procurori, efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile, chiar
în ipoteza dovedirii lor, nu sunt fapte de natură penală, care să angajeze
răspunderea penală a acestor magistrați.
Curtea a constatat că
și în cazul judecătorului care s-a pronunțat în cauza penală în discuție,
susținerile petentului sunt neîntemeiate.
Activitatea de
judecată reprezintă esența atribuțiilor de serviciu ale judecătorului și
presupune, printre altele, exercitarea acestora în mod activ, în vederea
aflării adevărului, prin luarea măsurilor procesuale în rezolvarea cauzelor cu
care a fost învestit, administrarea probelor din oficiu sau solicitate de părți
și interpretarea unor norme legale aplicabile în cauzele deduse judecății.
Împotriva unor
hotărâri considerate nelegale sau netemeinice, partea nemulțumită poate
exercita expres în termenele prevăzute de legea procesuală căile de atac,
ordinare sau extraordinare.
Nemulțumirea
petentului față de soluția adoptată prin Sentința penală nr. 245 din 10 martie
2009 nu poate conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în
serviciu de către intimata P.D. Pronunțarea unei soluții în cadrul activității
de judecată prin evaluarea și interpretarea materialului probator și a normelor
legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune
la îndoială buna credință, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi
penale.
De altfel, Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară consacră principiul potrivit căruia
judecătorul este independent în soluțiile adoptate, singura cale de cenzurare a
activității de soluționare a cauzelor constituind-o numai căile de reformare
prevăzute de legea procesuală, în speță de Codul de procedură penală.
Cât privește
afirmațiile petentului vizând o eventuală intervenție în sensul soluționării în
mod nefavorabil a cauzei sale de către judecătorii B.B. și I.L., acestea nu
sunt susținute de nicio probă.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul R.N., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a solicitat admiterea
recursului și trimiterea plângerii sale și a întregului material probator la
Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea constituirii unei comisii care
să verifice starea de fapt.
Verificând hotărârea
atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Hotărârea instanței
de fond de respingere a plângerii formulate de petiționarul R.N. împotriva
Rezoluției din 28 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Suceava este legală și temeinică.
Judecând plângerea,
instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin.
(7) C. proc. pen., a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a
materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluția dată de
procuror este conformă actelor premergătoare efectuate și dispozițiilor legale
în materie.
În cauză nu există
indicii de săvârșire a vreunei fapte penale de către magistrații judecători și
procurori. Aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu fără a urmări, cu
știință, vătămarea intereselor legale ale petiționarului R.N. Petentul și-a
manifestat nemulțumirea față de modul de instrumentare și soluționare a
cauzelor în care a fost parte, atât de către procurori, cât și de către
judecători, formulând critici cu privire la modul de evaluare a materialului
probator ori la celeritatea rezolvării pricinilor. Aceste aspecte nu îmbracă
conținutul unor fapte de natură penală, astfel că în cauză nu există temeiuri
de începere a urmăririi penale față de magistrați.
Întrucât existența
unuia din impedimentele prevăzute de dispozițiile art. 10 C. proc. pen. a fost
corect constatată de procuror, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în
cauză.
În consecință, Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar, dispunând
obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispozițiile
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat petiționarul R.N. împotriva Sentinței penale nr. 68
din 2 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu
minori.
Obligă
recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 7 decembrie 2010.