ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4235/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 184/PI din 25 august

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul C.V. împotriva Rezoluției nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara în 21 aprilie 2010, menținută prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr.

761/11/2/2010 din 15 iulie 2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub numărul 870/59/201 din 29 iulie 2010, petentul C.V.

a solicitat desființarea Rezoluției nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara în 21 aprilie 2010 și a Rezoluției procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 761/11/2/2010,

considerându-le nelegale și netemeinice.

În motivarea

plângerii, petentul a arătat că deși în penitenciar se încalcă drepturile

deținuților, nu se fac cercetări. În acest sens, petentul a invocat

dispozițiile Ordinului nr. 433/2010 pentru aprobarea normelor minime de cazare

a persoanelor private de libertate.

Analizând plângerea

formulată în raport cu actele depuse în cauză, respectiv Dosarul nr. 730/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, lucrarea nr. 761/II/2/2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța a reținut că la

data de 11 septembrie 2009 petentul C.V. a formulat o plângere penală împotriva

directorului Penitenciarului Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen. și art. 317 C. pen., invocând

condițiile improprii de deținere, arătând că într-o cameră cu suprafață de 4 x

4 m

2

sunt deținute 8 persoane în condiții insalubre.

Prin Rezoluția nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 21 aprilie 2010, în temeiul art.

228 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numitul A.G., directorul Penitenciarului Timișoara pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., art. 317

C. pen.

Pentru a dispune

astfel, în urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a reținut că petentul C.V. a fost arestat la data de 04 februarie

2000 în baza mandatului de arestare preventivă din 05 februarie 2002 emis de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, fiind condamnat la detenție pe viață prin Sentința penală nr.

321 din 04 mai 2001, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1108 din 28

februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia a fost

emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 martie 2002.

S-a mai reținut că la

data de 22 noiembrie 2006 comisia de individualizare a regimului de executare a

pedepselor privative de libertate din Penitenciarul cu Regim de maximă Siguranță

Arad l-au individualizat într-un regim de maximă siguranță, regim rămas

definitiv prin Sentința penală nr. 168 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei

Arad, iar prin Încheierea nr. 1187 din 29 august 2007 judecătorul delegat al

Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Arad a admis plângerea

condamnatului și a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim

închis.

Prin Sentința penală

nr. 860 din 16 aprilie 2009 Judecătoria Arad a dispus schimbarea regimului

semideschis a executării pedepsei.

În data de 27 aprilie

2009 C.V. a fost transferat în vederea executării pedepsei la Penitenciarul

Timișoara în secția de deținere a VIII-a.

Din nota

Penitenciarului Timișoara s-a reținut că dimensiunile tehnice de construcție

din secția a VIII-a sunt L 6,40 m, I 3,35 m, h 3 m având un volum de 64,32 m și

o suprafață de 21,44 m, iar camerele de deținere sunt prevăzute cu sursă de

energie electrică, surse de iluminat artificial, surse de încălzire, surse de

iluminat natural și ventilație naturală, grupuri sanitare construite în anexe

cu acces permanent.

În ceea ce privește

dosarul individual al petentului C.V. s-a reținut că acesta conține 234 cereri

având ca obiect solicitări pentru studierea și xerocopierea diverselor acte

componente ale dosarului de penitenciar, solicitări de participare la

activități sportive, activități de educație și intervenție psiho-socială,

activități moral religioase ale diverselor culte, solicitări de scoatere din

bagajul personal de la magazia de bunuri, solicitări de aprobare pentru vizită

cu diferite persoane civile și cu alte persoane private de libertate,

solicitări de transfer a diverselor sume din contul personal, solicitări de

investigații de specialitate în rețeaua Ministerului Sănătății, solicitări

pentru primirea în audiență la conducerea penitenciarului și la judecătorul

delegat, solicitări de modificare sau reparare a diverselor bunuri

vestimentare, toate cererile primind o soluție conform regulamentelor.

Din adresa

Penitenciarului Timișoara s-a reținut că în cadrul secției a VIII-a camerele au

un volum de 64,32 mc îndeplinind condiția prevăzută de art. 1 alin. (3) lit. b)

din Ordinul nr. 433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind

condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, precum și că deținutul

se afla în evidențele cabinetului medical al unității, că a participat la

programe și activități educaționale, a fost sancționat de două ori pentru

atitudine necuviincioasă față de completul de judecată și față de cadre, a fost

recompensat de șase ori și a participat la programe terapeutice.

Prin urmare, s-au

apreciat ca inexistente infracțiunile reclamate de petent, constatându-se că

aplicarea unui anume tip de regim de detenție s-a făcut în baza unor documente

legale - hotărârea comisiei și încheierile instanței, că și-a exercitat

drepturile prevăzute de lege și de regulamentul de aplicare, dovada în acest

sens fiind cererile admise existente la dosarul de penitenciar. Totodată, s-a

constatat că au fost respectate condițiile minime privind cazarea deținuților,

precum și standardele minime sanitare și de igienă, iar faptul că acestea nu

sunt la nivelul țărilor europene nu-i este imputabil directorului

penitenciarului, situația regăsindu-se în întreg sistemul penitenciar.

De asemenea, s-a

constatat că pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 267C. pen. se cere ca

prin acte comisive sau printr-o comportare omisivă, angajații penitenciarului,

inclusiv directorul penitenciarului să-l fi făcut pe deținut să sufere în mod

continuu sau prin întreruperi, prin rele tratamente neînțelegându-se măsurile

restrictive prevăzute de legile sau regulamentele care determină regimul ce

trebuie aplicat persoanelor aflate în stare de reținere, deținere ori în

executarea unei măsuri de siguranță ori educative, ci măsurile abuzive aplicate

cu încălcarea prevederilor legale, fapt nerealizat în speță.

În ceea ce privește

infracțiunii prev. de art. 317 C. pen., s-a apreciat că nesoluționarea tuturor

cererilor conform dorinței deținutului, nu constituie dovada existenței unei

acțiuni de instigare la discriminarea deținuților din partea directorului

penitenciarului.

Împotriva acestei

soluții, a formulat plângere petentul C.V., solicitând infirmarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale emisă în Dosarul nr. 730/P/2009 privind pe A.G.,

față de care au fost efectuate acte premergătoare sub aspectul comiterii

infracțiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., și art. 317 C.

pen., plângerea nefiind motivată.

Prin rezoluția dată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la

data de 15 iulie 2010 în Dosarul nr. 761/11/2/2010, a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.V., considerându-se că soluția

procurorului este legală și temeinică.

Astfel, din

documentația atașată la dosar, s-a reținut că în Penitenciarul Timișoara, unde

se află în prezent petentul, sunt respectate condițiile prevăzute de art. 1 din

Ordinul nr. 433/C/2010 ale Ministerului Justiției, prin care sunt stabilite

normele minime privind dimensiunile camerelor de cazare și condițiile pe care

acestea trebuie să le îndeplinească.

Totodată, s-a

constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu reies niciun fel de

indicii în legătură cu posibila comitere a infracțiunilor prev. de art. 247 C.

pen., regimul de deținere al persoanei private de libertate fiind stabilit în

baza hotărârii comisiei din cadrul Penitenciarului și prin hotărâre

judecătorească, iar spațiile de cazare respectă condițiile minime legale. Din

aceleași motive s-a apreciat că nu subzistă nici infracțiunea prev. de art. 267

C. pen. și nu există niciun fel de indicii nici în legătură cu comiterea

infracțiunii prev. de art. 317 C. pen.

Examinând cauza, prin

prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a

apreciat că rezoluția atacată de petent este temeinică și legală.

În considerentele sentinței s-a reținut că, raportat

la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, în cauză nu există indicii

privind comiterea de către intimat a infracțiunilor imputate de petent.

Astfel, îndeplinirea

de către intimat a atribuțiilor conferite de dispozițiile legale nu poate fi

considerată ca fiind o faptă ilicită. Prin dispozițiile art. 247 C. pen. a fost

incriminată ca infracțiunea de „abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi"

fapta funcționarului public care a condus la îngrădirea folosinței sau

exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei

situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri,

avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau

infecție HIV/SIDA; iar prin art. 267 C. pen. a fost reglementată ca

infracțiunea de „supunere la rele tratamente" acțiunea de a supune la rele

tratamente o persoană aflată în stare de reținere, deținere ori în executarea

unei măsuri de siguranță sau educative.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 317 C. pen. prevăd că „instigarea la ură pe temei de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,

apartenență politică, convinge" constituie infracțiunea de instigare la

discriminare.

În speță, în mod

corect s-a apreciat că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor

sus-menționate câtă vreme petentului i s-a dat posibilitatea să uzeze de toate

drepturile conferite persoanelor aflate în regim de detenție, iar locul unde

este cazat petentul respectă normele impuse de Ordinul nr. 433/2010.

Astfel, din adresa

nr. J2/20532 din 02 aprilie 2010 a Penitenciarului Timișoara rezultă că

dimensiunile tehnice de construcție a camerelor sunt L= 6,40 m, I = 3,35 m, h =

3,00 m, având un volum de 64,32 mc și o suprafață de 21, 44 mp, fiind introduse

9 paturi, din care 5 ocupate, cu saltele și lenjerie individuală, dotate cu

prize pentru alimentare cu energie electrică, cu surse de iluminat artificial,

de încălzire, iluminat natural și ventilație naturală, grupuri sanitare

construite în anexe cu acces permanent, prevăzute cu chiuvetă, un WC și un duș

cu sursă de apă curentă. Accesul la asistență medicală și la petiționare

rezultă din referatul medical, din referatul de evaluare psiho-socială și

hotărârile pronunțate de instanțele sesizate cu cereri legate de modul de

executare a pedepsei.

S-a mai reținut că,

formulând plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic

superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu care să se poată

stabili o altă situație de fapt.

Împotriva acestei

sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petentul C.V.

La termenul de

judecată, în ședință publică, recurentul a arătat că își retrage recursul.

Față de această

declarație și având în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2) C.

proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până

la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul,

personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de

retragerea recursului de către petentul C.V. împotriva Sentinței penale nr.

184/PI din 25 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea

recursului formulat de petentul C.V. împotriva Sentinței penale nr. 184/PI din

25 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2010.