ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petenții R.S.M. și K.L. împotriva rezoluției din 17 mai 2010 dată în dosar nr. 757/P/2009 și împotriva rezoluției din 30 iunie 2010 dată în dosar nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Au fost menținute rezoluțiile atacate, ca fiind temeinice și legale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați petenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, sub numărul 847/59/2010 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de către petenții R.S.M.

și K.L. împotriva rezoluției din 17 mai 2010 dată în dosar nr. 757/P/2009, respectiv rezoluția din 30 iunie 2010 dată în dosar nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii, petenții au arătat că rezoluțiile contestate sunt netemeinice și nelegale, solicitându-se desființarea lor și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și administrării tuturor probelor necesare stabilirii adevărului pentru corecta încadrare a faptei. În cauză s-au atașat dosarele nr. 757/P/2009 și nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, prin rezoluția din 17 mai 2010 dată în dosarul nr. 757/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C.

- executor judecătoresc, F.P. și agenții de poliție L.C. și T.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției, s-a arătat că petenții R.S.M. și K.L. au solicitat tragerea la răspundere penală a numiților C.C. - executor judecătoresc, F.P. și a agenților de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Timișoara, L.C. și T.C. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate mai sus. Cu privire la starea de fapt reținută, s-a arătat că în data de 21 septembrie 2009, în jurul orelor 11,30 - 12,00, executorul judecătoresc C.C.

s-a prezentat împreună cu numitul F.P. în fața imobilului situat în Timișoara, cu intenția de a ridica autoturismul marca Chevrolet Klass de culoare roșie, fără numere de înmatriculare, proprietatea unei societăți de leasing și pentru care R.S. avea drept de folosință în calitate de utilizator, însă acesta din urmă nu a fost de acord cu ridicarea autoturismului și a închis poarta de acces în curtea imobilului unde se afla parcat autoturismul. În aceste condiții, executorul judecătoresc C.C. a solicitat sprijinul organelor de poliție, sosind la fața locului agenții de poliție L.C. și T.C. din cadrul Secției 5 Poliție Timișoara, care i-au întocmit un proces-verbal de contravenție numitului S.D., întrucât acesta ar fi blocat cu autoturismul proprietate personală accesul mașinii de remorcat ce urma să ridice autoturismul marca Chevrolet Klass.

S-a reținut că executorul judecătoresc F.P. și cei doi agenți de poliție L.C. și T.C. au pătruns în curtea imobilului situat în Timișoara, au aplicat mai multe sigilii și au încheiat un proces-verbal de sechestru. Procurorul de caz a făcut referire și la o contestație la executare formulată de contestatorul R.S.M. (dosar nr. 9483/325/2009) care a fost respinsă de către instanțe (Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș), apreciindu-se că executarea silită din dosarele execuționale nr. 247, 248, 249/2008 ale B.E.J. C.C. a fost în mod legal demarată și finalizată. Cu privire la convenția de novație dintre părți, s-a observat că B.E.J. C.C. a aflat de existenta acesteia la o dată ulterioară adjudecării imobilului și introducerii contestației la executare.

Cu privire la infracțiunile de furt calificat și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, procurorul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, iar cu privire la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., executorul judecătoresc C.C. s-a aflat în eroare de fapt și care înlătură caracterul penal al faptei, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., procurorul a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât din probele dosarului nu rezultă că în speța de față ar fi existat o pătrundere fără drept în sensul prevederilor art. 192 alin. (2) C. pen., mai mult decât atât s-a observat că R.S.M.

și K.L. sunt beneficiarii unor drepturi de folosință doar asupra unor încăperi din imobilul situat la adresa respectivă, și nu asupra întregului imobil, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții, au formulat plângere petenții R.S.M. și K.L., care a fost respinsă prin rezoluția din 30 iunie 2010 dată în dosarul nr. 629/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penală, în baza art. 278 1 C. proc. pen., petenții R.S.M. și K.L. au formulat plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Analizând plângerea petenților, instanța de fond a constatat că procurorul a stabilit în mod corect starea de fapt, descriind în mod amănunțit succesiunea evenimentelor, dar și nevinovăția intimaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals intelectual, uz de fals, violare de domiciliu și abuz în serviciu prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 246 C. pen., apreciind că executarea silită desfășurată de către executorul judecătoresc C.C. la data de 21 septembrie 2009 având ca obiect ridicarea autoturismului marca Chevrolet Klass, asupra căruia R.S. avea drept de folosință, s-a încadrat în limitele legale, executorul judecătoresc C.C.

și agenții de poliție L.C. și T.C. din cadrul Secției 5 Poliție Timișoara nesăvârșind vreo faptă cu caracter penal. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 lit. a), b) și d) C. pen., de către intimați, s-a reținut că este exclusă o asemenea împrejurare, în condițiile în care executorul judecătoresc C.C. a acționat pe baza unei cereri de continuare a executării silite formulată de către numitul F.P., și având în vedere starea de fapt reținută nu se poate vorbi de faptul că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că, datorită faptului că nu au existat elemente care să conducă la ideea unei nelegale executări silite, având în vedere că și contestația la executare formulată de contestatorul R.S.M.

introdusă la instanță a fost respinsă, evident că nici cu privire la această infracțiune nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Referitor la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., s-a reținut că este evident că operează eroarea de fapt reglementată de art. 51 C. pen., respectiv o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece executorul judecătoresc a fost în eroare cu privire la numărul de înmatriculare al mașinii, fără a avea vreo culpă cu privire la această situație, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Cu privire la existența infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., s-a reținut, de asemenea, că din probele dosarului rezultă că nu este realizată latura obiectivă a acestei infracțiuni, cât timp pătrunderea în curtea imobilului s-a făcut pe poarta care era deschisă, cu acordul debitorului care nu locuiește efectiv în acel imobil, acel loc servind doar ca sediu al unei firme unde își desfășoară activitatea petenții, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că nu se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, dar nici pentru administrarea altor probe, deoarece în speța de față s-a efectuat o cercetare temeinică, interpretându-se în mod corect probatoriul administrat, astfel că plângerea formulată de către petenții R.S.M.

și K.L. este nefondată. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs petenții, solicitând admiterea recursului și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale. Prin motivele de recurs formulate, petenții au invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Astfel, în temeiul cazului de casare menționat, au învederat că instanța a reținut greșit, în analizarea săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 lit. a), b) și d) C. pen., că intimatul executor judecătoresc a acționat pe baza unei cereri de continuare a executării hotărârii, având în vedere că, la data de 28 mai 2009 creditorul F.P.

a solicitat suspendarea executării silite, iar la data de 31 iulie 2009 acesta a depus o Notificare prin care a adus la cunoștința executorului judecătoresc încheierea Convenției de novație, având ca efect stingerea obligației principale și a ipotecii; De asemenea, au mai criticat sentința sub următoarele aspecte: - instanța de fond a apreciat greșit că nu au existat elemente care să conducă la ideea unei nelegale executări silite, atunci când a analizat infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.; - s-a reținut greșit că executorul judecătoresc a fost în eroare cu privire la numărul de înmatriculare al mașinii, acesta având obligația de a identifica obiectul supus sechestrului asigurător, iar întrucât procesul-verbal de sechestru, respectiv sigiliile aplicate pe uși și capotă produc efecte și la data prezentei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual si uz de fals ; - probele aflate la dosarul cauzei infirmă aprecierea instanței de fond referitoare la lipsa laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu, pătrunderea în imobil nefăcându-se cu acordul părților vătămate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurenții petenți, nu este incident în prezenta cauză, întrucât, deși instanța de fond nu si-a însușit punctul de vedere al recurenților petenți cu privire la pretinsa săvârșire de către intimați a infracțiunilor sesizate, s-a pronunțat cu privire la probele administrate, iar în cauză nu s-au formulat cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, cu privire la care instanța să fi omis a se pronunța.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurenților petenți, în sensul că instanța de fond a apreciat greșit că intimatul executor judecătoresc a acționat pe baza unei cereri de continuare a executării hotărârii, având în vedere Notificarea înregistrată la 31 iulie 2009 prin care creditorul F.P. a adus la cunoștința executorului judecătoresc C.C. încheierea Convenției de novație, precum și cererea de suspendare a executării silite formulată de creditor înregistrată la 28 mai 2009. Așa cum rezultă din actele dosarului, Convenția de novație a fost încheiată la data de 04 februarie 2009, prin aceasta împrumutatul R.S.M. obligându-se, ca pentru suma rămasă de restituit de 60.515, 52 Euro, să transmită împrumutătorului F.P.

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, jud. Timiș. Existenta acestei convenții a fost adusă la cunoștință executorului judecătoresc de către creditorul F.P., printr-o notificare, la data de 31 iulie 2009, ulterior datei de 05 mai 2009, când, neavând cunoștință de existența acestei convenții, executorul judecătoresc a procedat la finalizarea executării silite imobiliare prin vânzarea la licitație publică a imobilului către numitul T.I. Este adevărat că la data de 28 mai 2009, deci ulterior adjudecării imobilului, creditorul F.P. a depus la biroul executorului judecătoresc o cerere de suspendare a executării silite în dosarele 247/ 2008, 248/2008, 249/2008, însă această cerere a fost motivată de introducerea la data de 21 mai 2009 de către debitorul R.M.

a unei contestații la executare. Contestația a fost formulată în contradictoriu cu intimații F.P., T.I. și Biroul executorului judecătoresc C.C., prin executor judecătoresc C.C., iar prin întâmpinarea depusă în dosarul respectiv intimatul F.P. a solicitat admiterea contestației la executare motivat de existenta Convenției de novație. Prin sentința civilă nr. 11503 din 20 august 2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9843/325/2009, s-a respins contestația la executare formulată de R.S.M., constatându-se că executarea silită în cadrul dosarelor execuționale nr. 247/2008, 249/2008, 249/2008 ale BEJ C.C. a fost legal demarată și finalizată, în motivarea hotărârii instanța reținând că, întrucât Convenția de novație nu a fost depusă la dosarul execuțional conform art. 1169 C. civ.

si nu a dobândit dată certă în condițiile art. 1182 C. civ. are valoarea unui înscris sub semnătură privată, nefiind opozabilă terților. În consecință, Înalta Curte reține că înscrisurile invocate, respectiv Notificarea înregistrată la 31 iulie 2009 prin care executorul judecătoresc C.C. este înștiințat de încheierea Convenției de novație, precum și cererea de suspendare a executării silite formulată de creditorul F.P., înregistrată la 28 mai 2009, nu au relevanță în ceea ce privește infracțiunile sesizate de recurenții petenți. Având în vedere cererea de continuare a executării silite formulată de intimatul F.P.

la data de 1 septembrie 2009, faptul că acesta l-a însoțit la data de 21 septembrie 2009 pe intimatul executor judecătoresc la imobilul din Timișoara, cu intenția executării silite a autoturismului Chevrolet Kalos cu nr. de înmatriculare, este evident că acesta a insistat în continuarea executării silite asupra bunurilor debitorului R.S.M., întrucât nu-și recuperase creanța. Referitor la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208- 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) 1 lit. a), b), c) C. pen., Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât nu a existat o acțiune de luare din posesia sau detenția altuia a unui bun, cerință esențială în cazul acestor infracțiuni, ci o acțiune de indisponibilizare a autoturismului marca Chevrolet Kalos, pe care au fost aplicate sigilii.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, în momentul aplicării sigiliilor, executorul judecătoresc și creditorul au fost în eroare, întrucât aveau reprezentarea că autoturismul marca Chevrolet Kalos se afla în proprietatea petentului R.S.M. și nu a unei firme de leasing. Astfel, executorul judecătoresc se afla în posesia unei adrese emise de Camera Executorilor judecătorești Timiș din care rezulta că debitorul R.S.M. este proprietarul unui autoturism înmatriculat sub nr. fără a se preciza marca acestuia, iar potrivit declarației intimatului F.P., aflată la filele 23 - 25 ale dosarului nr. 757/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, acesta i-a comunicat intimatului executor judecătoresc că petentul R.S.

este proprietarul unui autoturism marca Chevrolet Kalos de culoare roșie cu nr. de înmatriculare, întrucât l-a văzut anterior conducând acest autoturism, cu acest număr de înmatriculare. De altfel, în declarația aflată la filele 23 - 25 ale dosarului parchetului, chiar petentul R.S.M. arată următoarele: „Precizez că la momentul în care F.P. și C.C. au intrat în curtea imobilului pe autoturismul marca Chevrolet Kalos se aflau plăcuțele cu nr. care aparțineau unui alt autoturism marca Opel care se afla parcat lângă acest autoturism… Plăcuțele le-am dat jos înainte de sosirea echipajului de poliție." Având în vedere că în momentul întocmirii procesului - verbal de sechestru privind autoturismul marca Chevrolet Kalos cu nr. de înmatriculare intimatul executor judecătoresc C.C.

s-a aflat în eroare de fapt, cauză care înlătură caracterul penal al f aptei, în cauză nu subzistă nici infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, pretins săvârșite de acesta. De asemenea, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., lipsind latura obiectivă a acestei infracțiuni, întrucât nu a existat o pătrundere fără drept, în sensul acestor dispoziții legale. Pătrunderea în curtea imobilului din Timișoara, s-a făcut pe poarta care a fost deschisă de petentul R.S. și cu acordul acestuia, pentru a discuta în legătură cu executarea silită, aspect care rezultă nu numai din declarațiile intimaților F.P.

și C.C., dar și din declarația petentului R.S.M. Astfel, în declarația aflată în dosarul parchetului acesta arătă că: „Am ieșit în curtea imobilului unde au intrat și cei doi, după ce le-am deschis poarta". Mai mult, conform actelor aflate la dosar, nu petenții R.S.M. și K.L. erau beneficiarii unor drepturi de folosință asupra imobilului respectiv, ci societățile comerciale ai căror asociați erau aceștia, respectiv SC O.T. SRL și SC Y. SRL, care dețineau în calitate de comodatare doar câte o încăpere din imobilul respectiv și nu întregul întregului imobil, curtea acestuia fiind închiriată de o altă societate. Împrejurarea că prin sentința civilă 2928/CC din 7 octombrie 2009, Judecătoria Timișoara a respins cererea formulată la data de 29 septembrie 2009 de B.E.J.

C.C. de autorizare a pătrunderii în curtea imobilului din Timișoara, unde se afla sechestrat autoturismul Chevrolet Kalos, nu are relevanță în ceea ce privește pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., instanța reținând ca fiind inoportună o asemenea autorizare, până la soluționarea litigiului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza convenției de novație încheiată la data de 4 februarie 2009. În consecință, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții R.S.M. și K.L. împotriva sentinței penale nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții R.S.M. și K.L. împotriva sentinței penale nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții petenți la plata sumelor de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2011.