ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 211/PI din 23 septembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

către petenții R.S.M. și K.L. împotriva rezoluției din 17 mai 2010 dată în dosar

nr. 757/P/2009 și împotriva rezoluției din

30

iunie 2010 dată în dosar nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Timișoara.

Au fost menținute rezoluțiile

atacate, ca fiind temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost

obligați petenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că, sub numărul 847/59/2010 a fost înregistrată pe rolul acestei

instanțe plângerea formulată de către petenții R.S.M. și K.L. împotriva

rezoluției din 17 mai 2010 dată în dosar nr. 757/P/2009,

respectiv rezoluția din 30 iunie 2010 dată în

dosar nr. 629/11/2/2010 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În motivarea plângerii, petenții au arătat că rezoluțiile

contestate sunt netemeinice și nelegale, solicitându-se desființarea lor și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și

administrării tuturor probelor necesare stabilirii adevărului pentru corecta

încadrare a faptei.

În cauză s-au atașat dosarele nr. 757/P/2009 și nr.

629/11/2/2010

ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a

constatat că, prin

rezoluția din 17 mai 2010

dată în dosarul nr. 757/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C. - executor

judecătoresc, F.P. și

agenții de poliție L.C.

și T.C., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de furt calificat, prev.

de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., fals intelectual,

prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de

art. 291 C. pen., violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și

(2) C. pen.

și abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției, s-a arătat că petenții R.S.M.

și K.L. au solicitat tragerea la răspundere penală a numiților C.C. - executor

judecătoresc, F.P. și a agenților de poliție din cadrul Secției 5 Poliție

Timișoara, L.C. și T.C.

, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor menționate mai sus.

Cu privire la starea de fapt reținută, s-a arătat că

în data de 21 septembrie 2009, în jurul orelor 11,30 - 12,00, executorul

judecătoresc C.C. s-a prezentat împreună cu numitul F.P. în fața imobilului

situat în Timișoara, cu intenția de a ridica autoturismul marca Chevrolet Klass

de culoare roșie, fără numere de înmatriculare, proprietatea unei societăți de

leasing și pentru care R.S. avea drept de folosință în calitate de utilizator,

însă acesta din urmă nu a fost de acord cu ridicarea autoturismului și a închis

poarta de

acces în curtea imobilului unde

se afla parcat autoturismul.

În aceste condiții, executorul judecătoresc C.C. a

solicitat sprijinul organelor de poliție, sosind la fața locului agenții de

poliție L.C. și T.C. din cadrul Secției 5 Poliție Timișoara, care i-au întocmit

un proces-verbal de contravenție numitului S.D., întrucât acesta ar fi blocat

cu autoturismul proprietate personală accesul mașinii de remorcat ce urma să

ridice autoturismul marca Chevrolet Klass.

S-a reținut că executorul judecătoresc F.P. și cei

doi agenți

de poliție L.C. și T.C. au

pătruns în curtea imobilului

situat în Timișoara, au aplicat mai multe

sigilii și au încheiat un proces-verbal de sechestru.

Procurorul de caz a făcut referire și la o

contestație la executare formulată de contestatorul R.S.M. (dosar nr.

9483/325/2009)

care a fost respinsă de

către instanțe (Judecătoria Timișoara, Tribunalul

Timiș), apreciindu-se

că executarea silită din dosarele execuționale nr. 247, 248, 249/2008 ale

B.E.J. C.C. a fost în mod legal demarată și finalizată.

Cu privire la convenția de novație dintre părți, s-a

observat că B.E.J. C.C. a aflat de existenta acesteia la o dată ulterioară

adjudecării imobilului și introducerii contestației la executare.

Cu privire la infracțiunile de furt calificat și abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, procurorul a arătat că nu sunt

întrunite

elementele constitutive ale

acestor infracțiuni, iar cu privire la infracțiunile

de fals intelectual

și uz de fals, prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., executorul

judecătoresc C.C. s-a aflat în eroare de fapt și care înlătură caracterul penal

al faptei, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., procurorul a concluzionat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât din probele

dosarului nu rezultă că în speța de față ar fi existat o pătrundere fără drept

în sensul prevederilor art. 192 alin. (2) C. pen., mai mult decât atât s-a

observat că R.S.M. și K.L. sunt beneficiarii unor drepturi de folosință doar

asupra unor încăperi din imobilul situat la adresa respectivă, și nu asupra

întregului imobil, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții, au

formulat plângere petenții R.S.M.

și K.L.,

care a fost respinsă prin rezoluția din

30

iunie 2010 dată în dosarul nr. 629/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Timișoara.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penală,

în baza art. 278

1

C. proc. pen., petenții R.S.M. și K.L. au formulat

plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei

la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Analizând plângerea petenților, instanța de fond a

constatat că procurorul a stabilit în mod corect starea de fapt, descriind în

mod amănunțit succesiunea evenimentelor, dar și nevinovăția intimaților în ceea

ce privește săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals intelectual, uz

de fals, violare de domiciliu și abuz în serviciu prevăzute de art. 209 alin.

(1) lit. a), b) și d) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art.

192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 246 C. pen.,

apreciind că executarea

silită desfășurată de către executorul

judecătoresc C.C. la data de 21 septembrie 2009 având ca obiect ridicarea

autoturismului marca Chevrolet Klass, asupra căruia R.S. avea drept de

folosință, s-a încadrat în limitele legale, executorul judecătoresc C.C. și

agenții de poliție L.C. și T.C. din cadrul Secției 5

Poliție Timișoara nesăvârșind vreo faptă cu caracter penal.

În ceea ce privește săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută

de

art. 209 lit. a), b) și d) C. pen., de către intimați, s-a reținut că este

exclusă o asemenea împrejurare, în condițiile în care executorul judecătoresc C.C.

a acționat pe baza unei cereri de continuare a executării silite formulată de

către numitul F.P., și având în vedere starea de fapt reținută nu se poate

vorbi de faptul că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni sub aspectul laturii obiective, fiind incidente disp. art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că, datorită

faptului că nu au existat elemente care să conducă la ideea unei nelegale

executări silite, având în vedere că și contestația la executare formulată de

contestatorul R.S.M. introdusă la instanță a fost

respinsă, evident că nici cu privire la această infracțiune nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Referitor la infracțiunile de fals intelectual și uz

de fals, prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., s-a reținut că este evident

că operează eroarea de fapt reglementată de art. 51 C. pen., respectiv o cauză

care înlătură caracterul penal al faptei,

deoarece executorul judecătoresc

a fost în eroare cu privire la numărul

de înmatriculare al mașinii, fără a avea vreo culpă cu privire la această

situație, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Cu privire la existența

infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută

de art. 192 alin. (2) C. pen., s-a reținut, de asemenea, că din probele

dosarului rezultă că nu este realizată latura obiectivă a acestei infracțiuni,

cât timp pătrunderea în curtea imobilului s-a făcut pe poarta care era

deschisă, cu acordul debitorului care nu locuiește efectiv în acel imobil, acel

loc servind doar ca sediu al unei firme unde își desfășoară activitatea

petenții, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a

apreciat că nu se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror

în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, dar nici pentru

administrarea

altor probe, deoarece în speța

de față s-a efectuat o cercetare temeinică,

interpretându-se în mod

corect probatoriul administrat, astfel că plângerea formulată de către petenții

R.S.M. și K.L. este nefondată.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal,

au declarat recurs petenții, solicitând admiterea recursului și, pe fond,

admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror

pentru efectuarea urmăririi penale.

Prin motivele de recurs formulate, petenții au

invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen., susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele

probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să

garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Astfel, în temeiul cazului de casare menționat, au

învederat că

instanța a reținut greșit, în

analizarea săvârșirii infracțiunii de furt calificat

prevăzută de art. 209

lit. a), b) și d) C. pen., că intimatul executor judecătoresc a acționat pe

baza unei cereri de continuare a executării hotărârii, având în vedere că, la

data de 28 mai 2009 creditorul F.P. a solicitat suspendarea executării silite,

iar la data de 31 iulie 2009 acesta a depus o Notificare prin care a adus la

cunoștința executorului judecătoresc încheierea Convenției de novație, având ca

efect stingerea obligației principale și a ipotecii;

De asemenea, au mai criticat

sentința sub următoarele aspecte:

-

instanța de fond a apreciat greșit că nu au existat

elemente care să conducă la ideea unei nelegale executări silite, atunci când a

analizat

infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută

de art. 246 C. pen.;

- s-a reținut greșit că executorul judecătoresc a

fost în eroare cu

privire la numărul de

înmatriculare al mașinii, acesta având obligația de a

identifica

obiectul supus sechestrului asigurător, iar întrucât procesul-verbal de

sechestru, respectiv sigiliile aplicate pe uși și capotă produc efecte și la

data prezentei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de

fals intelectual si uz de fals ;

- probele aflate la dosarul cauzei infirmă aprecierea

instanței de fond referitoare la lipsa laturii obiective a infracțiunii de

violare de domiciliu, pătrunderea în imobil nefăcându-se cu acordul părților

vătămate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivului

de recurs invocat și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen., invocat de recurenții petenți, nu este incident în prezenta

cauză, întrucât, deși instanța de fond nu si-a însușit punctul de vedere al

recurenților petenți cu privire la pretinsa săvârșire de către intimați a

infracțiunilor sesizate, s-a pronunțat cu privire la probele administrate, iar

în cauză nu s-au formulat cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze

drepturile lor și să influențeze soluția procesului, cu privire la care

instanța să fi omis a se pronunța.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurenților

petenți, în sensul că instanța de fond a apreciat greșit că intimatul executor

judecătoresc a acționat pe baza unei cereri de continuare a executării

hotărârii, având în vedere Notificarea

înregistrată la 31 iulie 2009 prin care

creditorul F.P. a adus la

cunoștința executorului judecătoresc C.C. încheierea Convenției de novație,

precum și cererea de suspendare a executării silite formulată de creditor

înregistrată la 28 mai 2009.

Așa cum rezultă din actele dosarului, Convenția de

novație a fost încheiată la data de 04 februarie 2009, prin aceasta

împrumutatul R.S.M. obligându-se, ca pentru suma rămasă de restituit de 60.515,

52 Euro, să transmită împrumutătorului F.P. dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Timișoara, jud. Timiș.

Existenta acestei convenții a

fost adusă la cunoștință executorului judecătoresc de către creditorul F.P.,

printr-o notificare, la data de

31 iulie

2009, ulterior datei de 05 mai 2009, când, neavând cunoștință de existența

acestei convenții, executorul judecătoresc a procedat la finalizarea executării

silite imobiliare prin vânzarea la licitație publică a imobilului către numitul

T.I.

Este adevărat că la data de 28 mai 2009, deci

ulterior adjudecării imobilului, creditorul F.P. a depus la biroul executorului

judecătoresc o cerere de suspendare a executării silite în dosarele 247/ 2008,

248/2008, 249/2008, însă această cerere a fost motivată de

introducerea la data de 21 mai 2009 de către

debitorul R.M. a unei

contestații la executare.

Contestația a fost formulată în contradictoriu cu

intimații F.P., T.I. și Biroul executorului judecătoresc C.C., prin executor

judecătoresc C.C., iar prin

întâmpinarea

depusă în dosarul respectiv intimatul F.P. a solicitat

admiterea

contestației la executare motivat de existenta Convenției de

novație.

Prin sentința civilă nr. 11503 din 20 august 2009

pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9843/325/2009, s-a respins

contestația la executare formulată de R.S.M.,

constatându-se

că executarea silită în cadrul dosarelor execuționale nr.

247/2008, 249/2008, 249/2008 ale BEJ C.C. a fost legal demarată și finalizată,

în motivarea hotărârii instanța reținând că, întrucât Convenția de novație nu a

fost depusă la dosarul execuțional conform art. 1169 C. civ. si nu a dobândit

dată certă în condițiile art. 1182 C. civ. are valoarea unui înscris sub

semnătură privată, nefiind opozabilă terților.

În consecință, Înalta Curte

reține că înscrisurile invocate, respectiv

Notificarea înregistrată la 31 iulie 2009 prin care executorul

judecătoresc C.C. este înștiințat de încheierea Convenției de novație,

precum și cererea de suspendare a executării silite formulată de creditorul F.P.,

înregistrată la 28 mai 2009, nu au relevanță în ceea ce privește infracțiunile

sesizate de recurenții petenți.

Având în vedere cererea de continuare a executării

silite formulată de intimatul F.P. la data de 1 septembrie 2009, faptul că

acesta l-a însoțit la data de 21 septembrie 2009 pe intimatul executor

judecătoresc la imobilul din Timișoara, cu intenția executării silite a

autoturismului Chevrolet Kalos cu nr. de

înmatriculare,

este evident că acesta a insistat în continuarea

executării silite

asupra bunurilor debitorului R.S.M., întrucât nu-și recuperase creanța.

Referitor la săvârșirea infracțiunilor de furt

calificat prev. de art. 208- 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. și tâlhărie

prev. de art. 211 alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., Înalta Curte

apreciază că în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C.

proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât nu a

existat o acțiune de luare din posesia sau detenția altuia a unui bun, cerință

esențială în cazul acestor infracțiuni, ci o acțiune de indisponibilizare a

autoturismului

marca Chevrolet Kalos, pe

care au fost aplicate sigilii.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a

rezultat că, în momentul aplicării sigiliilor, executorul judecătoresc și

creditorul au fost

în eroare, întrucât

aveau reprezentarea că autoturismul marca Chevrolet

Kalos se afla în

proprietatea petentului R.S.M. și nu a unei firme de leasing.

Astfel, executorul judecătoresc se afla în posesia

unei adrese emise de Camera Executorilor judecătorești Timiș din care rezulta

că debitorul R.S.M. este proprietarul unui autoturism înmatriculat sub nr. fără

a se preciza marca acestuia, iar potrivit declarației intimatului F.P., aflată

la filele 23 - 25 ale dosarului nr. 757/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, acesta i-a comunicat intimatului executor

judecătoresc că petentul R.S. este proprietarul unui autoturism marca Chevrolet

Kalos de culoare roșie cu nr. de înmatriculare, întrucât l-a văzut anterior

conducând acest autoturism, cu acest număr de înmatriculare.

De altfel, în declarația aflată la filele 23 - 25 ale

dosarului parchetului, chiar petentul R.S.M. arată următoarele: „Precizez că la

momentul în care F.P. și C.C. au

intrat în

curtea imobilului pe autoturismul marca Chevrolet Kalos se aflau

plăcuțele

cu nr. care aparțineau unui alt autoturism marca Opel care se afla parcat lângă

acest autoturism.... Plăcuțele le-am dat jos înainte de sosirea echipajului de

poliție."

Având în vedere că în momentul întocmirii procesului

- verbal de sechestru privind autoturismul marca Chevrolet Kalos cu nr. de

înmatriculare intimatul executor judecătoresc C.C.

s-a aflat în eroare de fapt, cauză care înlătură caracterul penal al f

aptei,

în cauză nu subzistă nici infracțiunile de fals intelectual și uz de fals,

pretins săvârșite de acesta.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., lipsind latura obiectivă a acestei

infracțiuni, întrucât nu a existat o pătrundere fără drept, în sensul acestor

dispoziții legale.

Pătrunderea în curtea imobilului din Timișoara, s-a

făcut pe poarta care a fost deschisă de petentul R.S. și cu acordul acestuia,

pentru a discuta în legătură cu executarea silită, aspect care rezultă nu numai

din declarațiile intimaților F.P. și C.C., dar și din declarația petentului R.S.M.

Astfel, în declarația aflată în dosarul parchetului

acesta arătă că: „Am ieșit în curtea imobilului unde au intrat și cei doi, după

ce le-am deschis poarta".

Mai mult, conform actelor aflate la dosar, nu

petenții R.S.M. și K.L. erau beneficiarii unor drepturi de folosință asupra

imobilului respectiv, ci societățile comerciale ai căror asociați erau aceștia,

respectiv SC O.T. SRL și SC Y. SRL,

care

dețineau în calitate de comodatare doar câte o încăpere din imobilul

respectiv

și nu întregul întregului imobil, curtea acestuia fiind închiriată de o altă

societate.

Împrejurarea că prin sentința civilă 2928/CC din 7

octombrie 2009,

Judecătoria Timișoara a

respins cererea formulată la data de 29 septembrie 2009

de B.E.J. C.C.

de autorizare a pătrunderii în curtea imobilului din Timișoara, unde se afla

sechestrat autoturismul Chevrolet Kalos, nu are relevanță în ceea ce privește

pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.,

instanța reținând ca fiind inoportună o asemenea autorizare, până la

soluționarea litigiului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești

care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în

baza convenției de novație încheiată la data de 4

februarie 2009.

În consecință, respingând plângerea și menținând

rezoluția

atacată, prima instanță a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de petenții R.S.M. și K.L. împotriva sentinței penale nr. 211/PI din 23

septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petenții R.S.M.

și K.L.

împotriva sentinței penale nr. 211/PI

din

23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții petenți la plata sumelor de câte

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 3 februarie 2011.