ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 256/PI din 21

octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului B.I., ca

nefondată, și s-a menținut Rezoluția din 18 iulie 2009 dată în Dosarul nr.

21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reținut că prin

plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 august 2009 sub nr.

967/59/2009, petentul B.I. a solicitat desființarea Rezoluției din 18 iulie

2009 dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că solicită, în vederea admiterii acesteia,

audierea sa, precum și probe cu înscrisuri, deoarece se încearcă favorizarea

judecătorilor și el are probe în dovedire.

În cauză s-a

solicitat atașarea Dosarului nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, părțile nesolicitând alte probe în afară de cele aflate la

dosar.

Din analiza

materialului probator administrat în cauză, Curtea a reținut în fapt

următoarele:

Prin Rezoluția din 18

iulie 2009 dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul

judecător C.M., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

S-a reținut prin

rezoluție că, prin plângerea înregistrată la 21 ianuarie 2009 la parchet,

petentul reclamă generic că magistratul judecător a comis infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia soluționării cauzei

înregistrată sub nr. 7260/2005 la Judecătoria Arad.

Cu toate că petentul

nu și-a precizat plângerea în condițiile art. 222 C. proc. pen., respectiv prin

descrierea faptei și obiectului plângerii, procurorul a considerat că nu se

impune solicitarea petentului în vederea precizării plângerii, deoarece în urma

verificării lucrării penale s-a constatat că petentul a mai introdus plângeri

penale împotriva aceluiași judecător în toate dosarele în care acesta a

pronunțat soluții, toate fiind finalizate prin soluția de neînceperea urmăririi

penale datorită inexistenței faptelor reclamate de petent.

S-a mai arătat prin

rezoluție că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție dacă

săvârșesc o faptă penală cu intenție, în legătură cu aceasta vor răspunde

penal, însă, în niciun caz nu vor răspunde penal pentru soluțiile pe care le

pronunță, petentul având posibilitatea exercitării căilor de atac legale. De

asemenea, s-a considerat că prin instituirea răspunderii penale în sarcina

persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile

pronunțate în cadrul acesteia, devenite irevocabile, creează posibilitatea unui

comportament deviant al părților, de rea-credință, precum și o insecuritate

juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse

toate căile de atac.

Această rezoluție a

fost menținută prin Rezoluția din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Analizând soluțiile

procurorului, Curtea a constatat că acestea au fost date cu respectarea

dispozițiilor legale. Astfel, având în vedere conținutul actelor premergătoare

efectuate în cauză, s-a considerat că nu se poate reține în sarcina

magistratului judecător, intimat în prezenta cauză, săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât acesta s-a pronunțat în limitele

competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății.

În acest sens a

dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor și

procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, a

statuat: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să

fie imparțiali”.

De asemenea, potrivit

art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate

fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a

judecătorului care a pronunțat-o.

Audierea petentului

în faza actelor premergătoare nu este obligatorie, potrivit C. proc. pen., ca

de altfel nici în fața instanței, în cadrul acestei proceduri instanța putând

să verifice actele procurorului și fără declarația petentului, care avea

posibilitatea să depună înscrisuri la dosar.

Nefiind reținută

nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării probatoriului

administrat, constatându-se că fapta cu privire la care s-a făcut plângerea nu

există în materialitatea sa, în mod corect s-a dispus, potrivit art. 10 lit. a)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimată.

Pentru toate aceste

considerente, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., instanța va respinge

plângerea petentului B.I. ca nefondată și va menține Rezoluția din 18 iulie

2009, dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat recurs petiționarul B.I., criticând-o ca

netemeinică, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la procuror, în vederea

începerii urmăririi penale a intimatului judecător C.M. de la Judecătoria Arad,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivul de critică

invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că

recursul declarat de petiționarul B.I. se privește ca nefondat și urmează a fi

respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Aceasta întrucât, cu

titlu de premisă, se au în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr.

304/2004, republicată, care statuează: „Judecătorii sunt independenți și se

supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”.

De asemenea, potrivit

art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate

fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a

judecătorului care a pronunțat-o.

Cum în realitate

petiționarul B.I. pretinde urmărirea penală a intimatului judecător nominalizat

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, datorată soluției ce-l nemulțumește, pronunțată de intimat în

Dosarul nr. 7260/2005 al Judecătoriei Arad, Înalta Curte are în vedere că prin

plângerea penală originară, pe calea unei conduite manifeste de rea-credință,

se tinde la desființarea unei hotărâri judecătorești, altfel decât prin

exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, chestiune ce contravine flagrant

dispozițiilor legale sus-citate.

Se conchide că, în

mod legal, prin Rezoluția din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimatului judecător

C.M. pentru inexistența faptei imputate în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr.

256/PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2010.