ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 256/PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului B.I., ca nefondată, și s-a menținut Rezoluția din 18 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a reținut că prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 august 2009 sub nr. 967/59/2009, petentul B.I.

a solicitat desființarea Rezoluției din 18 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii petentul a arătat că solicită, în vederea admiterii acesteia, audierea sa, precum și probe cu înscrisuri, deoarece se încearcă favorizarea judecătorilor și el are probe în dovedire. În cauză s-a solicitat atașarea Dosarului nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, părțile nesolicitând alte probe în afară de cele aflate la dosar. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea a reținut în fapt următoarele: Prin Rezoluția din 18 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.M., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

S-a reținut prin rezoluție că, prin plângerea înregistrată la 21 ianuarie 2009 la parchet, petentul reclamă generic că magistratul judecător a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia soluționării cauzei înregistrată sub nr. 7260/2005 la Judecătoria Arad. Cu toate că petentul nu și-a precizat plângerea în condițiile art. 222 C. proc. pen., respectiv prin descrierea faptei și obiectului plângerii, procurorul a considerat că nu se impune solicitarea petentului în vederea precizării plângerii, deoarece în urma verificării lucrării penale s-a constatat că petentul a mai introdus plângeri penale împotriva aceluiași judecător în toate dosarele în care acesta a pronunțat soluții, toate fiind finalizate prin soluția de neînceperea urmăririi penale datorită inexistenței faptelor reclamate de petent.

S-a mai arătat prin rezoluție că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție dacă săvârșesc o faptă penală cu intenție, în legătură cu aceasta vor răspunde penal, însă, în niciun caz nu vor răspunde penal pentru soluțiile pe care le pronunță, petentul având posibilitatea exercitării căilor de atac legale. De asemenea, s-a considerat că prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, devenite irevocabile, creează posibilitatea unui comportament deviant al părților, de rea-credință, precum și o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile de atac.

Această rezoluție a fost menținută prin Rezoluția din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând soluțiile procurorului, Curtea a constatat că acestea au fost date cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, având în vedere conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a considerat că nu se poate reține în sarcina magistratului judecător, intimat în prezenta cauză, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății. În acest sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor și procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, a statuat: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”.

De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o. Audierea petentului în faza actelor premergătoare nu este obligatorie, potrivit C. proc. pen., ca de altfel nici în fața instanței, în cadrul acestei proceduri instanța putând să verifice actele procurorului și fără declarația petentului, care avea posibilitatea să depună înscrisuri la dosar. Nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării probatoriului administrat, constatându-se că fapta cu privire la care s-a făcut plângerea nu există în materialitatea sa, în mod corect s-a dispus, potrivit art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimată. Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., instanța va respinge plângerea petentului B.I. ca nefondată și va menține Rezoluția din 18 iulie 2009, dată în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul B.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale a intimatului judecător C.M. de la Judecătoria Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiționarul B.I. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât, cu titlu de premisă, se au în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, care statuează: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”. De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o. Cum în realitate petiționarul B.I.

pretinde urmărirea penală a intimatului judecător nominalizat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, datorată soluției ce-l nemulțumește, pronunțată de intimat în Dosarul nr. 7260/2005 al Judecătoriei Arad, Înalta Curte are în vedere că prin plângerea penală originară, pe calea unei conduite manifeste de rea-credință, se tinde la desființarea unei hotărâri judecătorești, altfel decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, chestiune ce contravine flagrant dispozițiilor legale sus-citate. Se conchide că, în mod legal, prin Rezoluția din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimatului judecător C.M.

pentru inexistența faptei imputate în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 256/PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.