ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4249/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4249/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Ialomița, nr. 287/P/2008, din 29 septembrie 2008, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului C.I. sub învinuirea comiterii

infracțiunilor de viol, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

),

alin. (3) C. pen., incest, prev. și ped. de art. 203 C. pen., amenințare, prev.

și ped. de art. 193 alin. (1) C. pen. și distrugere, prev. și ped. de art. 217

alin. (1) și (4) C. pen.

S-a reținut, în actul

de inculpare, că inculpatul a întreținut relații sexuale, prin constrângere, cu

fiica sa minoră, C.N.

De asemenea, i-a

amenințat pe numiții C.M., C.V. și R.D., că îi omoară sau le va da foc, după

care a aruncat cu o substanță inflamabilă într-una din camerele locuinței, în

care se aflau persoanele menționate, situată în comuna Ograda.

Prin Sentința penală

nr. 122/F din data de 4 martie 2009, Tribunalul Ialomița în baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de viol,

prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) alin.

(3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de viol în

formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

b

1

), alin. (3) C. pen., cu art. 41 C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 12 ani

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de incest,

prevăzută și pedepsită de art. 203 C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea de incest în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 203

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.,

text în baza căruia condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani

închisoare.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din o infracțiune de

amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (1) C. pen. cu art. 37

lit. b) C. pen., în trei infracțiuni de amenințare, fiecare prevăzută și

pedepsită de art. 193 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost

încetat procesul penal pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193

alin. (1) C. pen., față de partea vătămată R.D.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost

încetat procesul penal pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193

alin. (1) C. pen., față de partea vătămată C.M.

În baza art. 193

alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de amenințare împotriva părții vătămate C.V.D.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.I. va executa pedeapsa de 12

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., rap.la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul C.I. pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de

art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă, de 12 ani închisoare, timpul

reținerii și arestării preventive, de la 12 septembrie 2008 la zi și menținută

starea de arest a inculpatului C.I. în baza art. 350 C. proc. pen.

Pentru a hotărî

astfel Tribunalul Ialomița a reținut că în data de 12 septembrie 2008 numita

B.C. din comuna Ograda, județul Ialomița, a sesizat telefonic organele de

poliție, anunțând că nepoata sa, C.N.A., în vârstă de 14 ani, a fost abuzată

sexual de către tată, numitul C.I. Ea a afirmat în fața agenților de poliție că

cel în cauză a întreținut în mai multe rânduri raporturi sexuale cu fiica sa,

în domiciliul lor din Slobozia.

În cuprinsul

procesului-verbal de consemnare a plângerii se menționează că partea vătămată

minoră a declarat, în prezența mamei sale B.I., că a fost violată de către tată

în urmă cu aproximativ un an, acesta continuând să o abuzeze sexual în alte

două rânduri. Minora a fost amenințată cu moartea, ceea ce a determinat-o să nu

demaște faptele.

Tribunalul a reținut

că aceste declarații ale părții vătămate se coroborează cu cele ale martorei

C.M., mama inculpatului, din 12 și 13 septembrie 2008, ultima fiind dată în fața

procurorului. Martora a relatat că în apartamentul în care locuiesc părțile

există un perete de placaj, cu un orificiu pentru cablul TV și că într-o

împrejurare a sesizat astfel personal că inculpatul întreține relații sexuale

cu fiica sa minoră, prin constrângere.

De asemenea, martorul

C.R. a arătat că în fața sa minora a afirmat că a fost violată de tatăl său.

La data de 24

septembrie 2008, numita B.I., însoțită de fiica sa, partea vătămată C.N.A. și

de martora C.M., mama inculpatului, s-au prezentat la organele de poliție,

arătând că își retractează declarațiile anterioare împotriva celui în cauză.

Audiate a doua zi de

către procuror, aceste persoane și-au explicat schimbarea poziției. Partea

vătămată a declarat că a inventat totul, întrucât tatăl său era violent și o

bătea dacă afla că se întâlnește cu bărbați cu care întreține relații sexuale.

Inculpatul se purta

urât și cu mama părții vătămate, astfel încât a hotărât să se răzbune, fără a

realiza gravitatea acuzațiilor și consecințele acestora.

Mama părții vătămate

și bunica paternă au arătat că inculpatul era sever și îi impunea fiicei

restricții greu de acceptat de o adolescentă care își începuse viața sexuală și

prezenta tendințe de comportament imoral.

Din punct de vedere

medico-legal, raportul de expertiză din 12 septembrie 2008 a stabilit că minora

prezintă o deflorare a cărei dată nu poate fi precizată, mai veche de 14 zile.

Minora a mai fost examinată medico-legal, într-o altă cauză, raportul de

constatare din luna noiembrie 2007 concluzionând că la acea dată era virgină,

însă conformația himenului permitea raport sexual fără deflorare.

Audiat atât în faza

de urmărire penală cât și cu ocazia judecății, inculpatul a negat în mod

constant faptele de viol și incest, precizând că persoanele din familie care

i-au adus acuzații în acest sens au cunoscut pretinsele fapte doar din spusele

părții vătămate și au urmărit, în mod incontestabil, arestarea sa.

Tribunalul a

înlăturat susținerile inculpatului, ca și revenirea părții vătămate și a

martorelor asupra declarațiilor inițiale, acestea arătând și pe parcursul

cercetării judecătorești, în mod constant, că inculpatul este nevinovat, cu

următoarele argumente:

- retractările au

intervenit după ce inculpatul arestat le-a denunțat pe martore cu privire la

participarea la săvârșirea unor infracțiuni;

- amănuntele descrise

de partea vătămată și de martore fac puțin verosimilă ipoteza ca ele să fie

doar rodul imaginației;

- între depozițiile

inițiale și cele ulterioare ale martorelor există contradicții cu privire la

persoana care a avut inițiativa să-l incrimineze pe inculpat, comportamentul

general al acestuia față de fiica sa și alte aspecte.

În consecință, s-a

apreciat că săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de viol și incest, în

formă continuată este dovedită prin probatoriile administrate, dispunându-se

condamnarea inculpatului la pedepse care să reflecte gradul de pericol social

ridicat al infracțiunilor, împrejurările concrete în care faptele au fost

comise și statutul de recidivist postexecutoriu al inculpatului.

Tribunalul a mai

reținut că prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată și pentru

săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, în condițiile art. 217

alin. (1) și (4) C. pen., constând în aceea că la data de 27 noiembrie 2007 ar

fi dat foc unui imobil din comuna Ograda, județul Ialomița, aparținând părții

vătămate C.V.D.

În actul de sesizare

a instanței s-a mai stabilit că anterior comiterii acestei fapte, în contextul

unor certuri de familie, inculpatul le-ar fi amenințat pe părțile vătămate

R.D., C.M. și C.V.D. El era extrem de nemulțumit de faptul că în cursul anului

2007 C.M. o violase pe fiica sa minoră C.N.A.

Tribunalul a

constatat însă că niciuna dintre probele administrate în faza judecății nu

susține varianta săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de distrugere prin

incendiere, nicio persoană audiată nesituându-l pe inculpat la locul

incidentului anterior sau în momentul izbucnirii acestuia.

Pe de altă parte, în

rechizitoriu se reține și că inculpatul i-a amenințat pe numiții C.M., C.V.D.

și R.D. că îi omoară sau le dă foc la casă, ceea ce semnifică săvârșirea a trei

infracțiuni de amenințare.

Tribunalul a avut în

vedere, în raport de dispozițiile art. 279 și urm. C. proc. pen., că dintre

cele trei părți vătămate amenințate, doar C.V.D. a formulat plângere penală

prealabilă, conform art. 283 C. proc. pen. Săvârșirea infracțiunii de

amenințare fiind dovedită, inculpatul a fost condamnat pentru fapta împotriva

numitei C.V.D., iar în ceea ce îi privește pe numiții R.D. și C.M. s-a făcut

aplicarea art. 131 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, susținând că este nevinovat, fiind victima

unei înscenări din partea rudelor sale. Partea vătămată a mințit, fiind

nemulțumită de faptul că îi interzicea să ducă o viață imorală, așa cum de

altfel ea începuse cu un an înainte de formularea plângerii.

Prin Decizia penală

nr. 134/A din 02 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul

C.I. împotriva Sentinței penale nr. 122/F din 4 martie 2009 pronunțată de

Tribunalul Ialomița, a fost desființată în parte sentința și rejudecând în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul C.I. pentru infracțiunile de viol, prev. de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., și incest, prev. de art. 203 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Totodată a

fost înlăturată obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea

civilă C.N.A. și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a constatat că

inculpatul a fost arestat în perioada 12 septembrie 2008 - 16 noiembrie 2009 și

că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentință pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. a fost executată în întregime.

Pentru a decide

astfel Curtea de Apel București a reținut că soluția de condamnare a

inculpatului pentru infracțiunile de viol și incest nu rezistă unei analize

temeinice și coroborate. Există un dubiu major, în sensul că inculpatul ar fi

comis aceste fapte, care s-a conturat tot mai pregnant pe măsura administrării

dovezilor, cu precădere în apel și a condus la concluzia că singura soluție

legală este aceea de achitare.

Condamnarea în primă

instanță a inculpatului a avut la bază o singură probă directă - declarația

minorei, și unele indirecte - depozițiile martorelor B.I. și C.M. Aceste prime

declarații au fost însă retractate în mod constant, cu explicarea plauzibilă a

motivelor acestor reveniri, iar poziția minorei și a martorelor a fost foarte

clar reliefată cu prilejul audierii de către Curte.

Instanța de fond nu a

ținut seama de aceste retractări motivând că, din penitenciar, inculpatul le-a

denunțat pe martore pentru comiterea unor fapte penale iar între retractarea

martorei C.M. și declarația inițială există contradicții. Argumente care, însă,

în opinia Curții de Apel București sunt discutabile.

În primul rând,

denunțarea unor pretinse fapte penale comise de martore nu ar fi fost de natură

să le facă pe acestea să-și schimbe într-un mod pozitiv atitudinea față de

inculpat.

Pe de altă parte,

Curtea a apreciat că între declarațiile martorei nu există contradicții

importante, de substanță. Dar chiar dacă ar fi fost așa, este nejustificat să

alegi dintre elementele de fapt furnizate numai ceea ce este în defavoarea

inculpatului, așa cum a făcut instanța de fond.

S-a mai reținut că

acuzațiile inițiale ale minorei, asupra cărora a revenit, menținându-și

constant ultima poziție, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Actele medicale și medico-legale sunt în sensul că retractarea ulterioară este

perfect plauzibilă și motivată pe date comportamentale, psihologice, biologice

și sociale, făcând-o pe deplin credibilă. Raportul de evaluare psihologică

atestă că în discuțiile cu psihologul (femeie) minora, care nu se afla sub

influența niciunei persoanei, a explicat pe larg de ce a mințit și apoi, după

scurt timp, a spus adevărul. Or, o asemenea explicație este verosimilă. La

nivelul extrem de redus de dezvoltare intelectuală (confirmat medical), minora

a afirmat că în urmă cu un an a întreținut relații intime cu tatăl său, pentru

a se răzbuna pe acesta, deoarece nu o lăsa să trăiască în concubinaj. De

altfel, minora își începuse de mult viața sexuală și nu era prima ocazie când

lansa cu mare ușurință acuzații grave ce s-au dovedit nefondate (de exemplu

faptul că a fost violată de numitul C.M.).

Sub un alt aspect,

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică și suplimentul său atestă în

mod incontestabil că minora nu prezenta tulburări clinice la momentul

examinării, nici modificări psihopatologice, astfel încât retractarea

declarațiilor nu a fost urmarea vreunei presiuni sau influențe.

În fine, este de

relevat că nicio altă probă administrată în aproape 2 ani de cercetări nu îl

incriminează pe inculpat, declarațiile martorilor C.R., A.M. și B.C. fiind

bazate exclusiv pe afirmațiile inițiale ale minorei, de care au luat

cunoștință.

În consecință, Curtea

a constatat că nu există temeiuri de fapt și de drept care să susțină

acuzațiile de viol și incest, astfel că în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpat, achitat inculpatul pentru

infracțiunile de viol și incest.

A fost înlăturată

dispoziția prin care inculpatul a fost obligat la daune morale față de minoră

și menținute celelalte prevederi ale sentinței apelate.

- împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale și rejudecând să se

mențină Sentința penală nr. 122/F a Tribunalului Ialomița.

Examinând recursul

recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen.,

constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, nr. 287/P/2008, din 29 septembrie

2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

),

alin. (3) C. pen., incest, prev. și ped. de art. 203 C. pen., amenințare, prev.

și ped. de art. 193 alin. (1) C. pen. și distrugere, prev. și ped. de art. 217

alin. (1) și (4) C. pen.

S-a reținut, că

inculpatul a întreținut relații sexuale, prin constrângere, cu fiica sa minoră,

C.N.

De asemenea, i-a

amenințat pe numiții C.M., C.V. și R.D., că îi omoară sau le va da foc, după

care a aruncat cu o substanță inflamabilă într-una din camerele locuinței, în

care se aflau persoanele menționate, situată în comuna Ograda. Prin Sentința

penală nr. 122/F din data de 4 martie 2009, Tribunalul Ialomița l-a condamnat

pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol și incest iar prin Decizia penală nr. nr. 134/A din 2

iunie 2010 a Curții de Apel București inculpatul a fost achitat pentru infracțiunile

mai sus menționate.

Înalta Curte constată

că partea vătămată C.N.A., atât în fața organelor de cercetare penală cât și în

fața procurorului, la 12 septembrie 2008 și respectiv 15 septembrie 2008, a

descris cu lux de amănunte modalitatea în care a fost abuzată de tatăl ei, cel

care trebuia să o ocrotească, să o îngrijească, să îi asigure o educație pe

măsura vârstei sale. Aceasta a relatat că în urmă cu aproximativ un an,

noaptea, într-o stație C.F.R., cu ocazia unei deplasări cu trenul la Cilibia, inculpatul

stând pe scaun, a așezat-o deasupra lui și a penetrat-o, repetând apoi actul

sexual; altădată, la întoarcerea în Slobozia, cu o mașină de ocazie, inculpatul

i-a cerut șoferului să oprească, pentru ca apoi să întrețină raport sexual,

prin constrângere, cu partea vătămată, care era convinsă că orice împotrivire

era oricum inutilă; ulterior, în propriul apartament, în urma vizionării unor

filme porno, ori chiar în locuința unui văr, inculpatul a obligat-o la raport

sexual în ciuda împotrivirilor din partea părții vătămate.

Aceste declarații ale

părții vătămate se coroborează cu cele ale martorei C.M., mama inculpatului,

din 12 septembrie 2008, din fața organului de poliție, și din 13 septembrie

2008, dată în fața procurorului.

Martora a susținut,

că într-una din situațiile descrise de minoră, în care a avut loc agresiunea

sexuală, a luat cunoștință personal despre ceea ce se întâmplă, uitându-se

printr-o spărtură a peretelui din placaj ce desparte cele două camere în care

locuiesc împreună. Martora a descris amănunțit modalitatea în care inculpatul

întreținea raport sexual cu fiica sa, susținând că a auzit și gemetele fetei,

dar i-a fost teamă să intervină.

Declarația din 13

septembrie 2008, dată de martora C.M. a fost înregistrată audio-video cu acordul

acesteia.

Potrivit legislației

penale în vigoare fapta inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu o

persoană aflată în relații directe de rudenie, prin constrângerea acesteia sau

profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința,

constituie infracțiunea de viol prev de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

),

alin. (3) C. pen. și infracțiunea de incest prev de art. 203 din C. pen., în

concurs ideal.

Probele administrate în dosar au arătat foarte clar

că inculpatul C.I., tatăl părții vătămate, a obligat-o pe fiica sa, în repetate

rânduri, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra dar și prin

constrângere, să întrețină relații sexuale cu el. Fapta inculpatului este cu

atât mai gravă cu cât acesta, având o relație specială cu partea vătămată,

fiind tatăl ei, avea posibilitatea de a exercita presiuni asupra psihicului

fiicei sale și a o determina la comiterea de acte sexuale.

Trebuie avut în

vedere și vârsta victimei care la data comiterii faptelor avea 13 - 14 ani,

astfel că infracțiunile comise asupra ei pot avea influențe negative asupra

dezvoltării fizice și morale. Calitatea specială a subiectului activ în raport

de subiectul pasiv al infracțiunii, respectiv, tată - fiică, face ca

infracțiunile să fie extrem de grave și să impună un tratament sancționator

sever .

Faptul că ulterior

partea vătămată a revenit asupra declarațiilor date nu prezintă relevanță atât

timp cât acuzațiile aduse inculpatului au fost coroborate și cu alte mijloace

de probă respectiv declarații de martor: C.R., B.I. și rapoarte medico-legale.

Descrierea detaliată a abuzurilor sexuale care au fost comise asupra ei,

insistându-se asupra unor aspecte de detaliu, nu poate fi făcută decât de o

persoană implicată și nicidecum nu pot fi rodul imaginației unei persoane de

vârsta ori cultura părții vătămate, ori rodul fanteziei unei persoane aflată la

vârsta martorei C.M., și care ar dori cu orice preț să-și incrimineze atât de

grav și categoric fiul.

Instanța de apel în

mod greșit a dat eficiență declarațiilor de retractare ale părții vătămate dar

și ale martorei C.M. deși a specificat că argumentele aduse de acestea sunt

discutabile. Cu atât mai mult trebuia să se aprecieze că inculpatul este

vinovat de săvârșirea acestor fapte penale cu cât acele amenințări cu denunțarea

unor fapte penale, au fost făcute în scopul ascunderii propriei sale vinovății.

În mod corect

Tribunalul Ialomița a apreciat că nu se poate ține seama de retractările

ulterioare ale părții vătămate și ale martorei C.M., ori de precizările în favoarea

inculpatului, ale numitei B.I., întrucât la dosar există o serie de împrejurări

ce dovedesc nesinceritatea acestor retractări, precum momentul în care au fost

făcute, conținutul declarațiilor inițiale, contradicțiile din declarațiile

ulterioare, depozițiile altor persoane, etc. pe care le-a înlăturat și a dispus

condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de viol și incest săvârșite

asupra fiicei sale.

Având în vedere cele

relatate Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite, va casa decizia penală recurată, va

menține Sentința penală nr. 122/F a Tribunalului Ialomița.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

penale nr. 134/A din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat

C.I.

Casează Decizia

penală nr. 134/A din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie și menține Sentința penală nr.

122 din 4 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2877/98/2008 a Tribunalului

Ialomița.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2010.