ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2004

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 28 mai 2002 reclamantul  S.A. a chemat în

judecată Baroul de avocați Brașov și  Uniunea Avocaților din România solicitând

anularea deciziei nr.8821 din 23 februarie 2002  emisă de Consiliul Uniunii, a

deciziei nr.64 din 11 octombrie 2001 a baroului și obligarea pârâților  să

respecte decizia nr.1848/2001 a Curții Supreme de Justiție. In finalul acțiunii

s-a arătat  că  în subsidiar cererea să fie  considerată o nouă plângere

pentru refuzul primirii nejustificat  în profesia de avocat.

In

motivarea  acțiunii reclamantul a arătat că a obținut  dreptul de  a fi primit

în avocatură  fără examen, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, drept care

i-a fost în mod nelegal anulat  prin actele contestate.

Prin

sentința civilă nr.106/3 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov, Secția comercială

și de contencios administrativ,  pronunțată în fond după casarea de către

Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios administrativ prin decizia

nr.987/2003 a sentinței civile nr.67/2002 a  Curții de Apel Brașov-Secția

comercială și de contencios administrativ – acțiunea a fost respinsă.

Instanța

a reținut  că sunt  aplicabile  dispozițiile art.24 alin.2 din Legea

nr.51/1995.

In ce

privește cererea subsidiară, curtea de apel a menționat că actele atacate se

referă doar la situația posterioară hotărârii Curții Supreme de Justiție

întrucât  cererea petentului a avut în vedere efectuarea formalităților

posterioare hotărârii.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat recurs în termen  reclamantul.

In

motivarea recursului s-a arătat că instanța nu  a analizat cererea sa  ca

acțiunea să fie considerată o nouă plângere împotriva refuzului de  primire

fără  examen în profesia de avocat urmând  a se face aplicarea dispozițiilor art.14

lit.c) din Legea nr.51/1995.

Verificând

cauza în funcție de motivarea de recursului formulate în lumina dispozițiilor

art.304

1

Cod procedură civilă, Curtea constată că  sentința  este

legală și temeinică.

Din

probele administrate în cauză rezultă că prin decizia nr.1848 din 23 mai 2001 a

Curții Supreme de Justiție, Secția  de contencios administrativ, s-a dispus  ca

Uniunea Avocaților din România  să îl primească pe reclamant fără examen în

profesia de avocat. Consiliul Uniunii, prin decizia nr.6362/16 septembrie 2000

a pus  în executare decizia Curții Supreme de Justiție  și a dispus ca Baroul

Brașov  să-l înscrie  pe reclamant în Barou cu respectarea dispozițiilor Legii

nr.51/1995.

De la

data de 16 septembrie 2000 reclamantul trebuia ca în termen de 2 luni să renunțe

la situația de incompatibilitate sub sancțiunea anulării deciziei de primire în

profesie, în conformitate cu dispozițiile art.24 alin.2  din Legea nr.51/1995.

Recurentul-reclamant

nu a respectat aceste dispoziții legale și a încetat  activitatea de magistrat

abia la data de 1 septembrie 2001  când s-a pensionat.

In

aceste condiții, potrivit art.24 alin.2  din Legea nr.51/1995, Baroul Brașov,

prin decizia nr.64 din 11 octombrie 2001 a anulat decizia de primire  fără

examen în avocatură  iar Consiliul UAR, prin decizia nr.8821 din 23 martie

2002  a respins plângerea petentului formulată împotriva  deciziei nr.64/2001.

Deciziile

și sentința sunt corecte, întrucât dispozițiile art.24 alin.2 din Legea

nr.51/1995 își au aplicabilitate  deplină față de situația de fapt mai sus

reținută.

Referitor

la cererea subsidiară a recurentului, în sensul că acțiunea să fie considerată

o nouă plângere pentru refuzul primirii fără examen în profesia de avocat,

Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat și a analizat acest aspect.

Acțiunea

nu poate fi considerată o nouă plângere pentru refuzul primirii fără examen în

profesia de avocat, întrucât  petentul s-a plâns împotriva deciziei nr.64/2001

a Baroului Brașov și apoi împotriva deciziei nr.8821/2002 a Consiliului URA,

acte administrative de autoritate prin care s-a analizat o singură problemă,

pusă în discuție de S.A., și anume anularea deciziei nr. 6362/2000 a

Consiliului URA.

Cum

recurentul-reclamant nu s-a adresat  pârâtelor cu o nouă cerere (față de cea

din anul 1997) de primire fără examen în profesia de avocat, acțiunea nu putea

fi apreciată în sensul dorit de acesta.

Pentru

considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

motive  de recurs care să poate fi analizate din oficiu în conformitate cu

dispozițiile art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.A.  împotriva sentinței civile nr.106/F din

3 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.