ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.7716 din 20 decembrie

2000 a Judecătoriei Sibiu, deciziei civile nr.535 din 9 aprilie 2001 a

Tribunalului Sibiu, precum și împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001

a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat intimații-reclamanți S.W., S.K.M.T.și M.E., toți reprezentați de

avocata A.D.Ș., intimații-intervenienți M.R., personal, C.N. și C.S., primul

reprezentat și secunda asistată de avocatul I.D. Au lipsit intimații-pârâți

Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și intimatul-intervenient

M. O.

Procedura completă.

Neexistând cereri

prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părților prezente cu privire la recursul în anulare.

Reprezentanta Ministerului

Public susține recursul în anulare.

Avocata A.D.Ș., pentru

intimații-reclamanți S.W., S.K.M.T., M.E., precum și pentru

intimata-intervenientă M.E., solicită respingerea recursului în anulare,

referindu-se la motivele prezentate în concluziile scrise depuse la dosar.

Precizează că cere și cheltuieli de judecată.

Intimata-intervenientă M.R.

solicită admiterea recursului în anulare.

Avocatul I.D., pentru

intimații-intervenienți C.N.și C.L., solicită admiterea recursului în anulare,

în sensul casării hotărârilor atacate – cu trimiterea cauzei la prima instanță

pentru clarificarea tuturor aspectelor pe care le ridică pricina.

C U R T E A

Asupra recursului în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

S.W., S.K.M.T., M.E.,

domiciliați în Germania prin mandatar N.I., în nume propriu și ca succesori ai

foștilor proprietari tabulari M.E. și M.I.au chemat în judecată Statul Român

reprezentat prin Consiliul local al municipiului Sibiu și Consiliul județean

Sibiu pentru a se constata că titlurile de trecere în proprietatea statului a

imobilului – construcție în C.F. nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2, loc

de casă cu casă de locuit – respectiv deciziile nr.152/02.03.1985 și

nr.176/08.03.1986 ale fostului Comitet executiv al Consiliului popular al

județului Sibiu nu erau valabile.

De asemenea, s-a cerut să

se constate nulitatea încheierilor de întabulare nr.1594/19.03.1985 și

nr.1518/16.04.1986 dată fiind nevalabilitatea titlurilor în baza cărora acestea

au fost emise și restabilirea situației anterioare de C.F. prin reîntabularea

dreptului de proprietate pe numele foștilor proprietari.

În motivarea acțiunii

reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a format coproprietatea

autorilor M.I.în cotă de 3/128 și M.E. în cotă de 32/128 ca și a lui S. M.T.în

cotă de 35/128, S.W. în cotă de 32/128 și M.E. în cotă de 26/128.

Cotele de proprietate ale

lui S.W., S.M.E.T., M.E. și M.I.au fost trecute în proprietatea statului prin

decizia nr.152/02.03.1985 în baza căreia s-a emis încheierea de întabulare

nr.1518/26.04.1986. Cotele de proprietate ale lui M.K.au fost preluate de stat

prin decizia nr.176/08.03.1986, în baza căreia s-a emis încheierea de

întabulare nr.1518/26.04.1986.

Or, titlul statului nu era

valabil întrucât încălca Constituția din 1965 care ocrotea dreptul de

proprietate și norme imperative cum ar fi art.481 C.civ., precum și Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Mai mult, deciziile

administrative menționate nu au fost comunicate proprietarilor imobilului,

contrar dispozițiilor art.4 din Decretul nr.223/1974 și prin urmare nu puteau

produce efecte juridice. De asemenea, despăgubirile acordate de câte 16.000 lei

pentru fiecare proprietar nu au fost încasate de către reclamanți și oricum

reprezentau doar 1 % din valoarea reală a imobilului.

În cauză au intervenit în

interesul Statului Român M.O.și M.R., proprietari tabulari ai imobilului în

litigiu, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respectiv dispunerea

prin încheiere de ședință că apartamentul intervenienților nu făcea obiectul

acțiunii.

În motivarea cererii

intervenienții au invederat că prin contractul de vânzare-cumpărare

nr.3169/20.06.1997 încheiat cu R.A.G.C.L.-Sibiu au dobândit un apartament din

imobilul situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 și cota indiviză de 50 % din

părțile comune ale imobilului înscris în C.F.nr.1742 Turnișor cu nr.top

9545/1/108/2 și și-au întabulat dreptul în C.F. nr.7482 Turnișor cu nr.top

9545/1/108/2/1.

Au mai precizat că au încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu bună credință astfel că nu puteau fi

încălcate prevederile art.481 C.civ. Mai mult, reclamanții au fost despăgubiți

pentru imobilul preluat de stat și prin urmare nu puteau invoca lipsa vreunui

titlu valabil al statului.

În fine, intervenienții au

invocat și prescripția prevăzută de art.37 alin.2 din Legea nr.115/1938 în

sensul că acțiunea în rectificare de C.F. față de terțele persoane care au

dobândit prin act juridic cu titlu oneros și de bună credință se prescrie în 3

ani socotiți de la data înscrierii dreptului statului în C.F. astfel că în cea

ce-i privea acțiunea reclamanților era prescrisă deoarece statul și-a întabulat

dreptul înainte de anul 1989.

Prin întâmpinare având și

caracter de cerere reconvențională, Consiliul județean Sibiu a solicitat

respingerea acțiunii motivat de faptul că preluarea imobilului de către stat în

temeiul Decretului nr.223/1974 s-a făcut urmare opțiunilor foștilor proprietari

de a-și stabili domiciliul în străinătate, deciziile administrative de preluare

fiind emise în acord cu legea în vigoare la acea dată, iar necomunicarea lor nu

era de natură a afecta însăși legalitatea lor. Mai mult, prin efectuarea

operațiunilor de publicitate imobiliară, deciziile au fost înscrise în C.F. devenind

astfel opozabile tuturor.

S-a învederat și că organul

administrativ obligat prin lege să emită un act nu avea și nu are competența de

a aprecia conformitatea unei legi cu prevederi constituționale sau

internaționale.

În fine, invocând faptul că

imobilul a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri conforme cu legea de

la acea dată, Consiliul județean Sibiu a solicitat ca în ipoteza admiterii

acțiunii reclamanții să fie obligați la restituirea acestora la nivel

actualizat.

În cauză a intervenit în

interes propriu M.E., în nume propriu și în calitate de succesoare a autorului

M.I.decedat la 23.01.1973, solicitând prin mandatarul N.I. să se constate că

titlul prin care imobilul înscris în C.F. nr.1742 Turnișor cu nr.top

9545/1/108/2 a trecut în proprietatea statului nu este valabil, să se constate

nulitatea deciziilor de trecere la stat a imobilului, precum și nulitatea

încheierilor de întabulare prin care statul a devenit proprietar și pe cale de

consecință să se dispună restabilirea situației anterioare de C.F.

În motivarea cererii

intervenienta a precizat că a deținut o cotă e 32/128 din imobil înscrisă în

C.F. sub B7 ce a fost preluată de stat prin încheierea nr.1594/19.03.1985. La

rândul său M.I., decedat la 23.01.1973, a deținut o cotă de 3/128 ce a fost

moștenită de reclamanta M.K.ca soție supraviețuitoare, reclamanta S.K.ca fiică

și intervenienta M.E. ca noră. Reclamantul S.W. a fost proprietar, pe cota de

32/128, S.K.pe cota de 35/128 și M.E. pe cota de 26/128. Toate cotele au fost

preluate de stat fără titlu deoarece decizia emisă în baza Decretului

nr.223/1974 a încălcat dispozițiile art.481 C.civ., iar proprietarii nu au

primit nici un fel de despăgubiri.

Judecătoria Sibiu, prin

sentința civilă nr.7716/20.12.2000 a admis acțiunea și în fond cererea de

intervenție în interes propriu formulată de M.E. reprezentată de mandatar N.I.

și în consecință a constatat nevalabilitatea titlurilor de trecere în

proprietatea statului a imobilului construcții din C.F. nr.1742 Turnișor cu

nr.top 9545/1/108/2, respectiv deciziile nr.152/1985 și nr.176/1986 ale

fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului Sibiu.

S-a constatat nulitatea

încheierilor de întabulare nr.1594/1985 și nr.1518/1986 și s-a dispus

restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reîntabularea

dreptului de proprietate pe numele foștilor proprietari.

S-a respins cererea de

intervenție formulată de M.O.și M.R..

În motivarea soluției

instanța a reținut că preluarea imobilului în discuție de către stat în temeiul

Decretului nr.223/1974, s-a făcut cu nesocotirea dispozițiilor Constituției din

1965, ale art.480 C.civ. și respectiv a Declarației Universale a Drepturilor

Omului, deci fără titlu și că art.6 din Legea nr.213/1998 cu privire la

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia permitea instanțelor

judecătorești să se pronunțe asupra valabilității titlurilor de preluare a

imobilelor de către stat.

Tribunalul Sibiu, prin

decizia civilă nr.535/09.04.2001 a respins apelurile declarate de Municipiul

Sibiu prin Primar și respectiv Consiliul județean Sibiu împotriva sentinței

civile nr.7716/20.12.2000 a Judecătoriei Sibiu pe care a păstrat-o.

A luat act de renunțarea la

apel formulată de apelanții M.O.și M.R. în contra aceleiași sentințe.

Curtea de Apel Alba Iulia,

Secția civilă, prin decizia nr.1662/17.09.2001 a respins recursul declarat de

Consiliul județean Sibiu împotriva deciziei civile nr.535/09.04.2001 a

Tribunalului Sibiu și cererea de intervenție în interesul recurentului

formulată de C.N.și C.L.

Instanța de recurs a

reținut ca și cea de fond că statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu

privire la imobilul în litigiu și că neobligarea reclamanților la restituirea

sumelor încasate cu titlu de despăgubiri în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a

datorat împrejurări că statul nu a formulat un petit în acest sens, astfel că

instanța nu se putea pronunța din oficiu pe acest aspect.

În contra hotărârilor

menționate în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ. a declarat recurs în anulare

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe

motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și totodată erau

vădit netemeinice.

Astfel, s-a învederat că

potrivit art.2 din Decretul nr.223/1974 în vigoare până la 31.12.1989, persoanele

care au făcut cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să

înstrăineze până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor,

către stat cu plata de despăgubiri. Preluarea sau trecerea în proprietatea

statului se făcea prin decizia organului administrativ competent, decizie care

avea caracter constitutiv de drepturi și care conform art.4 alin.2 din decretul

menționat putea fi atacată în justiție în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Sub acest aspect pentru a

se putea verifica titlul statului, respectiv dacă acesta era sau nu valid,

instanțele trebuiau să examineze și dacă decizia administrativă de trecere în

proprietatea statului a fost comunicată și în caz afirmativ dacă au fost

respectate condițiile de fond și de formă prevăzute în Decretul nr.223/1974.

Aceste verificări trebuiau

să se extindă și asupra stabilirii termenului prevăzut de lege în care

reclamanții puteau formula plângere la instanța de judecată și efectiv dacă a

fost formulată o atare plângere.

De asemenea, din dosar a

rezultat că foștii proprietari au plecat în străinătate la cerere, iar pentru

imobilul preluat de stat în condițiile Decretului nr.223/1974 au primit

despăgubiri în valoare de 162.868 lei la nivelul anului 1986. Față de această

situație instanțele trebuiau să stabilească implicațiile cererii de retrocedare

a imobilului și dacă în aceste condiții se poate aprecia că a avut loc o

preluare abuzivă din partea statului.

Se mai susține prin

recursul în anulare că față de împrejurarea că imobilul a fost vândut în baza

Legii nr.112/1995 soților M.O.și M.R. și respectiv lui C.N.și C.L.,

intervenienți în dosar, instanțele aveau obligația să constate lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul județean Sibiu și să dispună

introducerea în cauză a adevăraților proprietari care și-au întabulat dreptul

în C.F. întrucât, acțiunea în revendicare prin rectificare de carte funciară ca

cea din speță, se soluționează în contradictoriu cu ultimul proprietar tabular

înscris.

Pe de altă parte, deși pârâtul

Consiliul județean Sibiu prin întâmpinare a solicitat la rândul lui restituirea

despăgubirilor acordate reclamanților urmare trecerii cu plată a imobilului în

proprietatea statului, instanțele au considerat greșit că pârâtul nu a formulat

o cerere reconvențională în acest sens, cu atât mai mult cu cât judecătorul are

obligația să califice actul dedus judecății nu după titlul său, ci după efectul

ce se urmărește prin formularea lui de către parte.

Recursul în anulare este

fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Extrasul de carte funciară

nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2 atestă că asupra imobilului situat în

Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A înscris în menționata C.F. au fost coproprietar

S. M.T.cu o cotă de 32/128, S.W. cu o cotă de 32/128, M.E. cu o cotă de 16/128,

M.K.cu o cotă de 41/128, M.I.cu o cotă de 3/128, M.E. cu o cotă de 32/128,

S.M.T.cu 3/128 moștenire și M.C. cu 6/128 moștenire (fila 5 dosar

nr.5665/2000).

Ulterior, imobilul situat

în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A a fost preluat de stat cu plată în baza

Decretului nr.223/1974 prin deciziile nr.152/19.03.1985 și nr.176/26.04.1986

(filele 9 și 11 dosar nr.5665/2000) emise de fostul Comitet executiv al

Consiliului popular al județului Sibiu, urmare faptului că proprietarii

acestuia obținuseră, la cerere, aprobarea plecării definitive din țară.

Astfel, prin decizia

nr.152/19.03.1985 au fost preluate construcțiile compuse din 6 pivnițe cu 2

intrări la subsol, 4 camere, 2 bucătării, 2 antree la parter, o magazie, o

bucătărie de vară, 1 antreu cu cuptor, 1șopron și împrejurimi din cărămidă și

lemn, cu teren în suprafață de 720 mp ce au aparținut în cotă de 64/128 lui

S.W. și soția S.E.M.T., în cotă de 3/128 lui S.E.T., în cotă de 32/128 lui M.E.

și în cotă de 3/128 lui M.I.de sub B7,8,9,11,13 și 14. Totodată s-a aprobat

efectuarea plății de despăgubiri pentru construcții lui S.E.M.T.și soțului S.W.

Prin decizia

nr.176/26.04.1986 au fost preluate cu plată aceleași construcții din Sibiu,

str.Stăvilarului nr.11 A înscrise în C.F. nr.1742 Turnișor A+2 cu nr.top

9545/1/108/2 cu terenul de 720 mp aparținând în cotă de 26/128 lui M.K.de sub B

12,17,18 care a obținut la cerere aprobarea plecării definitive din țară. De

asemenea, s-a aprobat efectuarea plății de despăgubiri pentru construcții.

Statul și-a întabulat

dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție.

Contestând dreptul de

proprietate al statului reclamanții și intervenienta M.E. și-au întemeiat

pretențiile pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia care dă dreptul instanțelor

judecătorești de a examina valabilitatea titlului cu care statul deține

bunurile preluate și respectiv art.17 și 34 din Decretul-Lege nr.138/1938

pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, vizând

rectificarea unei întabulări.

Sub acest aspect, critica

din recursul în anulare potrivit căreia instanțele trebuiau să examineze dacă

și la ce dată au fost comunicate celor în cauză deciziile administrative de

trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu și respectiv dacă și

la ce dată au fost ele contestate apare nesemnificativă, întrucât prevederile

art.36 din Decretul-Lege nr.115/1938 statuează că acțiunea în rectificare, sub

rezerva prescripției acțiunii de fond, este imprescriptibilă față de

dobânditorul nemijlocit.

Tot astfel, este

neîntemeiată critica din recursul în anulare potrivit căreia prin înstrăinarea

imobilului către intervenienții accesorii statul prin Consiliul județean Sibiu,

nu mai avea calitate procesuală pasivă.

În adevăr, în situația în

care proprietarul a pierdut posesia bunului urmare unui act de autoritate al

statului – Decretul nr.223/1974 prin a cărei aplicare s-au creat situații

juridice noi atât cu privire la titularul proprietății cât și cu privire la

forma de proprietate asupra bunurilor preluate, raportul juridic procesual

trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile care reprezintă statul, pentru că

numai în contradictoriu cu acesta este posibil a se pune în discuție însăși

legalitatea dobândirii proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat,

respectiv legalitatea transmiterii acestora de către stat unor subdobânditori.

În consecință, indiferent

dacă bunul a fost sau nu înstrăinat de către stat ulterior preluării, unor subdobânditori,

în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra bunurilor

respective, statul este reprezentat la nivelul unităților

administrativ-teritoriale de Consiliul local sau județean după caz (art.12

alin.5 din Legea nr.213/1998).

În adevăr, reclamanții au

susținut că statul, prin organele administrației locale a preluat imobilul în

discuție fără să dispună de un titlu valabil de proprietate. În aceste

condiții, examinarea validității respectivului titlu nu se putea face decât în

contradictoriu cu titularul său, respectiv Consiliul județean Sibiu.

Pe de altă parte, în acord

cu principiul disponibilității, numai reclamantul poate decide persoanele pe

care înțelege să le cheme în judecată și în contradictoriu cu care să-și

dispute pretențiile.

Prin urmare, reclamantul

fiind acela care fixează cadrul în care se desfășoară procesul, instanța de

judecată nu este abilitată să citeze, din oficiu, și alte persoane decât cele

nominalizate de reclamant, astfel că susținerea din recursul în anulare potrivit

căreia instanțele trebuiau din proprie inițiativă să introducă în cauză pe

adevărații proprietari, care și-au întabulat dreptul este greșită.

În schimb, este corectă

critică potrivit căreia prin întâmpinare Consiliul județean Sibiu, pe lângă

apărările formulate în raport de susținerile reclamanților din acțiune, a

invocat și pretențiile proprii în legătură cu cererea reclamanților, respectiv

obligarea acestora ca în ipoteza admiterii acțiunii să restituie despăgubirile

încasate cu ocazia preluării imobilului de către stat, la nivel actualizat.

Or, din moment ce pârâtul

și-a precizat obiectul cererii în justiție în sensul că a pretins restituirea

de către reclamanți a despăgubirilor încasate de la stat pentru imobilul în

discuție, o atare formulare, chiar dacă a fost inclusă în cuprinsul

întâmpinării avea caracterul unei veritabile cereri reconvenționale în sensul

art.119 C.proc.civ. și prin urmare instanța avea obligația de a se pronunța

asupra ei.

Față de cele ce preced

recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate și a trimite

cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel

Alba Iulia – Secția civilă.

Casează decizia recurată,

decizia civilă nr.535 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Sibiu, precum și

sentința civilă nr.7716 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu și trimite

cauza la aceeași judecătorie pentru soluționarea pe fond a pricinii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2003.