ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.7716 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu, deciziei civile nr.535 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Sibiu, precum și împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimații-reclamanți S.W., S.K.M.T.și M.E., toți reprezentați de avocata A.D.Ș., intimații-intervenienți M.R., personal, C.N. și C.S., primul reprezentat și secunda asistată de avocatul I.D. Au lipsit intimații-pârâți Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și intimatul-intervenient M. O. Procedura completă.

Neexistând cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților prezente cu privire la recursul în anulare. Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare. Avocata A.D.Ș., pentru intimații-reclamanți S.W., S.K.M.T., M.E., precum și pentru intimata-intervenientă M.E., solicită respingerea recursului în anulare, referindu-se la motivele prezentate în concluziile scrise depuse la dosar. Precizează că cere și cheltuieli de judecată. Intimata-intervenientă M.R. solicită admiterea recursului în anulare. Avocatul I.D., pentru intimații-intervenienți C.N.și C.L., solicită admiterea recursului în anulare, în sensul casării hotărârilor atacate – cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru clarificarea tuturor aspectelor pe care le ridică pricina.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.W., S.K.M.T., M.E., domiciliați în Germania prin mandatar N.I., în nume propriu și ca succesori ai foștilor proprietari tabulari M.E. și M.I.au chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local al municipiului Sibiu și Consiliul județean Sibiu pentru a se constata că titlurile de trecere în proprietatea statului a imobilului – construcție în C.F. nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2, loc de casă cu casă de locuit – respectiv deciziile nr.152/02.03.1985 și nr.176/08.03.1986 ale fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului Sibiu nu erau valabile. De asemenea, s-a cerut să se constate nulitatea încheierilor de întabulare nr.1594/19.03.1985 și nr.1518/16.04.1986 dată fiind nevalabilitatea titlurilor în baza cărora acestea au fost emise și restabilirea situației anterioare de C.F.

prin reîntabularea dreptului de proprietate pe numele foștilor proprietari. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a format coproprietatea autorilor M.I.în cotă de 3/128 și M.E. în cotă de 32/128 ca și a lui S. M.T.în cotă de 35/128, S.W. în cotă de 32/128 și M.E. în cotă de 26/128. Cotele de proprietate ale lui S.W., S.M.E.T., M.E. și M.I.au fost trecute în proprietatea statului prin decizia nr.152/02.03.1985 în baza căreia s-a emis încheierea de întabulare nr.1518/26.04.1986. Cotele de proprietate ale lui M.K.au fost preluate de stat prin decizia nr.176/08.03.1986, în baza căreia s-a emis încheierea de întabulare nr.1518/26.04.1986. Or, titlul statului nu era valabil întrucât încălca Constituția din 1965 care ocrotea dreptul de proprietate și norme imperative cum ar fi art.481 C.civ., precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Mai mult, deciziile administrative menționate nu au fost comunicate proprietarilor imobilului, contrar dispozițiilor art.4 din Decretul nr.223/1974 și prin urmare nu puteau produce efecte juridice. De asemenea, despăgubirile acordate de câte 16.000 lei pentru fiecare proprietar nu au fost încasate de către reclamanți și oricum reprezentau doar 1 % din valoarea reală a imobilului. În cauză au intervenit în interesul Statului Român M.O.și M.R., proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respectiv dispunerea prin încheiere de ședință că apartamentul intervenienților nu făcea obiectul acțiunii.

În motivarea cererii intervenienții au invederat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3169/20.06.1997 încheiat cu R.A.G.C.L.-Sibiu au dobândit un apartament din imobilul situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 și cota indiviză de 50 % din părțile comune ale imobilului înscris în C.F.nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2 și și-au întabulat dreptul în C.F. nr.7482 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2/1. Au mai precizat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună credință astfel că nu puteau fi încălcate prevederile art.481 C.civ. Mai mult, reclamanții au fost despăgubiți pentru imobilul preluat de stat și prin urmare nu puteau invoca lipsa vreunui titlu valabil al statului. În fine, intervenienții au invocat și prescripția prevăzută de art.37 alin.2 din Legea nr.115/1938 în sensul că acțiunea în rectificare de C.F.

față de terțele persoane care au dobândit prin act juridic cu titlu oneros și de bună credință se prescrie în 3 ani socotiți de la data înscrierii dreptului statului în C.F. astfel că în cea ce-i privea acțiunea reclamanților era prescrisă deoarece statul și-a întabulat dreptul înainte de anul 1989. Prin întâmpinare având și caracter de cerere reconvențională, Consiliul județean Sibiu a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că preluarea imobilului de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a făcut urmare opțiunilor foștilor proprietari de a-și stabili domiciliul în străinătate, deciziile administrative de preluare fiind emise în acord cu legea în vigoare la acea dată, iar necomunicarea lor nu era de natură a afecta însăși legalitatea lor.

Mai mult, prin efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară, deciziile au fost înscrise în C.F. devenind astfel opozabile tuturor. S-a învederat și că organul administrativ obligat prin lege să emită un act nu avea și nu are competența de a aprecia conformitatea unei legi cu prevederi constituționale sau internaționale. În fine, invocând faptul că imobilul a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri conforme cu legea de la acea dată, Consiliul județean Sibiu a solicitat ca în ipoteza admiterii acțiunii reclamanții să fie obligați la restituirea acestora la nivel actualizat. În cauză a intervenit în interes propriu M.E., în nume propriu și în calitate de succesoare a autorului M.I.decedat la 23.01.1973, solicitând prin mandatarul N.I.

să se constate că titlul prin care imobilul înscris în C.F. nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2 a trecut în proprietatea statului nu este valabil, să se constate nulitatea deciziilor de trecere la stat a imobilului, precum și nulitatea încheierilor de întabulare prin care statul a devenit proprietar și pe cale de consecință să se dispună restabilirea situației anterioare de C.F. În motivarea cererii intervenienta a precizat că a deținut o cotă e 32/128 din imobil înscrisă în C.F. sub B7 ce a fost preluată de stat prin încheierea nr.1594/19.03.1985. La rândul său M.I., decedat la 23.01.1973, a deținut o cotă de 3/128 ce a fost moștenită de reclamanta M.K.ca soție supraviețuitoare, reclamanta S.K.ca fiică și intervenienta M.E.

ca noră. Reclamantul S.W. a fost proprietar, pe cota de 32/128, S.K.pe cota de 35/128 și M.E. pe cota de 26/128. Toate cotele au fost preluate de stat fără titlu deoarece decizia emisă în baza Decretului nr.223/1974 a încălcat dispozițiile art.481 C.civ., iar proprietarii nu au primit nici un fel de despăgubiri. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr.7716/20.12.2000 a admis acțiunea și în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.E. reprezentată de mandatar N.I. și în consecință a constatat nevalabilitatea titlurilor de trecere în proprietatea statului a imobilului construcții din C.F. nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2, respectiv deciziile nr.152/1985 și nr.176/1986 ale fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului Sibiu.

S-a constatat nulitatea încheierilor de întabulare nr.1594/1985 și nr.1518/1986 și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reîntabularea dreptului de proprietate pe numele foștilor proprietari. S-a respins cererea de intervenție formulată de M.O.și M.R.. În motivarea soluției instanța a reținut că preluarea imobilului în discuție de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974, s-a făcut cu nesocotirea dispozițiilor Constituției din 1965, ale art.480 C.civ. și respectiv a Declarației Universale a Drepturilor Omului, deci fără titlu și că art.6 din Legea nr.213/1998 cu privire la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia permitea instanțelor judecătorești să se pronunțe asupra valabilității titlurilor de preluare a imobilelor de către stat.

Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr.535/09.04.2001 a respins apelurile declarate de Municipiul Sibiu prin Primar și respectiv Consiliul județean Sibiu împotriva sentinței civile nr.7716/20.12.2000 a Judecătoriei Sibiu pe care a păstrat-o. A luat act de renunțarea la apel formulată de apelanții M.O.și M.R. în contra aceleiași sentințe. Curtea de Apel Alba Iulia, Secția civilă, prin decizia nr.1662/17.09.2001 a respins recursul declarat de Consiliul județean Sibiu împotriva deciziei civile nr.535/09.04.2001 a Tribunalului Sibiu și cererea de intervenție în interesul recurentului formulată de C.N.și C.L.

Instanța de recurs a reținut ca și cea de fond că statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu și că neobligarea reclamanților la restituirea sumelor încasate cu titlu de despăgubiri în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a datorat împrejurări că statul nu a formulat un petit în acest sens, astfel că instanța nu se putea pronunța din oficiu pe acest aspect. În contra hotărârilor menționate în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și totodată erau vădit netemeinice. Astfel, s-a învederat că potrivit art.2 din Decretul nr.223/1974 în vigoare până la 31.12.1989, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor, către stat cu plata de despăgubiri.

Preluarea sau trecerea în proprietatea statului se făcea prin decizia organului administrativ competent, decizie care avea caracter constitutiv de drepturi și care conform art.4 alin.2 din decretul menționat putea fi atacată în justiție în termen de 30 de zile de la comunicare. Sub acest aspect pentru a se putea verifica titlul statului, respectiv dacă acesta era sau nu valid, instanțele trebuiau să examineze și dacă decizia administrativă de trecere în proprietatea statului a fost comunicată și în caz afirmativ dacă au fost respectate condițiile de fond și de formă prevăzute în Decretul nr.223/1974. Aceste verificări trebuiau să se extindă și asupra stabilirii termenului prevăzut de lege în care reclamanții puteau formula plângere la instanța de judecată și efectiv dacă a fost formulată o atare plângere.

De asemenea, din dosar a rezultat că foștii proprietari au plecat în străinătate la cerere, iar pentru imobilul preluat de stat în condițiile Decretului nr.223/1974 au primit despăgubiri în valoare de 162.868 lei la nivelul anului 1986. Față de această situație instanțele trebuiau să stabilească implicațiile cererii de retrocedare a imobilului și dacă în aceste condiții se poate aprecia că a avut loc o preluare abuzivă din partea statului. Se mai susține prin recursul în anulare că față de împrejurarea că imobilul a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 soților M.O.și M.R. și respectiv lui C.N.și C.L., intervenienți în dosar, instanțele aveau obligația să constate lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul județean Sibiu și să dispună introducerea în cauză a adevăraților proprietari care și-au întabulat dreptul în C.F.

întrucât, acțiunea în revendicare prin rectificare de carte funciară ca cea din speță, se soluționează în contradictoriu cu ultimul proprietar tabular înscris. Pe de altă parte, deși pârâtul Consiliul județean Sibiu prin întâmpinare a solicitat la rândul lui restituirea despăgubirilor acordate reclamanților urmare trecerii cu plată a imobilului în proprietatea statului, instanțele au considerat greșit că pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens, cu atât mai mult cu cât judecătorul are obligația să califice actul dedus judecății nu după titlul său, ci după efectul ce se urmărește prin formularea lui de către parte. Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Extrasul de carte funciară nr.1742 Turnișor cu nr.top 9545/1/108/2 atestă că asupra imobilului situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A înscris în menționata C.F. au fost coproprietar S. M.T.cu o cotă de 32/128, S.W. cu o cotă de 32/128, M.E. cu o cotă de 16/128, M.K.cu o cotă de 41/128, M.I.cu o cotă de 3/128, M.E. cu o cotă de 32/128, S.M.T.cu 3/128 moștenire și M.C. cu 6/128 moștenire (fila 5 dosar nr.5665/2000). Ulterior, imobilul situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A a fost preluat de stat cu plată în baza Decretului nr.223/1974 prin deciziile nr.152/19.03.1985 și nr.176/26.04.1986 (filele 9 și 11 dosar nr.5665/2000) emise de fostul Comitet executiv al Consiliului popular al județului Sibiu, urmare faptului că proprietarii acestuia obținuseră, la cerere, aprobarea plecării definitive din țară.

Astfel, prin decizia nr.152/19.03.1985 au fost preluate construcțiile compuse din 6 pivnițe cu 2 intrări la subsol, 4 camere, 2 bucătării, 2 antree la parter, o magazie, o bucătărie de vară, 1 antreu cu cuptor, 1șopron și împrejurimi din cărămidă și lemn, cu teren în suprafață de 720 mp ce au aparținut în cotă de 64/128 lui S.W. și soția S.E.M.T., în cotă de 3/128 lui S.E.T., în cotă de 32/128 lui M.E. și în cotă de 3/128 lui M.I.de sub B7,8,9,11,13 și 14. Totodată s-a aprobat efectuarea plății de despăgubiri pentru construcții lui S.E.M.T.și soțului S.W. Prin decizia nr.176/26.04.1986 au fost preluate cu plată aceleași construcții din Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A înscrise în C.F. nr.1742 Turnișor A+2 cu nr.top 9545/1/108/2 cu terenul de 720 mp aparținând în cotă de 26/128 lui M.K.de sub B 12,17,18 care a obținut la cerere aprobarea plecării definitive din țară.

De asemenea, s-a aprobat efectuarea plății de despăgubiri pentru construcții. Statul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție. Contestând dreptul de proprietate al statului reclamanții și intervenienta M.E. și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care dă dreptul instanțelor judecătorești de a examina valabilitatea titlului cu care statul deține bunurile preluate și respectiv art.17 și 34 din Decretul-Lege nr.138/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, vizând rectificarea unei întabulări.

Sub acest aspect, critica din recursul în anulare potrivit căreia instanțele trebuiau să examineze dacă și la ce dată au fost comunicate celor în cauză deciziile administrative de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu și respectiv dacă și la ce dată au fost ele contestate apare nesemnificativă, întrucât prevederile art.36 din Decretul-Lege nr.115/1938 statuează că acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit. Tot astfel, este neîntemeiată critica din recursul în anulare potrivit căreia prin înstrăinarea imobilului către intervenienții accesorii statul prin Consiliul județean Sibiu, nu mai avea calitate procesuală pasivă.

În adevăr, în situația în care proprietarul a pierdut posesia bunului urmare unui act de autoritate al statului – Decretul nr.223/1974 prin a cărei aplicare s-au creat situații juridice noi atât cu privire la titularul proprietății cât și cu privire la forma de proprietate asupra bunurilor preluate, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile care reprezintă statul, pentru că numai în contradictoriu cu acesta este posibil a se pune în discuție însăși legalitatea dobândirii proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat, respectiv legalitatea transmiterii acestora de către stat unor subdobânditori.

În consecință, indiferent dacă bunul a fost sau nu înstrăinat de către stat ulterior preluării, unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra bunurilor respective, statul este reprezentat la nivelul unităților administrativ-teritoriale de Consiliul local sau județean după caz (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998). În adevăr, reclamanții au susținut că statul, prin organele administrației locale a preluat imobilul în discuție fără să dispună de un titlu valabil de proprietate. În aceste condiții, examinarea validității respectivului titlu nu se putea face decât în contradictoriu cu titularul său, respectiv Consiliul județean Sibiu. Pe de altă parte, în acord cu principiul disponibilității, numai reclamantul poate decide persoanele pe care înțelege să le cheme în judecată și în contradictoriu cu care să-și dispute pretențiile.

Prin urmare, reclamantul fiind acela care fixează cadrul în care se desfășoară procesul, instanța de judecată nu este abilitată să citeze, din oficiu, și alte persoane decât cele nominalizate de reclamant, astfel că susținerea din recursul în anulare potrivit căreia instanțele trebuiau din proprie inițiativă să introducă în cauză pe adevărații proprietari, care și-au întabulat dreptul este greșită. În schimb, este corectă critică potrivit căreia prin întâmpinare Consiliul județean Sibiu, pe lângă apărările formulate în raport de susținerile reclamanților din acțiune, a invocat și pretențiile proprii în legătură cu cererea reclamanților, respectiv obligarea acestora ca în ipoteza admiterii acțiunii să restituie despăgubirile încasate cu ocazia preluării imobilului de către stat, la nivel actualizat.

Or, din moment ce pârâtul și-a precizat obiectul cererii în justiție în sensul că a pretins restituirea de către reclamanți a despăgubirilor încasate de la stat pentru imobilul în discuție, o atare formulare, chiar dacă a fost inclusă în cuprinsul întâmpinării avea caracterul unei veritabile cereri reconvenționale în sensul art.119 C.proc.civ. și prin urmare instanța avea obligația de a se pronunța asupra ei. Față de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate și a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. Casează decizia recurată, decizia civilă nr.535 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Sibiu, precum și sentința civilă nr.7716 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu și trimite cauza la aceeași judecătorie pentru soluționarea pe fond a pricinii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.