ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9554/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9554/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 iulie 1997, la Judecătoria Sibiu, reclamanții I.T. și I.A. au chemat în judecată Statul român prin Primăria Municipiului Sibiu solicitând: - să se constate nulitatea încheierii de întabulare din 1962, în baza căreia a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al statului; - să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară cu privire la imobilul situat în Sibiu. - să se constate valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 992/1994 emis de Notariatul de Stat Sibiu.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 8629 din 21 noiembrie 1997, a admis în parte acțiunea, a constatat că imobilul aflat în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu legal, a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. 2058/1962 C.F., a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții B.R. și B.A. Judecata apelului a fost strămutată de Curtea Supremă de Justiție de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul Mureș. Prin decizia civilă nr. 1471 din 19 noiembrie 1998, Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de Primăria Municipiului Sibiu și de intervenienții B.R. și B.A. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 8629/1997 a Judecătoriei Sibiu în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Curtea de Apel Tărgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 503/R din 14 iunie 1999, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia nr. 1471/1998 a Tribunalului Mureș și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal. Rejudecând procesul, Tribunalul Mureș, prin decizia nr. 1867 din 8 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de Primăria Municipiului Sibiu și de intervenineții B.R. și B.A. , a desființat integral sentința 8629/1997 a Judecătoriei Sibiu și a trimis cauza pentru rejudecare, în primă instanță, Tribunalului Mureș. Soluționând procesul în primă instanță, Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 96 din 2 martie 2000, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții B.R.
și B.A. și a respins atât acțiunea principală formulată de reclamanții I.T. și I.A., cât și cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de intervenienții G.V. și G.G. Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 56/A din 28 septembrie 2000, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și intervenienții G.M. și G.G. împotriva sentinței civile nr. 96/2000 a Tribunalului Mureș. Împotriva ultimei decizii a curții de apel au declarat recurs reclamanții I.T. și I.A. și intervenienții în interesul reclamanților G.M. și G.G. La Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, investită cu soluționarea recursului, judecata recursurilor a fost suspendată la 15 mai 2001, la cererea recurenților, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Procesul a fost repus pe rol la 10 mai 2005. Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 15 iunie 2005, reclamantul I.T. și intervenientul G.M. au cerut să se constate că „prezenta cauză a rămas fără obiect”. Cu toate că au fost citați cu respectarea prevederilor legale, reclamanții nu s-au prezentat pentru a-și preciza poziția și a explica sensul în care trebuie înțeleasă cererea înregistrată la Înalta Curte, la 15 iunie 2005. Situația de fapt nefiind deplin stabilită, urmează ca, în baza art. 313 C. proc. civ., să fie admise recursurile declarate, să fie casată decizia curții de apel și să fie trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării, instanța urmează să ceară celor patru recurenți să-și precizeze poziția cu privire la cererea trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție și anume dacă asupra litigiului a fost pronunțată o altă hotărâre sau dacă au înțeles să renunțe la judecata recursurilor, ori să renunțe la judecata acțiunilor, sau chiar la dreptul pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții I.T. și I.A. și intervenienții G.G. și G.M. împotriva deciziei nr. 56 A din 28 septembrie 2000 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.