ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6685/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV–a civilă, reclamanții V.K.Z. și B.I. au formulat o plângere împotriva Hotărârii nr. 1/2001 emisă de SC I.I.R.U.C. SA București prin care li s-a respins cererea de revendicare a imobilului din Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 1909/II la nr.top.4680/a/1/2 și 4679/6/4. În motivarea cererii reclamanții au arătat că imobilul le-a fost luat prin Decretul nr. 92/1950. Tribunalul București, secția a IV–a civilă, prin sentința civilă nr. 91 din 28 ianuarie 2002 a admis plângerea, a anulat procesul verbal nr. 82 din 19 septembrie 2001 al Adunării Generale a Acționarilor SC I.I.R.U.C.

SA prin care a fost luată Hotărârea nr. 1/2001. A obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. 1909/II Târgu-Mureș, nr.top. 4680/a/1/2 și 4679/6/A. În motivarea sentinței Tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra imobilului și calității lor de moștenitori ai acestora și că imobilul a trecut în proprietatea statului cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950. Nu s-a primit susținerea pârâtei în sensul că aceasta deține corpurile B și C de clădire în temeiul unui sechestru asigurator, acesta neechivalând titlul de proprietate în sensul art. 481 și art. 644 C. civ.

Cât privește tranzacția încheiată de părți s-a reținut că ea privește înregistrarea unei erori materiale din carte funciară cu prilejul dezmembrării imobilului iar decizia civilă nr. 329 din 7 martie 2001 a Tribunalului Mureș nu constituie o hotărâre judecătorească în sensul dispozițiilor art. 271 C. proc. civ. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, iar decizia civilă nr. 173 – A din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. În motivarea acestei soluții s-a reținut că imobilul în litigiu face parte dintr-un corp de clădiri mai mare format din 7 apartamente înglobate din 3 corpuri A, B și C. După naționalizare, cele 3 corpuri de clădire au trecut în administrarea RAGCL Mureș iar în 1989 pârâta I.I.R.U.C.

a solicitat transferarea dreptului de administrare asupra corpurilor B și C către patrimoniul său, transferul fiind făcut prin decizia nr. 235/1990 a Primăriei Târgu-Mureș. S-a reținut că prin hotărârea judecătorească corpul A al imobilului a fost deja restituit reclamantului și corpurile B și C corect restituite în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei în acest sens, întrucât au fost preluate abuziv de la foștii proprietari prin încălcarea art. II al Decretului nr. 92/1950. S-a constatat că sechestrul asigurator pretins a fi fost instituit în 1962 nu a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească și oricum el nu poate fi opus foștilor proprietari, prin succesorii lor, imobilul fiind naționalizat deja la acea dată.

La 5 mai 2003 pârâta a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență s-a criticat decizia sub aspectul greșitei aprecieri că s-ar fi făcut dovada proprietății și că în C.F. s-a înscris un sechestru asigurator asupra imobilului în baza adresei Miliției Regiunii Mureș Autonomă Maghiară. S-a mai criticat aprecierea eronată a probelor administrate în cauză. Recursul este nefondat. Criticile din recurs reiterate și în apel nu sunt de natură să infirme situația de fapt reținută în mod corect de instanțe și nici considerentele instanței de apel cu privire la acestea, aceleași, aspecte invocate în recurs. Actul de vânzare-cumpărare din 24 februarie 1949 al cumpărătorului V.I.

și soției sale născută K.M., se referă la imobilul (casă cu etaj și mai multe apartamente și cele două clădiri cu parter din dosul casei) pretins de reclamanți, indică poziția acestuia în C.F. a orașului Târgu-Mureș la imobilul (casă cu etaj și mai multe apartamente și cele două clădiri cu parter din dosul casei) pretins de reclamant, indică poziția acestuia în C.F. a orașului Târgu-Mureș. Nu s-a făcut dovada că pârâta deține imobilul cu titlu de proprietate ci în baza unui sechestru asigurator din 1962 înscris în cartea funciară și care nu valorează titlul. Instanțele au anulat în mod corect, față de această împrejurare, hotărârea de respingere a notificării motivată exclusiv pe împrejurarea că imobilul (corpurile B și C) este proprietatea I.I.R.U.C.

în baza sechestrului asigurării mai sus amintit. Nefiind întrunite condițiile criticilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. expres invocat recursul este nefondat. Cât privește criticile referitoare la greșita apreciere a probelor de către instanțele de judecată este de remarcat că acest motiv de recurs a dispărut prin abrogarea pct. 11 al art. 304 din 2000 de către O.U.G. 128. Pentru considerentele arătate se va respinge recursul urmând a fi obligată recurenta-pârâtă la 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul avocatului ales plătit conform chitanței nr. 3328207 din 29 noiembrie 2004 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta SC I.I.R.U.C. SA București împotriva deciziei nr. 173-A din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimaților V.K.Z. și B.I. suma de 2 milioane lei (200 RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.