ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6685/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV–a civilă, reclamanții V.K.Z. și B.I. au

formulat o plângere împotriva Hotărârii nr. 1/2001 emisă de SC I.I.R.U.C. SA

București prin care li s-a respins cererea de revendicare a imobilului din

Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 1909/II la nr.top.4680/a/1/2 și 4679/6/4.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că imobilul le-a fost luat prin Decretul nr. 92/1950.

Tribunalul București, secția a IV–a

civilă, prin sentința civilă nr. 91 din 28 ianuarie 2002 a admis plângerea, a

anulat procesul verbal nr. 82 din 19 septembrie 2001 al Adunării Generale a

Acționarilor SC I.I.R.U.C. SA prin care a fost luată Hotărârea nr. 1/2001. A

obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul situat în Târgu-Mureș,

înscris în C.F. 1909/II Târgu-Mureș, nr.top. 4680/a/1/2 și 4679/6/A.

În motivarea sentinței Tribunalul a

reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor

lor asupra imobilului și calității lor de moștenitori ai acestora și că

imobilul a trecut în proprietatea statului cu încălcarea art. II din Decretul

nr. 92/1950.

Nu s-a primit susținerea pârâtei în

sensul că aceasta deține corpurile B și C de clădire în temeiul unui sechestru

asigurator, acesta neechivalând titlul de proprietate în sensul art. 481 și art.

644 C. civ. Cât privește tranzacția încheiată de părți s-a reținut că ea

privește înregistrarea unei erori materiale din carte funciară cu prilejul

dezmembrării imobilului iar decizia civilă nr. 329 din 7 martie 2001 a

Tribunalului Mureș nu constituie o hotărâre judecătorească în sensul

dispozițiilor art. 271 C. proc. civ.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat, iar decizia civilă nr. 173 – A din

20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

În motivarea acestei soluții s-a reținut

că imobilul în litigiu face parte dintr-un corp de clădiri mai mare format din

7 apartamente înglobate din 3 corpuri A, B și C.

După naționalizare, cele 3 corpuri

de clădire au trecut în administrarea RAGCL Mureș iar în 1989 pârâta I.I.R.U.C.

a solicitat transferarea dreptului de administrare asupra corpurilor B și C

către patrimoniul său, transferul fiind făcut prin decizia nr. 235/1990 a

Primăriei Târgu-Mureș.

S-a reținut că prin hotărârea

judecătorească corpul A al imobilului a fost deja restituit reclamantului și

corpurile B și C corect restituite în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei în

acest sens, întrucât au fost preluate abuziv de la foștii proprietari prin încălcarea

art. II al Decretului nr. 92/1950. S-a constatat că sechestrul asigurator

pretins a fi fost instituit în 1962 nu a fost confirmat printr-o hotărâre

judecătorească și oricum el nu poate fi opus foștilor proprietari, prin

succesorii lor, imobilul fiind naționalizat deja la acea dată.

La 5 mai 2003 pârâta a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În esență s-a criticat decizia sub

aspectul greșitei aprecieri că s-ar fi făcut dovada proprietății și că în C.F.

s-a înscris un sechestru asigurator asupra imobilului în baza adresei Miliției

Regiunii Mureș Autonomă Maghiară.

S-a mai criticat aprecierea eronată

a probelor administrate în cauză.

Recursul este nefondat.

Criticile din recurs reiterate și în

apel nu sunt de natură să infirme situația de fapt reținută în mod corect de

instanțe și nici considerentele instanței de apel cu privire la acestea,

aceleași, aspecte invocate în recurs.

Actul de vânzare-cumpărare din 24

februarie 1949 al cumpărătorului V.I. și soției sale născută K.M., se referă la

imobilul (casă cu etaj și mai multe apartamente și cele două clădiri cu parter

din dosul casei) pretins de reclamanți, indică poziția acestuia în C.F. a

orașului Târgu-Mureș la imobilul (casă cu etaj și mai multe apartamente și cele

două clădiri cu parter din dosul casei) pretins de reclamant, indică poziția

acestuia în C.F. a orașului Târgu-Mureș.

Nu s-a făcut dovada că pârâta deține

imobilul cu titlu de proprietate ci în baza unui sechestru asigurator din 1962

înscris în cartea funciară și care nu valorează titlul.

Instanțele au anulat în mod corect,

față de această împrejurare, hotărârea de respingere a notificării motivată

exclusiv pe împrejurarea că imobilul (corpurile B și C) este proprietatea I.I.R.U.C.

în baza sechestrului asigurării mai sus amintit.

Nefiind întrunite condițiile

criticilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. expres invocat recursul

este nefondat.

Cât privește criticile referitoare

la greșita apreciere a probelor de către instanțele de judecată este de

remarcat că acest motiv de recurs a dispărut prin abrogarea pct. 11 al art. 304

din 2000 de către O.U.G. 128.

Pentru considerentele arătate se va

respinge recursul urmând a fi obligată recurenta-pârâtă la 200 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul avocatului ales

plătit conform chitanței nr. 3328207 din 29 noiembrie 2004 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

SC I.I.R.U.C. SA București împotriva deciziei nr. 173-A din 20 martie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III–a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimaților V.K.Z. și B.I. suma de 2 milioane lei (200 RON) cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.