ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2425/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 16 iulie 2001, sub nr. 5397/2770/2001, reclamanții S.E. și F.L., în calitate de succesori testamentari ai defunctei D.M. (născută S.) au chemat în judecată pe pârâtele S.C. R. S.A. Târgu-Mureș și Consiliul local orășenesc Sovata, pentru a se dispune obligarea acestora la restituirea în natură a apartamentului nr. II situat în orașul Sovata, înscris în CF 4496, nr. top 5215/1, 5215/2, 5216/1. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat de către Statul român fără titlu și dat în administrarea Oficiului farmaceutic Târgu-Mureș, iar apoi a I.C.S.M.I.

Târgu-Mureș, fără nici un titlu, caz în care, includerea lui în capitalul social al pârâtei I și apoi înstrăinarea acțiunilor de către A.P.A.P.S. București și SIF Transilvania SA Brașov în favoarea acesteia este lovită de nulitate. Au mai arătat reclamanții că, în baza Legii nr. 112/1995, au mai solicitat restituirea în natură a imobilului, procedura astfel declanșată ajungând în Justiție, însă, deși Tribunalul Mureș a dispus restituirea în natură, Curtea de Apel Târgu-Mureș a pronunțat irevocabil respingerea contestației. De asemenea, reclamanții au susținut că este adevărat că imobilul se află în prezent în proprietatea S.C. R. S.A. Târgu-Mureș însă modul în care s-a făcut privatizarea activului, cât și neînscrierea imobilului în Cartea Funciară sunt aspecte din care rezultă obligativitatea restituirii în natură a imobilului, de către această societate deținătoare.

La rândul său, pârâta S.C. R. S.A., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că este succesoarea de drept cu titlu universal în ceea ce privește o parte din patrimoniul fostei I.C.S. M.I. Târgu-Mureș, ca efect al Legii nr.15/1990, respectiv mijloc fix fiind inclus în capitalul social și în valoarea acțiunilor cumpărate de la Fondul Proprietății Private Brașov, dreptul său de proprietate fiind consolidat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și fiind intabulat și în cartea funciară. Odată cu depunerea întâmpinării, S.C. R. S.A.

a formulat și cerere de chemare în garanție împotriva A.P.A.P.S., fost FPS București și SIF Transilvania SA, în calitate de succesoare a FPP Brașov solicitând a se constata că imobilul revendicat de reclamanți se afla în proprietatea Statului Român și a se dispune obligarea celor două chemate în garanție, în cazul în care nu vor face dovada că imobilul se află în proprietatea Statului român, să procedeze la restituirea prețului achitat în 1994, prin Asociația P.R. Prin sentința civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 Tribunalul Mureș a respins atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție.

Pentru a reține astfel, instanța de fond a reținut că pârâta-reclamantă este proprietara imobilului, ca efect al prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 cât și a faptului că respectivul bun care era inclus în capitalul social la valoarea mijloacelor fixe prin actul de înființare, în cadrul procesului de privatizare prin metoda MEBO de la începutul lunii iulie 1994, ca efect al Legii nr. 77/1994, a fost cumpărat de Asociația P., care a plătit valoarea acțiunilor cumpărate, în condițiile în care reclamanții nu au chemat în judecată ca pârâți pe chemații în garanție pentru plata unor măsuri reparatorii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și susținând în esență că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu și ca atare pârâta I nu a devenit proprietara lui ca efect al art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 și deci nu putea forma obiect al privatizării, cu atât mai mult cu cât în imobil nu mai funcționează farmacie, iar pârâta I desface diferite produse industriale și nici nu putea să își intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor, cu un preț derizoriu raportat la valoarea acțiunilor din acel imobil. Prin decizia civilă nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență, că imobilul a intrat în proprietatea Statului român, cu titlu, ca efect al Decretului nr. 134/1949, dreptul de proprietate al pârâtei I fiind pe deplin justificat și consolidat prin înscrierea acestuia în cartea funciară, că antecesoarea reclamanților D.A.M. născută S., a avut numai o cotă de proprietate de 3/8 din imobil.

A mai reținut instanța de apel că apelanții nu au probat că antecesoarea lor avea în proprietatea sa imobilul la data decesului, succesorii, legali sau testamentari, neputând pretinde mai multe drepturi patrimoniale decât acelea care se aflau în patrimoniul defunctei, la data când s-a deschis moștenirea, stare ce este pe deplin dovedită, deoarece la data decesului lui D.A.M.(7 martie 1997), acest imobil nu se mai afla încă din 1949 – nici în proprietatea ei și nici a antecesorilor, fiindcă era naționalizat ca efect al Decretului nr. 134/1949, acesta aflându-se în proprietatea pârâtei I, prin transfer de la Oficiul farmaceutic Târgu-Mureș. Împotriva deciziei civile nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, au declarat recurs reclamanții S.E.

și F.L., susținând în esență următoarele: - Curtea de Apel Târgu-Mureș nu s-a pronunțat în mod legal și temeinic asupra tuturor motivelor de apel, referitoare la preluarea cu titlu sau fără titlu a imobilului în litigiu, precum și la modul în care s-a efectuat privatizarea imobilului în cauză de către S.C. R. S.A., nepronunțându-se nici cu privire la aspectul că, în prezent, în imobil nu mai funcționează farmacie, imobilul fiind liber și conform prevederilor Legii nr. 213/1998 „bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, ele putând fi doar date în administrare, concesionate sau închiriate”, prevederi ce nu au fost respectate de S.C. R. S.A.

Târgu-Mureș, care a intabulat imobilul și terenul aferent, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută; - în mod nelegal și netemeinic s-a constatat că instanțele judecătorești au menținut hotărârea nr. 234 din 22 noiembrie 1996 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, constatare ce nu este corectă, deoarece Tribunalul Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 729 din 3 iunie 1998 a dispus restituirea imobilului în cauză, decizie care însă a fost casată integral de Curtea de Apel Târgu-Mureș în urma admiterii recursului declarat de Consiliul județean Mureș prin decizia civilă nr. 1047/R din 18 noiembrie 1999; - în mod greșit a constatat instanța de apel că reclamanții nu au contestat intabularea imobilului; - antecesoarea reclamanților, D.A.M., născută S., a moștenit imobilul în întregime, așa cum reiese din certificatul de moștenitor 115/1958 din 15 septembrie 1958 și, conform prevederilor art. 4 al Legii nr. 10/2001, reclamanții au dreptul de a revendica imobilul.

În cauză au formulat întâmpinare intimatele-chemate în garanție SIF Transilvania și A.P.A.P.S. București, intimata-pârâtă S.C. R. S.A. Târgu-Mureș depunând note scrise. Prin întâmpinarea formulată, intimata-chemată în garanție SIF Transilvania SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând faptul că instanța de apel a stabilit cu certitudine că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea Statului cu titlu (ca efect al Decretului nr. 134/1949) și apoi, în timp, a ajuns tot cu titlu în administrarea antecesoarei pârâtei I, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură, reclamanții neprobând nici faptul că antecesorii lor au avut în proprietate imobilul în litigiu.

Intimata-chemată în garanție A.P.A.P.S. București, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând și faptul că nu are calitate procesuală pasivă, neavând calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăților la care statul este acționar, ci doar pe aceea de acționar. Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta S.C. R. S.A. Târgu-Mureș a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, S.C. R. S.A. făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Este de reținut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc.

civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului cauzei în situațiile în care „împrejurările de fapt au fost deplin stabilite”. Pornind de la această prevedere legală, urmează a se constata că în cazul în speță aceste împrejurări nu au fost stabilite. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii introductive, reclamanții, în calitate de succesori ai defunctei D.A.M., au solicitat restituirea în natură a imobilului, arătând că acesta a fost preluat fără titlu și conform prevederilor art. 1, art. 2, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, înstrăinarea este lovită de nulitate. Este de observat că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală stabilind în esență că imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, cu titlu, ca efect al Decretului nr. 134/1994, că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, iar dreptul de proprietate al pârâtei I S.C.

R. S.A., este pe deplin justificat. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Pe lângă faptul că nu s-a lămurit în speță dacă imobilul a fost preluat cu titlu, în raport de prevederile Decretului nr. 134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare și de susținerile reclamanților, potrivit cărora imobilul nu figurează în lista farmaciilor naționalizate, instanțele nu au clarificat în mod inechivoc nici care era destinația imobilului la data naționalizării din anul 1949, respectiv dacă imobilul revendicat avea în întregime destinația de locuință sau avea și o destinație comercială și nici aspectul valabilității sau al nevalabilității actului prin care s-a realizat privatizarea, căci în ipoteza în care se va dovedi că imobilul a fost preluat fără titlu valabil conform prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, înstrăinarea este lovită de nulitate.

Potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării”, iar potrivit prevederilor alin. (2) ale aceluiași articol, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință”.

Fără să analizeze incidența în speță a acestor prevederi și fără să pună în discuția părților dacă s-a solicitat și constatarea nulității actelor de privatizare, instanțele au reținut că imobilul a intrat în proprietatea Statului cu titlu, obligarea la restituire în natură de către pârâta I, care este un agent economic cu capital integral privat, nejustificându-se. Față de împrejurările că toate aspectele de mai sus nu au fost pe deplin elucidate de către instanța de apel și de fond, se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, se va completa în mod corespunzător probatoriul, în vederea lămuriri situației exacte de fapt, pentru a se putea stabili fără echivoc cadrul procesual.

Urmează a se analiza legitimitatea procesuală a reclamanților, în calitate de succesori testamentari ai defunctei D.A.M.(născută S.), în raport de înscrisurile aflate la dosar fond, de data când s-a deschis moștenirea, precum și de împrejurarea dacă, la decesul antecesorilor, aceștia au avut în proprietate și imobilul litigios. Totodată, cu ocazia rejudecării, când se vor avea în vedere și celelalte critici ale recurenților-reclamanți precum și apărările intimatei-pârâte și ale intimatelor-chemate în garanție, se va pune în discuție dacă s-a solicitat și constatarea nulității actelor de privatizare, pentru ca instanțele să se pronunțe și cu privire la acest aspect. Așa fiind, recursul se privește a fi fondat urmând a fi admis, decizia atacată va fi casată, precum și sentința civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Mureș, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.E. și F.L. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 99 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Mureș și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.