ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 442 din 9 aprilie 1999, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.S.M.D. Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Sovata, SC R. DGN și SC B. SA Sovata. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia civilă nr. 396/A din 13 decembrie 1999, desființând sentința apelată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Rejudecând cauza, Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr. 63 din 23 martie 2001, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.S.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Primăria Sovata, SC D.N.

SA Târgu-Mureș și SC B. SA Sovata. A constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor înscrise în C.F. nr. 857 Sovata, A + 97, nr.top. 3154/10/11/1/2; C.F. 857 Sovata, A + 112, nr.top. 3142/1; C.F. nr. 857 Sovata, A + 113, nr.top. 3142/2/a. A dispus radierea dreptului de proprietate al statului și repunerea în situația anterioară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menționate. Pârâții au fost obligați să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor care fac obiectul procesului și să le predea acesteia în deplină posesie și pașnică folosință și a fost respins petitul privind obligarea pârâților la daune cominatorii.

S-a constatat că reclamanta a renunțat la judecată cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 857 Sovata, A + 111, nr.top. 3177, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.N. SA Târgu-Mureș și a fost obligată reclamanta să plătească acestei pârâte suma de 616.000.000 lei reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul înscris în C.F. nr. 857 Sovata, nr.top. 3154/10/11/1/2. A fost instituit drept de retenție în favoarea SC D.N. SA Târgu-Mureș până la achitarea sumei datorate de reclamantă și a fost obligată reclamanta (pârâtă în cererea reconvențională) la plata sumei de 23.165.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cursul rejudecării cauzei pârâta SC D.N.

SA Târgu-Mureș a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se respingă acțiunea, iar pentru ipoteza admiterii acțiunii a cerut ca reclamanta să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor făcute cu imobilul în litigiu și instituirea dreptului de retenție până la achitarea integrală a sumei solicitate. Reține tribunalul, că imobilele care fac obiectul litigiului au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, însă deciziile de preluare nu au fost depuse la dosar. Faptul că imobilele nu au fost preluate în baza Decretului nr. 358/1948 a fost constatat și de Comisia județeană Târgu-Mureș pentru aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990. Preluarea s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 care privea imobilele aflate „în mâna exploatatorilor” și, fiind o preluare abuzivă, nu sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 115/1938 pentru uzucapiunea tabulară.

Față de prevederile art. 8 alin. (2) și art. 52 din Legea nr. 10/2001, toate actele normative care reglementau situația juridică a acestor imobile au fost abrogate, însă art. 3 C. civ. prevede că „judecătorul care va refuza de a judeca sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată, ori neîndestulătoare, va putea fi urmărit pentru denegare de dreptate”. Mai reține tribunalul, că pârâtele nu și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar cererea reconvențională este întemeiată, deoarece, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, SC D.N. SA a efectuat investiții la imobil în valoare reală și actuală de 616.000.000 lei.

În baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, pârâta din cererea reconvențională este obligată să restituie contravaloarea acestor investiții și, pentru că datoria este în strânsă conexiune cu lucrul pe care deținătorul creditor trebuie să îl restituie, se va institui un drept de retenție asupra imobilului, în favoarea SC D.N. SA. În privința petitului privind obligarea pârâtelor la daune cominatorii, se reține că se impune respingerea lui, pentru că executarea obligațiilor este posibilă pe calea executării silite. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 18/A din 22 martie 2002, a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâtele SC D.N. SA Târgu-Mureș și SC B. SA Sovata și a schimbat în tot această sentință, respingând ca prematur formulate acțiunea în revendicare imobiliară, precum și cererea reconvențională.

Această hotărâre a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 5209 din 21 septembrie 2004, și s-a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Instanța de recurs a reținut, în esență, că, față de prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție, art. 2 din Legea nr. 92/1992 și art. 3 C. civ., acțiunea nu este prematur formulată, iar decizia atacată este nelegală. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 16/A din 30 ianuarie 2006, a respins apelurile declarate de reclamanta C.S.M. și de pârâta SC B. SA Sovata, precum și apelul incident declarat de pârâta SC D.N. SA. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că imobilele care fac obiectul procesului au fost preluate de către stat, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării.

Deoarece la data preluării imobilelor reclamanta aparținea cultului greco-catolic, care a fost desființat, imobilele intrau sub incidența Decretului nr. 358/1948, însă nu au fost incluse în lista bunurilor ce urmau să fie predate din proprietatea statului în proprietatea Bisericii Greco-Catolice, iar din înscrierile făcute în cartea funciară, opozabile părților, rezultă că statul a preluat bunurile în baza Decretului nr. 92/1950. Reclamanta nu se încadra, însă, în categoria exploatatorilor, iar imobilele nu intrau în categoria celor supuse naționalizării. După preluarea de către stat, imobilul înscris în nr.top. 3154/10/11/1/2 a fost dat în administrarea fostei I.R.I.D.G.N. Târgu-Mureș, a cărei succesoare este pârâta SC D.N.

SA Târgu-Mureș, iar celelalte două imobile au fost date în administrarea Întreprinderii B. Sovata SA. Reține instanța de apel, că pârâta SC D.N. SA Târgu-Mureș a efectuat lucrări la imobilul aflat în administrarea sa, în baza proiectului nr. 28449/1977 elaborat de secția de proiectare a Cooperativei Constructorul Târgu-Mureș. Pârâta a făcut dovada contravalorii lucrărilor, cu devize de lucrări, situații de lucrări și facturile cu care s-a achitat costul lor și, pentru că valoarea bunului a crescut prin efectuarea acestor lucrări, iar prin restituirea bunului în favoarea reclamantei se produce o sărăcire a patrimoniului pârâtei, reclamanta trebuie să plătească contravaloarea lor.

Se mai reține, că pârâta SC B. Sovata SA a cerut să-i fie recunoscut dreptul de proprietate asupra vilelor nr. 15 „Mureșul” și nr. 55 „Someșul”, susținând că unul din imobile a fost reconstruit, iar la celălalt imobil a făcut investiții, însă cererea este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., pentru că a fost formulată pentru prima dată în apel. Apelanta SC B. Sovata SA a susținut că acțiunea se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, însă acțiunea fiind promovată în anul 1998 nu poate fi analizată prin prisma prevederilor legii speciale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtele SC D.N. SA și SC B. SA Sovata. Reclamanta, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține că principiul îmbogățirii fără just temei, în baza căruia a fost obligată să plătească pârâtei SC D.N. SA contravaloarea investițiilor făcute la imobil, nu își găsește aplicarea în cauză, deoarece în decizia civilă nr. 5209/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție există îndrumarea ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 126/1990, în raport de care bunurile preluate de stat se restituie în starea lor actuală. Susține recurenta, că principiul îmbogățirii fără justă cauză nu își găsește aplicarea și pentru faptul că lipsește cel mai important element îmbogățirea sa, deoarece prin Decretul-lege nr. 126/1990 statul recunoaște că prin preluarea imobilelor cu rea credință proprietarul a suferit un important prejudiciu de ordin moral și material, prin lipsirea de folosință a bunului.

Investițiile la imobil au fost efectuate în anul 1977 de Statul Român, fondurile fiind suportate din bugetul de stat. De aceea, pârâta SC D.N. SA nu poate să ceară despăgubiri în numele statului. Aceasta nu este proprietara bunului, pentru că dreptul său nu este înscris în cartea funciară, iar dacă se are în vedere aspectul cronologic al intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 126/1990 și a Legii nr. 15/1990, rezultă că la data când Legea nr. 15/1990 a intrat în vigoare, Statul Român recunoscuse recurentei dreptul de proprietate asupra bunului care urma să fie restituit conform prevederilor Decretului-lege nr. 126/1990. Pârâta SC D.N. SA Târgu-Mureș, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., arată că instanța nu a luat în considerare că imobilul a fost revendicat de reclamantă în baza Decretului-lege nr. 126/1990, care privește bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, însă din actele depuse la dosar rezultă că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 și nu a Decretului nr. 358/1948. De aceea, este inaplicabil Decretul-lege nr. 126/1990, fapt constatat și de Comisia județeană Mureș pentru aplicarea Decretului nr. 126/1990, iar dreptul asupra bunului a fost dobândit de recurentă în baza Legii nr. 15/1990. Mai susține recurenta, că fiind societate cu capital majoritar privat, nu poate fi obligată la diminuarea patrimoniului său, ca urmare a preluării abuzive de către stat a imobilului în discuție.

Preluarea abuzivă fiind făcută de stat, statul trebuie obligat să plătească și despăgubirea către Biserica Greco-Catolică. Pârâta SC B. SA Sovata, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că vilele nr. 15 și nr. 55 i-au fost date în administrare, după naționalizarea lor, în baza Decretului nr. 92/1950, însă în anul 1989 vila nr. 15 a fost demolată și s-a construit o clădire nouă. Arată recurenta, că s-a opus la restituirea acestui imobil, deoarece imobilul preluat prin naționalizare este demolat. Greșit s-a reținut că imobilele au fost naționalizate fără titlu valabil, fără să se arate care sunt motivele pentru care s-a reținut această împrejurare. Reclamanta nu este un cult religios, ci o congregație care a fost înființată în anul 1921, cu sediul în Blaj.

De aceea, clădirile din Sovata nefiind destinate desfășurării activității congregației, erau incidente prevederile decretului nr. 92/1950. Susține recurenta, că vila 15 fiind o construcție nouă, care nu a fost preluată de la reclamantă, nu poate fi obligată la restituirea ei. Din oficiu, Înalta Curte a invocat motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Recursurile vor fi admise, pentru următoarele considerente: Reclamanta, prin acțiunea înregistrată la data de 10 decembrie 1998, a cerut ca pârâții să fie obligați să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. 847 Sovata, să se restabilească situația de carte funciară și să se dispună evacuarea pârâtelor de la rândul 2 și rândul 3 din imobilele pe care le dețin.

Față de obiectul pricinii și de prevederile art. 18 1 C. proc. civ., competența materială a instanței se determină după valoarea bunurilor la momentul investirii primei instanțe, iar în cererea de chemare în judecată reclamanta a precizat că valoarea imobilelor care fac obiectul procesului depășește suma de 1.000.000.000 lei. În cursul procesului, recurenta-reclamantă nu a susținut că la data introducerii acțiunii valoarea imobilelor era mai mare de 5 miliarde lei, iar la instanța de recurs a depus la dosar înscrisuri care atestă faptul că vila nr. 15 și terenul aferent figurează în evidențe cu valoarea de 355.419,59 lei, iar vila 55 figurează cu valoarea de 7.677,53 lei. Se constată că, față de valoarea bunurilor la data introducerii acțiunii și de prevederile art. II din Legea nr. 219/2005, la data de 30 ianuarie 2006, când s-a pronunțat decizia atacată, competent să soluționeze apelurile era tribunalul și nu curtea de apel.

Articolul II din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, prevede, în alin. (2), că apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii, care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale. Față de prevederea „potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului”, instanța competentă material să soluționeze apelul se stabilește în raport cu obiectul pricinii și normele de competență materială C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 219/2005 și nu în raport de instanța care a soluționat pricina în fond, competentă conform normelor de competență în vigoare la data pronunțării sentinței apelate. Legea nr. 219/2005 a modificat art. 2 C. proc.

civ., iar, conform alin. (1) lit. b) al acestui text, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. Procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt, conform art. 1 C. proc. civ., de competența judecătoriilor, iar, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor. Prin urmare, în raport de obiectul pricinii și valoarea imobilelor, care la data introducerii acțiunii, 10 decembrie 1998, nu depășea 5 miliarde lei, la data de 30 ianuarie 2006 competent să soluționeze apelul era Tribunalul Mureș, iar curtea de apel, care a soluționat apelul nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competența tribunalului.

De aceea, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se vor admite recursurile și, fără să se analizeze motivele de recurs, se va casa hotărârea atacată, iar, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., dosarul se va trimite, spre judecarea apelurilor, Tribunalului Mureș. Sentința apelată fiind pronunțată tot de tribunal, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei hotărâri, prin derogare de la prevederile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., însă, prin art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a stabilit această reglementare cu caracter tranzitoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta C.S.M.D. și pârâții SC B. SA și SC D.N. SA împotriva deciziei civile nr. 16 A din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care o casează. Trimite dosarul spre judecarea apelurilor Tribunalului Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.