ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9355/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Ialomița, la 18 ianuarie 2006, reclamanții I.F., I.G., I.V., I.C.,

I.A. și Șt.M. au chemat în judecată pe pârâtul P.M. Slobozia, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 930,

emisă de pârât, prin care le-a fost respinsă notificarea formulată în baza

Legii nr. 10/2001 și să fie obligat pârâtul la restituirea terenului intravilan

liber de construcții, situat pe raza Municipiului Slobozia, str. Unirii, pe vechiul

amplasament, iar pentru suprafața de teren ocupată și pentru construcțiile

demolate să i se acorde teren în compensare, cu valoare similară celui

expropriat.

Prin sentința civilă nr. 79/

F din 16 februarie 2006, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins acțiunea

ca tardiv formulată, constatând că reclamanții au depus notificare cu depășirea

termenului de 30 de zile reglementat de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, care au arătat că, în mod greșit, instanța a admis

excepția tardivității acțiunii, reținând că este suficientă și legală

comunicarea adresată unuia dintre reclamanți, motivat de faptul că toți

urmăresc același rezultat.

Prin decizia civilă nr. 279

din 23 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza prin

sentința civilă nr. 211/ F pronunțată la 22 februarie 2007, Tribunalul

Ialomița, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția nr.

930/3006/2002, emisă de pârât și l-a obligat pe acesta să restituie

reclamanților în natură terenul în suprafață de 1017,56 mp, corespunzător

variantei II din raportul de expertiză întocmit de inginer B.I.

A fost obligată Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 să calculeze despăgubirile bănești cuvenite

reclamanților pentru diferența de teren intravilan de 1144,71 m.p., din care 46

m.p. construcție demolată, bucătărie paiantă, 9,99 m.p. grajd din paiantă,

învelit cu carton, 12,33 m.p. coteț din paiantă, 1,44 m.p.

A fost obligat pârâtul la

1.800 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că autorii reclamanților au avut în proprietate un imobil,

casă de locuit cu anexe gospodărești, situat în Municipiul Slobozia, B-dul

Unirii, județul Ialomița, unde se află în prezent Complexul F., imobil ce a

fost expropriat prin Decretul nr. 641/1969, construcțiile fiind demolate în

anul 1970, proprietarul nefiind despăgubit.

S-a precizat că suprafața de

1017,56 m.p. reprezintă parc de joacă pentru copii.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanții, solicitând să li se restituie în

natură suprafața de teren de 1382,09 m.p., în această variantă, terenul supus

restituirii cuprinzând și suprafața cu destinația de loc de joacă pentru copii.

S-a formulat această

solicitare deoarece nu a fost respectată destinația dată terenului la momentul

exproprierii, respectiv construcția de locuințe, iar destinația actuală, loc de

joacă pentru copii, poate fi schimbată oricând de deținătorul pârât.

De asemenea, apelanții au

solicitat calcularea despăgubirilor cu privire la construcție în funcție de

declarațiile martorilor audiați în cauză, luându-se în considerare compunerea

acesteia, faptul că era renovată și că suprafața construită era mult mai mare

decât cea reținută prin adresa autorității locale nr. 50232 din 16 februarie

1970.

Împotriva aceleiași sentințe

a declarat apel P.M. Slobozia susținând că o parte din terenul în litigiu face

parte din domeniul public al Municipiului Slobozia, conform H.G. nr. 1353/2001

și, ca atare, nu poate fi restituit în natură.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 901 din 27 noiembrie 2008, a

respins, ca tardiv, apelul declarat de Municipiul Slobozia, prin primar și ca

nefondat apelul reclamanților.

Referitor la apelul

pârâtului s-a reținut că hotărârea tribunalului i-a fost comunicată acestuia,

la data de 13 martie 2007, astfel că apelul înregistrat la 30 martie 2007 apare

ca tardiv, raportat la dispozițiile art. 284 și 103 C. proc. civ.

În ceea ce privește apelul

reclamanților s-a reținut, în esență, că suprafața de teren supusă restituirii

în natură și prin echivalent este de 2162,27 m.p. și că instanța de fond s-a

pronunțat corect în limitele investirii sale, căci prin notificarea nr. 379 din

30 octombrie 2001, adresată P.M. Slobozia, reclamanții au solicitat măsuri

reparatorii pentru suprafața de 2162,26 m.p.

De asemenea, s-a considerat

că prima instanță a aplicat corect principiul restituirii în natură, consacrat

de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

respectiv art. 10, cu privire la terenurile rămase libere total sau parțial, ca

urmare a demolării construcțiilor.

S-a reținut că, în situația

în care reclamanții nu vor fi mulțumiți de despăgubirile care vor fi stabilite

de C.C.S.D., vor avea la îndemână căile de atac reglementate de art. 19 din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții I.F., I.G., I.C.,

I.A. și Șt.M., criticând-o ca nelegală și solicitând admiterea cererii lor.

Prin motivele de recurs,

reclamanții au susținut, fără a indica vreunul dintre motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., că, deși prin notificare au

solicitat despăgubiri numai pentru construcțiile și suprafața de teren ce

rezultă din documentele de expropriere, prin notele scrise depuse în apel au

explicat instanței neconcordanțele dintre imobilul solicitat prin cerere și cel

real.

Recurenții au precizat că

prin cererea nr. 205 din 18 ianuarie 2006, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, tribunalul a fost chemat să soluționeze notificarea nr. 379 din 30

octombrie 2001 și nu să cenzureze dispoziția primarului, astfel cum eronat a

înțeles curtea de apel, ci să constate nulitatea acesteia pentru necomunicare,

conform dispoziției art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a susținut că

sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale

art. 22 din Legea nr. 247/2005.

Cel de-al treilea motiv de

recurs a vizat greșita nerestituire a terenului în suprafață de 364,53 m.p.,

identificat prin expertiză ca fiind loc de joacă pentru copii, spațiu amenajat

fără autorizație de construcție.

Prin ultima critică,

recurenții reclamanți au susținut că, în mod eronat, deși a avut la dispoziție

raportul de evaluare a construcțiilor și a terenului expropriat, instanța nu a

stabilit măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate și terenul ce nu poate

fi restituit în natură, invocând, în mod nejustificat dispozițiile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Examinând criticile

formulate de reclamanți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cărora acestea li se circumscriu, în parte, Curtea va constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În mod corect, instanțele de

fond și apel au reținut că suprafața de teren supusă restituirii, în natură și

prin echivalent, este de 2162,27 m.p.

Deși din extrasul din registrul

agricol rezultă suprafața de 12 ari, în „folosință personală a gospodăriei”,

din adresa nr. 50232 din 16 februarie 1970 a C.P.J. Ialomița rezultă că a fost

expropriată suprafața de 2092,50 m.p.

Ca atare, nu se poate

susține că instanța nu s-ar fi pronunțat în limitele investirii sale, având în

vedere că, prin notificarea nr. 379 din 30 octombrie 2001 adresată P.M.

Slobozia, prin B.E.J. N.I., recurenții au solicitat măsuri reparatorii pentru

suprafața de 2162,26 m.p.

Așa cum corect a reținut

instanța de apel, acordarea unei suprafețe de teren mai mari, chiar dacă

aceasta a fost menționată ca atare în cuprinsul contestației, ar fi condus la

încălcarea principiilor care guvernează procesul civil, câtă vreme instanța a

fost investită să cenzureze dispoziția prin care a fost soluționată

notificarea, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că prin notele

scrise depuse în faza procesuală a apelului s-a explicat instanței în ce

constau neconcordanțele dintre datele de identificare și suprafața terenului

solicitat și cele reale, solicitate în cuprinsul cererilor reclamanților, este

lipsită de relevanță raportat la limitele investirii tribunalului, conform

considerentelor expuse mai sus.

Contrar celor susținute prin

motivele de recurs, prima instanță a fost investită cu soluționarea unei

contestații împotriva dispoziției nr. 930 din 30 iunie 2002 emisă de P.M.

Slobozia, prin care le-a fost respinsă notificarea, cererea fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 1, 9, 10, 11, 24, 25 și 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, reclamanții au

solicitat cenzurarea de către instanță a dispoziției contestate, neinvocând în

cuprinsul cererii necomunicarea acesteia, așa cum susțin prin motivele de

recurs.

Ca atare, se va reține că

primul motiv de recurs este nefondat.

Cel de-al doilea motiv de

recurs, vizând restituirea suprafeței de teren cu destinația de loc de joacă

pentru copii este, de asemenea, nefondat.

Nu se poate susține că prin

amenajarea acestui spațiu s-ar fi încălcat destinația acordată terenului la

momentul exproprierii, câtă vreme această suprafață de teren servește drept loc

de recreere pentru copii din blocurile aflate în imediata vecinătate, astfel

cum rezultă din schița anexă la raportul de expertiză. De asemenea, nu s-a

dovedit că, din punct de vedere tehnic, demontarea amenajărilor existente ar fi

facilă și ar fi posibilă transferarea acestora (leagăne, tobogane, etc.) într-o

altă zonă aparținând domeniului public al Municipiului Slobozia.

Critica referitoare la

nestabilirea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate și terenul ce

nu poate fi restituit în natură, conform prevederilor art. 10 din Legea nr.

10/2001, este nefondată.

Pentru aceste imobile, s-a

considerat corect de instanțele de fond și apel că sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce nu încalcă art. 10 din Legea

nr. 10/2001.

Ca atare, se impune urmarea

procedurii prevăzute de dispozițiile legale menționate, fiind posibil ca în

cazul în care recurenții nu vor fi mulțumiți de despăgubirile stabilite de

C.C.S.D., să-și valorifice pretențiile prin căile de atac reglementate de art.

19 din Legea nr. 247/2005.

În consecință, pentru

considerentele expuse, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții I.F., I.V., I.G., I.C., I.A. și Șt.M.

împotriva deciziei nr. 901 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2009.