ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 87

din 7 septembrie 2000 a Colegiului jurisdicțional Botoșani, s-a respins actul

de sesizare al Procurorului Financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului

Botoșani, privind pe G.V., M.I. și G.T., pentru plata în solidar a

despăgubirilor civile în sumă de 112.735.629 lei și respectiv, 106.160.607 lei,

cu dobânda aferentă, către Consiliul Local Dorohoi.

În urma recursului declarat de procurorul financiar, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a României, prin decizia nr. 543 din 28

noiembrie 2000, a admis recursul jurisdicțional, a casat sentința recurată și a

remis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 51 din 29 august

2001, Colegiul jurisdicțional Botoșani a respins sesizarea Compartimentului de

Control al Camerei de Conturi Botoșani.

În urma recursului jurisdicțional

formulat de procurorul financiar de pe lângă Curtea de Conturi Botoșani, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 642/2001 a respins recursul.

Procurorul general financiar de pe

lângă Curtea de Conturi a României a declarat recurs în anulare,

jurisdicțional, împotriva sentinței nr. 51 din 29 noiembrie 2001 a Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Botoșani și a deciziei nr. 642 din 22

noiembrie 2001 a secției jurisdicționale.

În motivarea recursului în anulare

jurisdicțional, Procurorul General Financiar a sesizat că, potrivit

procesului/verbal de constatare din 15 iunie 1998, privind verificarea

realității lucrărilor și a prețurilor înscrise în situațiile de lucrări

aferente obiectivului de investiții Consolidare Versant 1 Mai Dorohoi, a

rezultat printre altele plata nejustificată a sumei de 52.704.076 lei, compusă

din 7.098.405 lei, reprezentând diferență de preț la articolul Tra 01 A 05 și

45.605.671 lei, materiale plătite a doua oară pe lunile iunie și august 1997,

la aceeași lucrare.

Cele două instanțe au omis să se

pronunțe cu privire la suma de 52.704.076.

Prin decizia nr. 30 din 19 iunie

2002, a secției jurisdicționale de pe lângă Curtea de Conturi a României, s-a

respins recursul în anulare jurisdicțional declarat de procurorul general

financiar.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

În întâmpinarea depusă de intimatul

M.I., s-a arătat că atât secția jurisdicțională, cât și Colegiul jurisdicțional

Botoșani nu au omis să se pronunțe cu privire la suma de 52.704.076 lei,

dimpotrivă, în dosarul nr. 10/2001, s-a depus toată documentația ce făcea

obiectul cauzei în rejudecare, în care la pagina 19 se afla copia facturii nr.

2789734 din 22 februarie 2001, prin care s-a recuperat de la SC C. SRL suma de

52.704.076 lei ce făcea obiectul aplicării Ordinului nr. 792/1994, cu privire

la încasarea și decontarea lucrărilor de construcții montaj, act normativ în

baza căruia s-au încheiat contractele de construcții montaj.

Așa fiind, în mod eronat s-a

apreciat prin recursul în anulare jurisdicțional că instanțele nu s-au

pronunțat asupra sumei de 52.704.075 lei, deoarece ele au avut-o în vedere,

această sumă fiind parte componentă din suma totală de 112.735.629 lei, în

legătură cu care s-au pronunțat.

Nefiind prejudiciu, nu poate fi

atrasă răspunderea civilă delictuală a intimaților.

Împotriva deciziei nr. 30 din 19

iunie 2002 a formulat recurs jurisdicțional Procurorul General Financiar,

criticând-o astfel:

Nici Colegiul jurisdicțional al

Camerei de Conturi Botoșani și nici secția jurisdicțională n-au examinat

cererea de obligare a pârâților M.I. și G.T. la plata cu titlu de despăgubiri

civile a sumei de 52.704.076 lei și a foloaselor nerealizate, formulată prin

încheierea din 2 iulie 1998 a completului, constituit conform art. 31 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 94/1992.

Deși s-a făcut dovada recuperării

sumei de 52.704.075 lei cu factura nr. 2789734 din 22 februarie 2001,

persoanele răspunzătoare nu au fost obligate la plata foloaselor nerealizate,

aferente acestei sume, aspect asupra căruia instanțele nu s-au pronunțat.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

În mod judicios, secția

jurisdicțională a motivat faptul că suma de 52.704.075 lei, a fost inclusă în

„prejudiciul” de 112.735.629 lei, asupra căreia instanțele s-au pronunțat.

Cu referire la foloasele nerealizate

privind suma de 52.704.075 lei, potrivit încheierii nr. 38 din 2 iulie 1998 a

Camerei de Conturi Botoșani, Compartimentul de Control Financiar, se constată

că nu este o nepronunțare.

Consiliul Local al municipiului

Dorohoi, în mod constant și prin punctul de vedere depus la instanța supremă, a

menționat că lucrările de construcții la data controlului și în prezent, sunt

în curs de derulare, iar cu referire la foloasele nerealizate privind suma de

52.704.276 lei, în primul rând suma s-a recuperat, Primăria Dorohoi fiind

debitoare cu suma de plată neachitată către SC C. SRL.

Față de împrejurarea că și în

expertiza tehnică se exprimă punctul de vedere însușit de instanță privind

lipsa prejudiciului, cu referire la sumele stabilite prin încheierea nr. 38 din

2 iulie 1998 a Camerei de Conturi Botoșani, astfel că neexistând prejudiciu, nu

se pot pretinde foloase necuvenite.

Pentru considerentele expuse,

neexistând motive care să ducă la casare, se va respinge recursul declarat de

Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României,

împotriva deciziei nr. 30 din 19 iunie 2002 a secției jurisdicționale a Curții

de Conturi.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2003.