ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2002, reclamantul V.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând anularea Ordinului nr. 2406/C din 10 octombrie 2002, prin care s-a dispus încetarea calității de notar public. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1429/C/1995 al ministrului justiției,a fost numit notar public provenind din Notariatul de Stat. Anterior acestei date, a mai prestat activități de consilier juridic, avocat, judecător. În anul 2001 a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două fapte de fals intelectual, comise în anul 1997, constând în autentificarea a două acte, fără indentificarea personală a unor părți.

Prin sentința penală nr. 28/2001, secția I-a penală a Curții de Apel București a dispus achitarea sa. În urma recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3799 din 17 noiembrie 2002, l-a condamnat la câte 6 luni închisoare, pedepse grațiate. Pe baza acestei hotărâri, pârâtul a emis ordinul atacat, pe care reclamantul îl consideră nelegal, întrucât cele două fapte s-au comis în anul 1997 și nu sunt infracțiuni grave; că nu există un prejudiciu material al persoanelor care au reclamat faptele, iar autentificarea actelor s-a făcut ca urmare a unor erori de identificare. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 62 din 23 ianuarie 2003, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul V.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ordinul emis a avut la bază hotărârea penală și dispozițiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995. Împotriva soluției pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul V.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut, în esență, că a funcționat timp de peste 40 de ani, ca avocat, notar de stat, judecător, consilier juridic și că nu a mai suferit sancțiuni de nici o altă natură. A arătat că faptele pentru care a fost sancționat, nu au produs nici un prejudiciu persoanei vătămate, iar actul autentificat necorespunzător, ca urmare a unei erori de identificare a persoanei semnatare a actului, nu a produs nici un efect, pe de o parte, față de aceea că acel act a fost anulat prin hotărâre irevocabilă, iar pe de altă parte, că nu a existat un prejudiciu pentru partea vătămată.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu citicile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. În cauză, prin decizia penală nr. 3799 din 17 septembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea a două fapte penale de fals intelectual, comise în februarie și respectiv, iunie 1997, pentru a doua faptă constatând că pedeapsa aplicată este grațiată, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Este indiscutabil că infracțiunile pentru care a fost condamnat, sunt infracțiuni grave și care aduc atingere prestigiului profesiei, iar împrejurarea că fapta nu a produs un prejudiciu material persoanei vătămate, nu este de natură să schimbe caracterul acesteia. Pentru aceste considerente, Curtea constată că ordinul nr. 2406/C din 10 octombrie 2002 al ministrului Justiției a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 și în consecință, va respinge recursul în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C., împotriva sentinței civile nr. 62 din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.