ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1640/2003

Decizia nr. 1640 Dosar nr. 1754/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2001 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat, în contradictoriu cu S.C. R. SRL Câmpeni, anularea deciziei nr. 112 din 18 februarie 2001 emisă de pârâtă, prin care s-a respins, ca greșit îndreptată, cererea lor, formulată conform Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 304,64 mp. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii terenului, împreună cu o construcție, demolată în 1988, în urma decretului de expropriere iar societatea pârâtă a construit un bloc de locuințe, astfel că se impune să le ofere despăgubiri echivalente.

Prin sentința civilă nr. 619 din 12 decembrie 2001 Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea, reținând în esență că reclamanții, au fost expropriați prin Decretul nr. 235/1988, clădirea fiind demolată, iar pe teren s-a început construirea unui bloc de locuințe, finalizat după 1989 de către pârâtă, care prin contractul de vânzare-cumpărare nu a dobândit și proprietatea asupra terenului, care a rămas la Consiliul local Câmpeni. Ca atare, corect a fost emisă decizia nr. 112/2001, conform art. 33 alin. (1) raportat la art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 6 din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Alba, secția civilă.

Și instanța de apel a motivat soluția adoptată prin invocarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, statul rămânând proprietarul terenului în urma exproprierii, iar nu pârâta, care deține construcții, edificate pe acest teren după demolarea fostei locuințe a reclamanților. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se susține astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și se solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei, ca „deținător” să le facă oferta de despăgubire pentru terenul ocupat. Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Din probele administrate, expuse rezumativ în cele ce preced, a rezultat că restituirea în natură a terenului ce a aparținut reclamanților și a fost expropriat în anul 1988 pentru utilitate publică, nu este posibilă.

Statul, prin fostul consiliu popular, l-a preluat, a demolat construcția și a început edificarea unui bloc de locuințe, conform planurilor de sistematizare. În anul 1996, structurile începute și neterminate au fost cumpărate de pârâtă, care a continuat construcția blocului și a altor supraedificate, ce ocupă tot terenul, aflat în continuare în proprietatea primăriei. Deși gramatical, prin noțiunea „unitate deținătoare” se poate înțelege deținerea cu orice titlu – proprietate, administrare, folosință ori chiar numai în fapt (cum susțin recurenții), Legea nr. 10/2001 oferă soluție viabilă situațiilor ca cea din speță, prin dispozițiile art. 33. Astfel cum au reținut ambele instanțe, în temeiul acestui text, ce face trimitere la dispozițiile art. 10 și art. 11 (imobile expropriate și demolate) notificarea se adresează primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul, în vederea emiterii dispoziției reparatorii prin echivalent.

Ca atare soluția se impune, fiind mai eficientă notificarea entității locale, care are posibilitatea de a acorda diferite măsuri reparatorii prevăzute de lege (titluri de valoare nominală, acțiuni, alte bunuri sau servicii) spre deosebire de pârâta – o societate privată cu răspundere limitată. Pentru considerentele anterior expuse, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva deciziei nr. 26/A din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.