ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2004

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

159/2002, reclamantul A.I.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Alba

Iulia, ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 700.000.000 lei și a

dobânzii legale începând cu data pronunțării hotărârii, sumă reprezentând

echivalentul în lei a valorii terenului în suprafață de 2.720 mp, înscris în CF

1149 Câmpeni.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a notificat unitatea deținătoare potrivit art. 21 din Legea nr.

10/2001, solicitând, în principal, restituirea terenului, iar în subsidiar,

despăgubirea prin echivalent, susținând că acest imobil a fost preluat fără

titlu de la antecesorul său, A.I.

Tribunalul Alba, prin sentința

civilă nr. 591 din 14 iunie 2002, a respins acțiunea, reținând că reclamantul

nu se încadrează în nici una din prevederile art. 14 alin. (1), art. 19 alin.

(1) și (2), art. 20 alin. (4), art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (4) din Legea

10/2001.

Reclamantul a formulat apel

împotriva sentinței amintite și a solicitat schimbarea în tot a hotărârii

pronunțate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de

756.860.000 lei și dobânda legală începând cu data pronunțării.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 2/ A din 7 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat apelul.

Pentru a da această soluție,

instanța de apel a reținut că, în mod corect ambele părți au fost de acord cu

imposibilitatea restituirii în natură a terenului, deoarece, pe acesta, s-a

construit o fabrică de pâine.

În privința măsurilor reparatorii

prin echivalent, s-a reținut că procedura de acordare a despăgubirilor bănești

este cea prevăzută de art. 36 și următoarele din Legea 10/2001, care se

declanșează printr-o notificare adresată prefecturii în raza căreia se află

imobilul preluat abuziv, în termenul și condițiile prevăzute în art. 21.

Întrucât reclamantul nu se

încadrează în cazurile prevăzute expres pentru stabilirea măsurilor reparatorii

prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, instanța a concluzionat, în

sensul menținerii hotărârii pronunțate la fond.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat recurs, prin care a susținut, în esență, că instanța de

apel a reținut o greșită stare de fapt, a stabilit în mod eronat că cererea de

restituire prin echivalent este greșit îndreptată și, de asemenea, a reținut

greșit aspectul că în speță sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea

10/2001.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele care urmează.

Instanța de apel și-a bazat soluția

pe stabilirea unei greșite stări de fapt; instanța reține faptul că cererea de

restituire prin echivalent este greșit îndreptată, S.C. A. S.A. fiind o

societate privatizată integral.

Această reținere s-a făcut în

condițiile în care, deși prin încheierea din 1 martie 2002, instanța a pus în

vedere societății pârâte să prezinte înscrisuri doveditoare pentru a atesta că

terenul ce face obiectul prezentului litigiu a făcut obiectul privatizării și

că este cuprins în patrimoniul societății, aceasta nu a făcut această dovadă.

Altfel spus, instanța trebuie să

solicite pârâtei titlul de atestare a dreptului său de proprietate și documente

care să dovedească efectuarea privatizării.

Numai după lămurirea acestor

împrejurări, instanța poate pune în discuție aspectul privind persoana ce are

calitatea de a soluționa problema măsurilor reparatorii prin echivalent.

Trebuie, totodată, clarificată și

calitatea procesuală a reclamantului, sub aspectul calității sale de succesor

și al acceptării succesiunii antecesorului său.

Față de cele de mai sus, rezultă că

se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe

pentru stabilirea cadrului procesual și rejudecarea apelului, ocazie cu care

urmează a se avea în vedere și celelalte susțineri ale reclamantului recurent,

ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.I.G. împotriva deciziei nr. 2/ A din 7 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2004.