ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1486/ E din 5 decembrie 2000 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea reclamantei S.C. M. S.A. Bicaz a fost admisă în parte și a fost obligată pârâta S.C. C.C. S.R.L. Roman să plătească reclamantei suma de 16.184.520 lei cu titlu de preț și 1.359.762 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost anulat ca nedeterminat și netimbrat capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtei la reactualizarea prețului în funcție de coeficientul de inflație. Apelul declarat de pârâta S.C. C.C. S.R.L. Roman împotriva hotărârii instanței de fond a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 341 din 24 mai 2001 a Curții de apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta, pe care însă nu l-a timbrat.
Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 23 ianuarie 2003 cu mențiunea de a timbra recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat. Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 23 ianuarie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20, pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35, pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C.C. S.R.L. Roman împotriva deciziei nr. 341 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat. Irevocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.