ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2003

Decizia nr. 1537                                                                                               Dosar

nr. 1141/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

decembrie 2000, completată la data de 29 ianuarie 2001, înregistrată  sub nr. 6639

pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantele S.F. și W.A.M. au chemat în judecată

pe pârâții Primăria Sibiu prin primar, P.C., S.C.U., S.L., S.C., S.O., L.F. și

S.C. U. SA Sibiu, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea formelor de

trecere în proprietatea statului a imobilului înscris în CF 12497 Sibiu nr. top

1709/1/T și nr. top 1709/1/II precum și a imobilului înscris în CF 12499 Sibiu

nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V și 1709/1/VI;

- să dispună anularea parțială a încheierii de

intabulare nr. 2205/1958 din CF și refacerera situației anterioare din CF;

- să oblige pârâta Primăria Sibiu prin primar

să-i predea imobilul mai înainte menționat în deplină proprietate și posesie;

- să constate nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. U. SA și pârâții – persoane fizice;

- să  anuleze încheierile de intabulare și

dezmembrare pentru apartamentele vândute din  cele două imobile și să revină la

situația anterioară de CF;

Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 255

din 7 iunie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă

împotriva pârâtei Primăria Sibiu prin primar, a dispus anularea parțială a

încheierii de intabulare nr. 2205/1958 din CF 12497 Sibiu și din CF 12499

Sibiu, referitor la nr. top 1709/1/I/1 respectiv cu nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V

și dispune restabilirea situației anterioare în CF astfel: imobilul înscris în

CF 12497 nr. top 1709/1/I/1 pe numele reclamantei W.A.M., imobilul înscris în

C.F. 12499 nr. top 1709/1/V și nr. top 1709/1/V pe numele reclamantei S.F.

A obligat pârâta să predea reclamantelor

apartamentele pentru care s-a stabilit situația mai înainte arătată în C.F.

A respins acțiunea formulată de reclamante

împotriva pârâților P. C., S.C.U. și S.L., S.C. și S.O., L.F. și S.C. U. SA

Sibiu, precum  și toate celelalte capete de cerere din acțiunea inițială și

din  completarea acțiunii.

A obligat reclamantele să plătească pârâților S.O.

și C. 2.000.000 lei, pârâtei P.C. 2.000.000 lei, pârâtei L.F., 2.000.000 lei,

pârâților S.C. și L. 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut în esență, în ceea ce privește primul capăt al acțiunii

referitor la trecerea imobilelor în proprietatea statului că această problemă a

fost soluționată în mod irevocabil prin  decizia civilă 966/1999 a Curții de

Apel Alba Iulia în sensul că imobilele în litigiu au trecut cu titlu valabil în

proprietatea Statului.

În ceea ce privește apartamentele dezmembrate

din cele două imobile care au fost vândute către chiriașii care locuiau în ele,

s-a reținut că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

în vigoare la data cumpărării și în plus cumpărătorii au fost de bună credință.

Instanța a dispus însă retrocedarea spațiilor

rămase libere din imobil, deținute de Primăria Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

reclamantele au declarat apel solicitând schimbarea sentinței în sensul

admiterii în întregime a acțiunii lor astfel cum a fost completată.

Apelantele au susținut că Decretul nr. 92/1950

este nul pentru că nu a fost publicat, că și în ipoteza în care nu s-ar reține

acest lucru, el a fost aplicat greșit deoarece reclamantele făceau parte din

categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, că nu există

identitate între persoana proprietarului și cea căreia i s-a naționalizat

imobilul și că s-au încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1938,  în

consecință că formele de trecere ale imobilelor în proprietatea statului sunt

nule.

În ceea ce privește contractele de

vânzare-cumpărare a apartamentelor, apelantele au susținut că acestea sunt nule

de drept, deoarece în cazul imobilelor preluate fără titlu, subdobânditorii

sunt considerați a fi de rea-credință întrucât ei nu puteau cumpăra față de

interdicția prevăzută de H.G. nr. 11/1997.

Curtea de apel Alba Iulia, prin decizia civilă

nr. 6/A din 15 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către

reclamante, pe care le-a obligat la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către

intimații persoane fizice.

În considerentele deciziei, instanța de apel, a

reținut că în mod corect tribunalul a reținut, având în vedere alte două

procese promovate de către reclamante, că prin soluțiile ce s-au pronunțat în

acele cauze s-a stabilit că trecerea imobilelor în proprietatea statului s-a

făcut cu titlu și ca atare această împrejurare stabilită definitiv și

irevocabil nu mai poate fi pusă din nou în discuție pentru a treia oară.

În ceea ce privește susținerile privind

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, a reținut că aceste contracte au

fost încheiate în baza unor hotărâri judecătorești care au obligat pe S.C. U.

SA Sibiu (în a căror administrare se aflau apartamentele) să le vândă pârâților

– persoane fizice.

A reținut de asemenea că vânzările au fost

făcute cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

Împotriva acestei decizii reclamantele au

formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Se susține că instanțele au reținut că titlul

statului este nul parțial ceea ce nu se  putea face și că rațiunile pentru care

s-a constatat nulitatea parțială trebuiau să fie avute în vedere pentru

constatarea nulității totale a titlului statului.

Se mai susține că Decretul nr. 92/1950 este

neconstituțional în raport cu Constituția din 1948, că el nu a intrat niciodată

în vigoare pentru că nu a fost publicat și în orice caz, chiar dacă nu s-ar

reține aceste împrejurări, el a fost aplicat greșit deoarece reclamantele

făceau  parte din  categoriile socio-profesionale exceptate de la

naționalizare, că nu există identitate între persoana proprietarului și cea

căreia i s-a naționalizat imobilul și că s-au încălcat prevederile art. 17 din

Legea nr. 115/1938; deci imobilele au fost preluate de stat fără titlu.

În legătură cu drepturile subdobânditorilor

recurentele susțin că prevederile Legii nr. 112/1995 nu sunt aplicabile

imobilelor dobândite de stat fără titlu și, ca atare, contractele de

vânzare-cumpărare încheiate sunt nule absolut, iar subdobânditorii au fost de

rea-credință, ei neputând cumpăra deoarece vânzările nu puteau fi făcute

conform dispozițiilor H.G. nr. 11/1967.

Se susține, de asemenea, că hotărârile prin care

s-a stabilit că imobilele au fost preluate cu titlu de către stat reprezintă o

eroare judiciară, iar hotărârile prin  care S.C. U. a fost obligată să încheie

contractele de vânzare-cumpărare nu le sunt opozabile, iar în cazul pârâtei P.C.

hotărârea a fost casată.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că deși

recurentele invocă ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., recursul nu este structurat conform dispozițiilor art. 303 C.

proc. civ. care prevăd arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor.

În cazul în speță recursul este de fapt o

reiterare a motivelor invocate în apel.

În analizarea motivelor se va începe cu

susținerea care apare ca element de aparentă noutate în recurs față de motivele

formulate în apel respectiv aceea că titlul statului nu poate fi considerat

parțial valabil și parțial nevalabil urmând a constata că instanțele de fond și

apel cu o amplă motivare în fapt și în drept au arătat de ce acțiunea

reclamantelor nu poate fi admisă decât în parte făcând și o corectă diferențiere

între apartamentele ce erau în proprietatea statului și cele care, prin vânzare

intraseră în proprietatea pârâților-persoane fizice.

De menționat că acest aspect nu mai prezintă

nici un interes pentru că Primăria Sibiu prin primar nu a făcut nici apel și

nici recurs, în consecință dispozițiile hotărârilor au rămas pe acest aspect

definitive și irevocabile.

Cu privire la trecerea imobilelor în

proprietatea statului instanțele au reținut corect că întrucât această problemă

a mai fost soluționată definitiv și irevocabil în alte două procese anterioare,

constatându-se că imobilele au fost preluate de stat cu titlu valabil, nu se

mai poate solicita pentru a treia oară același lucru, existând autoritate de

lucru judecat.

Soluționându-se în acest mod cauza, susținerile

privind cauzele de nulitate ale Decretului nr. 92/1950, condițiile de aplicare

ale decretului, neconcordanța între persoana proprietarului și cel de la care

s-a naționalizat sau neîndeplinirea condițiilor art. 17 din Legea nr. 115/1938,

nu mai au nici o relevanță.

Susținerile din recurs privind drepturile

subdobânditorilor asupra apartamentelor cumpărate sunt aceleași cu cele

invocate în apel, care au fost respinse legal și temeinic cu argumente de drept

aplicate la o situație de fapt corect  stabilită.

În acest sens este de reținut că între pârâta

S.C. U. SA Sibiu și pârâții persoane fizice s-au încheiat contracte de

vânzare-cumpărare a apartamentelor în baza unor hotărâri judecătorești.

Prin aceste hotărâri Primăria Sibiu și S.C. U. au

fost obligate să încheie în condițiile Legii nr. 112/1995 contracte de

vânzare-cumpărare pentru apartamentele pe care le ocupau în calitate de

chiriași pârâții - persoanele fizice din această cauză.

Mai este de reținut de asemenea că și

susținerea  recurentelor că datorită faptului că statul a preluat imobilele

fără titlu, contractele încheiate de către subdobânditori sunt nule absolut

este neîntemeiată întrucât pentru considerentele mai înainte arătate preluarea

imobilelor a fost făcută de către stat cu titlu, și din actul în temeiul căruia

statul a dobândit proprietatea nefiind declarat nul, nu se poate pretinde nici

că actele ulterior încheiate ar fi nule.

Distinct de cele mai înainte arătate mai este de

reținut că în conformitate cu prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ.

„buna-credință se presupune totdeauna” iar reaua credință trebuie dovedită de

cel care afirmă că ea a existat ori în condițiile în care au fost încheiate

contractele de vânzare-cumpărare, cu respectarea condițiilor legale, în baza unor

hotărâri judecătorești iar reclamantele nu au dovedit reaua credință a

pârâților, rezultă că și condiția cerută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

pentru menținerea contractelor încheiate, este îndeplinită.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte

arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE  :

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamantele W.A.M. și S.F. împotriva deciziei nr. 6/A din 15

ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția  civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2003.