ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2003

Decizia nr. 1537 Dosar nr. 1141/2002 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2000, completată la data de 29 ianuarie 2001, înregistrată sub nr. 6639 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantele S.F. și W.A.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Sibiu prin primar, P.C., S.C.U., S.L., S.C., S.O., L.F. și S.C.

U. SA Sibiu, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să constate nulitatea formelor de trecere în proprietatea statului a imobilului înscris în CF 12497 Sibiu nr. top 1709/1/T și nr. top 1709/1/II precum și a imobilului înscris în CF 12499 Sibiu nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V și 1709/1/VI; - să dispună anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 2205/1958 din CF și refacerera situației anterioare din CF; - să oblige pârâta Primăria Sibiu prin primar să-i predea imobilul mai înainte menționat în deplină proprietate și posesie; - să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.C.

U. SA și pârâții – persoane fizice; - să anuleze încheierile de intabulare și dezmembrare pentru apartamentele vândute din cele două imobile și să revină la situația anterioară de CF; Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 255 din 7 iunie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtei Primăria Sibiu prin primar, a dispus anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 2205/1958 din CF 12497 Sibiu și din CF 12499 Sibiu, referitor la nr. top 1709/1/I/1 respectiv cu nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V și dispune restabilirea situației anterioare în CF astfel: imobilul înscris în CF 12497 nr. top 1709/1/I/1 pe numele reclamantei W.A.M., imobilul înscris în C.F. 12499 nr. top 1709/1/V și nr. top 1709/1/V pe numele reclamantei S.F.

A obligat pârâta să predea reclamantelor apartamentele pentru care s-a stabilit situația mai înainte arătată în C.F. A respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâților P. C., S.C.U. și S.L., S.C. și S.O., L.F. și S.C. U. SA Sibiu, precum și toate celelalte capete de cerere din acțiunea inițială și din completarea acțiunii. A obligat reclamantele să plătească pârâților S.O. și C. 2.000.000 lei, pârâtei P.C. 2.000.000 lei, pârâtei L.F., 2.000.000 lei, pârâților S.C. și L. 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență, în ceea ce privește primul capăt al acțiunii referitor la trecerea imobilelor în proprietatea statului că această problemă a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia civilă 966/1999 a Curții de Apel Alba Iulia în sensul că imobilele în litigiu au trecut cu titlu valabil în proprietatea Statului.

În ceea ce privește apartamentele dezmembrate din cele două imobile care au fost vândute către chiriașii care locuiau în ele, s-a reținut că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în vigoare la data cumpărării și în plus cumpărătorii au fost de bună credință. Instanța a dispus însă retrocedarea spațiilor rămase libere din imobil, deținute de Primăria Sibiu. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantele au declarat apel solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii lor astfel cum a fost completată.

Apelantele au susținut că Decretul nr. 92/1950 este nul pentru că nu a fost publicat, că și în ipoteza în care nu s-ar reține acest lucru, el a fost aplicat greșit deoarece reclamantele făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, că nu există identitate între persoana proprietarului și cea căreia i s-a naționalizat imobilul și că s-au încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1938, în consecință că formele de trecere ale imobilelor în proprietatea statului sunt nule. În ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor, apelantele au susținut că acestea sunt nule de drept, deoarece în cazul imobilelor preluate fără titlu, subdobânditorii sunt considerați a fi de rea-credință întrucât ei nu puteau cumpăra față de interdicția prevăzută de H.G.

nr. 11/1997. Curtea de apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 6/A din 15 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamante, pe care le-a obligat la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații persoane fizice. În considerentele deciziei, instanța de apel, a reținut că în mod corect tribunalul a reținut, având în vedere alte două procese promovate de către reclamante, că prin soluțiile ce s-au pronunțat în acele cauze s-a stabilit că trecerea imobilelor în proprietatea statului s-a făcut cu titlu și ca atare această împrejurare stabilită definitiv și irevocabil nu mai poate fi pusă din nou în discuție pentru a treia oară. În ceea ce privește susținerile privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, a reținut că aceste contracte au fost încheiate în baza unor hotărâri judecătorești care au obligat pe S.C.

U. SA Sibiu (în a căror administrare se aflau apartamentele) să le vândă pârâților – persoane fizice. A reținut de asemenea că vânzările au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Împotriva acestei decizii reclamantele au formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanțele au reținut că titlul statului este nul parțial ceea ce nu se putea face și că rațiunile pentru care s-a constatat nulitatea parțială trebuiau să fie avute în vedere pentru constatarea nulității totale a titlului statului.

Se mai susține că Decretul nr. 92/1950 este neconstituțional în raport cu Constituția din 1948, că el nu a intrat niciodată în vigoare pentru că nu a fost publicat și în orice caz, chiar dacă nu s-ar reține aceste împrejurări, el a fost aplicat greșit deoarece reclamantele făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, că nu există identitate între persoana proprietarului și cea căreia i s-a naționalizat imobilul și că s-au încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1938; deci imobilele au fost preluate de stat fără titlu. În legătură cu drepturile subdobânditorilor recurentele susțin că prevederile Legii nr. 112/1995 nu sunt aplicabile imobilelor dobândite de stat fără titlu și, ca atare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate sunt nule absolut, iar subdobânditorii au fost de rea-credință, ei neputând cumpăra deoarece vânzările nu puteau fi făcute conform dispozițiilor H.G.

nr. 11/1967. Se susține, de asemenea, că hotărârile prin care s-a stabilit că imobilele au fost preluate cu titlu de către stat reprezintă o eroare judiciară, iar hotărârile prin care S.C. U. a fost obligată să încheie contractele de vânzare-cumpărare nu le sunt opozabile, iar în cazul pârâtei P.C. hotărârea a fost casată. Recursul este nefondat. Este de reținut în primul rând că deși recurentele invocă ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul nu este structurat conform dispozițiilor art. 303 C. proc. civ. care prevăd arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. În cazul în speță recursul este de fapt o reiterare a motivelor invocate în apel.

În analizarea motivelor se va începe cu susținerea care apare ca element de aparentă noutate în recurs față de motivele formulate în apel respectiv aceea că titlul statului nu poate fi considerat parțial valabil și parțial nevalabil urmând a constata că instanțele de fond și apel cu o amplă motivare în fapt și în drept au arătat de ce acțiunea reclamantelor nu poate fi admisă decât în parte făcând și o corectă diferențiere între apartamentele ce erau în proprietatea statului și cele care, prin vânzare intraseră în proprietatea pârâților-persoane fizice. De menționat că acest aspect nu mai prezintă nici un interes pentru că Primăria Sibiu prin primar nu a făcut nici apel și nici recurs, în consecință dispozițiile hotărârilor au rămas pe acest aspect definitive și irevocabile.

Cu privire la trecerea imobilelor în proprietatea statului instanțele au reținut corect că întrucât această problemă a mai fost soluționată definitiv și irevocabil în alte două procese anterioare, constatându-se că imobilele au fost preluate de stat cu titlu valabil, nu se mai poate solicita pentru a treia oară același lucru, existând autoritate de lucru judecat. Soluționându-se în acest mod cauza, susținerile privind cauzele de nulitate ale Decretului nr. 92/1950, condițiile de aplicare ale decretului, neconcordanța între persoana proprietarului și cel de la care s-a naționalizat sau neîndeplinirea condițiilor art. 17 din Legea nr. 115/1938, nu mai au nici o relevanță. Susținerile din recurs privind drepturile subdobânditorilor asupra apartamentelor cumpărate sunt aceleași cu cele invocate în apel, care au fost respinse legal și temeinic cu argumente de drept aplicate la o situație de fapt corect stabilită.

În acest sens este de reținut că între pârâta S.C. U. SA Sibiu și pârâții persoane fizice s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor în baza unor hotărâri judecătorești. Prin aceste hotărâri Primăria Sibiu și S.C. U. au fost obligate să încheie în condițiile Legii nr. 112/1995 contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele pe care le ocupau în calitate de chiriași pârâții - persoanele fizice din această cauză. Mai este de reținut de asemenea că și susținerea recurentelor că datorită faptului că statul a preluat imobilele fără titlu, contractele încheiate de către subdobânditori sunt nule absolut este neîntemeiată întrucât pentru considerentele mai înainte arătate preluarea imobilelor a fost făcută de către stat cu titlu, și din actul în temeiul căruia statul a dobândit proprietatea nefiind declarat nul, nu se poate pretinde nici că actele ulterior încheiate ar fi nule.

Distinct de cele mai înainte arătate mai este de reținut că în conformitate cu prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. „buna-credință se presupune totdeauna” iar reaua credință trebuie dovedită de cel care afirmă că ea a existat ori în condițiile în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, cu respectarea condițiilor legale, în baza unor hotărâri judecătorești iar reclamantele nu au dovedit reaua credință a pârâților, rezultă că și condiția cerută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru menținerea contractelor încheiate, este îndeplinită. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantele W.A.M. și S.F. împotriva deciziei nr. 6/A din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2003.