ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5110/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 8 noiembrie 2001 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 5303,

reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Bocșa solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze dispariția nr. 765

din 24 iulie 2001 prin care pârâta i-a respins cererea de retrocedare în natură

a imobilului situat în Bocșa.

Reclamantul își completează acțiunea

solicitând și anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 19 ianuarie

1999 prin care pârâta a vândut lui C.M. imobilul pe care acesta îl ocupa în

calitate de chiriaș.

Tribunalul Caraș-Severin, prin

sentința civilă nr. 1350 din 4 iunie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 223/1974, că reclamantul a solicitat restituirea în natură a

imobilului care a fost proprietatea sa în baza dispozițiilor Legii nr.

112/1995, cerere care i-a fost respinsă.

A mai reținut instanța de fond că

reclamantul a atacat în justiție hotărârea comisiei prin care i s-a refuzat

retrocedarea, dar acțiunea sa a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6700 din

9 decembrie 1996 a Judecătoriei rămasă definitivă și apoi irevocabilă în anul

1998.

Instanța de fond a constatat că

pârâtul C.M. a cumpărat imobilul cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare

la data încheierii contractului deci este cumpărător de bună credință și având

în vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 a respins acțiunea

reclamantului întrucât restituirea în natură a imobilului nu era posibilă.

Pe cale de consecință a apreciat că

și dispoziția emisă de Primărie prin care s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului este temeinică, reclamantul urmând să fie despăgubit prin

echivalent.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul a declarat apel invocând motive de ilegalitate și netemeinicie,

susținând în esență că instanța de fond a reținut greșit că vânzarea-cumpărarea

imobilului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, cu toate că ambele

părți au fost de rea-credință în momentul încheierii contractului, deoarece

vânzarea s-a făcut în timp ce se derula procesul între reclamant și Statul

Român.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 116 din 8 octombrie 2002 a respins apelul ca nefondat.

Instanța de apel a constatat că

hotărârea instanței de fond a fost legală și temeinică, întrucât

vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu s-a făcut cu respectarea prevederilor

legale în vigoare la data încheierii contractului.

S-a mai reținut că vânzarea a fost

efectuată la un interval mare de timp în raport cu rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a respins cererea de

retrocedare a imobilului formulată de reclamant.

În termen legal, împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța, deși a

reținut corect că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, a

făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

În acest sens, se arată de către

recurent, că în ipoteza prevăzută de acest text de lege care prevede că actele

juridice de înstrăinare, în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu

valabil „sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a

fost încheiat cu bună-credință”, buna-credință nu se mai prezumă așa cum

prevede codul civil, ci ea trebuie dovedită de cumpărător.

Recurentul arată că acest lucru nu a

fost dovedit în cauză.

Pârâții C.M. și Primăria orașului

Bocșa au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Astfel este de reținut că textul de

lege în legătură cu care recurentul susține că nu a fost corect aplicat este

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Acest text prevede că actele de

înstrăinare având ca obiect „imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite

de nulitate absolută”, deci această primă parte a textului prevede pentru

această ipoteză regula generală.

În cea de a doua parte a textului

care arată „în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință”

se prevede excepția de la regula prevăzută în prima parte a textului.

Este de reținut că susținerea

recurentului că în condițiile acestui text de lege principiul bunei-credințe nu

trebuie înțeles în același fel ca în dreptul comun, este eronată. Astfel

principiul bunei-credințe, respectiv principiul ocrotirii bunei-credințe, este

un criteriu principal de apărare a raporturilor juridice care se clădesc pe

încredere, născându-se astfel o prezumție legală relativă care dă forță

juridică, până la proba contrară.

Dar în afara acestor considerații

teoretice, în cazul în speță pârâtul C.M. a cumpărat imobilul în care era

chiriaș respectând prevederile art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, la

data de 19 ianuarie 1999, deci după ce acțiunea reclamantului pentru

retrocedarea imobilului fusese respinsă prin sentința civilă nr. 6700 din 9

decembrie 1996, iar apelul împotriva ei fusese respins prin decizia civilă 1779

din 2 decembrie 1997, decizie rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În plus, după cum rezultă din CF la

data încheierii contractului de vânzare, figura ca proprietar Statul neexistând

nici un fel de altă mențiune.

În consecință, deși există prezumția

de bună-credință în favoarea pârâtului C.M., aceasta a și dovedit-o prin

împrejurările mai înainte arătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat, reținând și că

notificarea făcută de către reclamant a fost respinsă cu privire la restituirea

în natură a imobilului, dar i s-au oferit despăgubiri bănești prin echivalent.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul M.A.

împotriva deciziei nr. 116 din 8 octombrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.