ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș

Severin, secția civilă, la 17 noiembrie 2004, contestatorul B.L.A.F. a

solicitat, în contradictoriu cu orașul Bocșa prin primar, anularea dispoziției

nr. 3547 din 6 octombrie 2004 emisă de primar, prin care a fost respinsă

notificarea nr. 13395 din 6 noiembrie 2001, să se constate că reclamantul este

titularul dreptului de restituire în natură a imobilului situat în Bocșa, județ

Caraș Severin și să se dispună restituirea în natură a imobilului către

reclamant.

În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul revendicat a

fost proprietatea părinților reclamantului și a fost preluat de stat în temeiul

Decretului nr. 223/1974. Pentru acest imobil nu s-au primit despăgubiri și nici

nu s-a comunicat reclamantului vreo decizie.

Prin sentința civilă nr. 293 din 28 ianuarie 2005,

Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, a admis contestația, a anulat

dispoziția nr. 3547/2004 și a dispus restituirea în natură către reclamant a

imobilului situat în Bocșa înscris în C.F., nr. top 144 Casa cu nr. c. 107 cu

teren intravilan de 1594 mp, transcris în C.F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul

în litigiu a fost proprietatea părinților reclamantului și a fost trecut în

proprietatea statului în temeiul deciziei nr. 572 din 22 decembrie 1975 a

Consiliului Popular al județului Caraș Severin, în temeiul Decretului nr.

223/1974.

În prezent imobilul nu este demolat, nu are utilitate

publică și poate fi restituit în natură.

Apelul declarat de intimat a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 1120 din 6 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a arătat

că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 de la persoane care

erau decedate la data emiterii deciziei, stabilindu-se în favoarea acestora și

o despăgubire pe care reclamantul nu a încasat-o niciodată.

Imobilul este liber, nu a fost demolat, iar prima instanță a

dispus corect restituirea în natură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs orașul Bocșa,

prin primar, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și

10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, în sensul că trebuie făcută distincție între preluarea construcției

cu plată și a terenului fără plată.

Construcția a fost preluată cu plată, iar suma stabilită

drept despăgubiri putea fi încasată de reclamant. În ceea ce privește terenul, acesta

poate fi restituit în natură, dacă este liber, în caz contrar, reclamantul

având dreptul la despăgubiri.

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la adresa nr.

1900 din 23 februarie 2005, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs

și în raport de probele administrate înaintea instanțelor de fond, Curtea a

apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul

Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 572 din 22 decembrie 1975 a

Consiliului Popular al Județului Caraș Severin.

La acea dată era în vigoare Constituția din 1965 care, prin

art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală. Potrivit acestui text,

dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al

dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din

muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se

află, precum și bunurile de uz și confort personal.

Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că,

în Republica Socialistă România

construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele

fizice numai dacă au domiciliul în țară. Potrivit art. 2, persoanele care au

făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze, până

la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în Republica

Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste

bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea

nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe

din fondul de stat către populație și construirea de case de odihnă proprietate

personală. Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos

din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea

termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec fără plată în proprietatea

statului. Terenurile aferente construcțiilor prevăzute la alineatele precedente

trec în proprietatea statului în condițiile art. 13 din Legea cu privire la

fondul funciar.

În aceste condiții, nu se poate susține că decretul respecta

prevederile constituționale enunțate.

Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974,

România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie

1948 care, în art. 17 alin. (1) și (2) prevede că orice persoană are dreptul la

proprietate, atât singur cât și în asociație cu alții și nimeni nu poate fi

lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei

persoane de a circula liber, inclusiv de a-și părăsi propria țară.

Față de cele ce preced, nelegalitatea preluării de către

stat a imobilului este evidentă.

În plus, imobilul a fost preluat de la B.L. și B.M., deși la

22 decembrie 1975 aceștia erau decedați.

Recurentul a susținut că instanța de apel nu a luat în

considerare adresa nr. 1900 din 23 februarie 2005 existentă la dosarul

constituit în etapa apelului.

La fila 14 din dosarul de apel se află prima pagină a

acestei adrese în care Primăria orașului Bocșa, Autoritatea pentru urmărirea

aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 comunică primarului faptul că, în cazul

imobilelor preluate în temeiul Decretului nr. 223/1974, trebuie distins

potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Această adresă nu are natura unei dovezi administrate,

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra căreia instanța să nu se fi

pronunțat.

Hotărârea de Guvern nr. 498 din 18 aprilie 2003 prin care

s-au aprobat Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării recursului, nu făcea nici o

distincție asupra legalității preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după

cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Așadar, actul Guvernului adaugă la lege,

motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalității titlului

statului.

Față de cele ce preced, Curtea a apreciat că instanța de

apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză și s-a

pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare și dovezilor administrate,

astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 și 10

C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. urmează să

îl oblige pe recurent la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul orașul

Bocșa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 120 din 6 mai 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurent la 700 lei cheltuieli de judecată către

intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.