ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la  Curtea de Apel Oradea, reclamanta R.M. a

chemat în judecată  pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare pentru ca

instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii nr.4199/2003

emisă de ea și să o oblige pe aceasta  să-i recunoască calitatea de beneficiară

a Legii nr.189/2000.

In

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea de refugiu

a părinților  săi, situație  în care beneficiază de  același statut ca al părinților.

Curtea

de Apel Oradea, prin sentința civilă nr.265 /2003 a admis  acțiunea, a anulat

hotărârea nr.4199/2003  emisă de pârâtă și  a obligat-o pe  aceasta să-i

recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr.105/1999, aprobată prin

Legea nr.189/2000.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut  că   și copiii născuți

în localitatea unde  părinții lor au fost strămutați, au  același statut  cu

aceștia  în sensul că au suferit persecuții din motive etnice.

Impotriva

acestei sentințe a declarat  recurs  pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare.

In

motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut în esență  că în mod  greșit

instanța  a recunoscut calitatea de beneficiară a OG nr.105/1999

intimatei-reclamante, deoarece  aceasta s-a născut  ulterior refugiului

părinților săi,  neavând  un domiciliu de unde să fie strămutată.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile

art.304-304

1

C.proc.civ. Curtea îl va respinge pentru următoarele

considerente.

In

conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954

privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la

părinții săi, iar potrivit art.100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții

săi.

Exercitarea

drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă

existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi

realizată paza fizică  și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de

către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de

îngrijire, de

dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile

și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art.101, 105,

107 și altele C.fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor

lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane”.

In

raport cu dispozițiile legale mai sus citate ca și, în general cu economia

reglementărilor aduse prin C.fam. care impun în mod imperativ o conduită

juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu

rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinții

săi precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de

excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea

copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral

și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a

statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul

juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o

încălcare a principiilor legii.

Din

această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului

propus de recurent, că un minor , mai ales la o vârstă foarte fragedă nu

împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi este eronată și nu

poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice și bunelor moravuri.

Soluția

ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate sunt în afară de

orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile

și finalitatea sa.

Față de

considerentele mai sus expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi

respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Satu-Mare împotriva sentinței civile

nr.265/CA-P din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.