ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 1793/2004, reclamantul L.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 4600 din 2 decembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada de refugiu a părinților și că a dobândit același statut, suferințele lui în acea perioadă fiind mai mari, decât ale părinților. Prin sentința civilă nr. 350/CA - PI din 17 mai 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de reclamantul L.L., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Satu Mare și a anulat hotărârea nr. 4600 din 2 decembrie 2003, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refugiații nu dobândesc domiciliul stabil în localitatea de refugiu, dobândesc un drept de ședere temporară, până la încetarea persecuției, fapt pentru care copiii născuți în timpul refugiului, dobândesc același statut, cu cel al părinților, devenind refugiați din momentul nașterii. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Satu Mare care a motivat, în esență, că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Recursul este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate în dispozițiile art. 1 din actul normativ arătat. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 350/CA - PI din 17 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.