ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 94/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 507,

pronunțată la data de 15 mai 2002, în dosarul nr. 577/2002, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de

reclamanta H.I. și a anulat decizia nr. 35 din 17 decembrie 2001 emisă de Casa

Județeană de Pensii – Comisia pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, care a fost

obligată să emită o nouă decizie, în condițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999,

în favoarea reclamantei, ca soție supraviețuitoare a titularului deciziei nr.

4137/9648 din 22 decembrie 1999, cu drepturile corespunzătoare, începând cu 1

septembrie 2001.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta este beneficiara

prevederilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

fiind soția supraviețuitoare a numitului H.A., beneficiar al deciziei nr.

4137/9648 din 22 decembrie 1999, emisă de Direcția Generală de Muncă și

Protecție Socială a municipiului București care a constatat că acesta se

încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-lege nr.

118/1990, republicat, cu completările și modificările ulterioare și i-a acordat

drepturile compensatorii corespunzătoare prevăzute de acest decret-lege.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs Casa Județeană de Pensii a municipiului București, susținând,

în esență, că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 3 din

O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 16 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria

persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii

următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei

ordonanțe, de o indemnizație lunară.

Or, instanța de fond a constatat

doar că soțul reclamantei a fost beneficiarul deciziei nr. 4137/9648 din 22

decembrie 1999, emisă de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială

București, prin care i-au fost acordate drepturile compensatorii,

corespunzătoare prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-lege nr.

118/1990, fără a mai cerceta dacă cel decedat a făcut sau nu parte din

categoria persoanelor prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările ulterioare.

Procedând în acest fel, instanța de

fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 3 din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, raportându-le la

Decretul-lege nr. 118/1990, deși ordonanța, prin aprobarea sa de Legea nr.

189/2000, a devenit un act normativ autonom, de sine stătător.

Deci, instanța de fond, pentru a

pronunța o hotărâre legală și temeinică, era datoare să verifice

aplicabilitatea prevederilor art. 3, în raport cu prevederile art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și, pe de altă parte,

dacă persecuțiile exercitate asupra celui decedat din motive etnice, sunt

dintre acelea enumerate limitativ de art. 1 din această ordonanță.

Astfel fiind, motivele de recurs

sunt întemeiate, urmând ca recursul să fie admis, casată hotărârea atacată și

dosarul trimis pentru rejudecare, potrivit dezlegărilor date mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 507 din 15 mai

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

trimite cauza la aceiași instanță, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2003.