ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1787 din 22 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta Z.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, și, anulând hotărârea nr. 12095/11691 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă, a constatat că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de prevederile art. 3 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, urmând ca drepturile legale să-i fie acordate începând cu data de 1 decembrie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în baza actelor de stare civilă și a declarațiilor de martori aflate la dosar, că soțul reclamantei, Z.A., fiind născut la 16 septembrie 1944, în București, după ce familia acestuia, strămutată din localitatea Lăpușna-Basarabia, s-a refugiat, în luna martie 1944, în România, a dobândit statutul de refugiat, beneficiind de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945. În calitate de soție supraviețuitoare, în temeiul art. 3 din Legea nr. 189/2000, reclamanta beneficiază de drepturile compensatorii acordate de lege, pentru perioada sus menționată,

începând cu data de 1 decembrie 2003. Împotriva acestei sentințe, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., a formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în cauză neexistând dovezi că soțul reclamantei ar fi suferit vreo persecuție, atâta vreme, cât a fost născut la București, după refugiul familiei sale pe teritoriul României. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. (1) lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice , astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să suporte consecințele traiului în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, întrucât aceștia au împărtășit aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Așa cum rezultă din probele aflate la dosarul de fond, soțul reclamantei, Z.A., s-a născut la 16 septembrie 1944, în București, după ce familia acestuia, fiind strămutată din localitatea Lăpușna-Basarabia, s-a refugiat, în luna martie 1944, în România. Dobândind, prin naștere, statutul de refugiat al părinților săi, soțului reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, iar reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază, în temeiul art. 3 din același act normativ, de drepturile compensatorii acordate de lege. În mod greșit, însă, a considerat instanța de fond, că perioada pentru care reclamanta beneficiază de drepturile compensatorii, începe cu momentul în care familia soțului decedat s-a refugiat, respectiv luna martie 1944, iar nu data nașterii acestuia, respectiv 16 septembrie 1944. Aceasta, întrucât Z.A. a dobândit calitatea de refugiat ulterior strămutării, la momentul nașterii, aceasta fiind data începând cu care a suportat consecințele morale și materiale ale statutului de refugiat. În concluzie, cum perioada refugiului lui Z.A.

este cuprinsă între 16 septembrie 1944 (data nașterii) și 6 martie 1945, aceasta va fi și perioada pentru care reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului refugiat, va beneficia, în temeiul art. 3 din O.G. nr. 105/1999, de drepturile compensatorii acordate de lege. Drept urmare, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată cu privire la perioada refugiului, urmând ca celelalte dispoziții să fie menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1787 din 22 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată, în sensul că perioada refugiului este între 16 septembrie 1944 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.