ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul L.B. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 4 mai 1939, în localitatea Bălți din Republica Moldova, de unde, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze la data de 17 martie 1944, în municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 1911 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscute reclamantului, drepturile prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2003. A obligat pârâta, la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit faptul că, împreună cu familia, s-a refugiat la data de 15 octombrie 1941, din Basarabia, în România, din motive de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 1 și ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că reclamantul nu a făcut dovada refugiului său, prin înscrisuri oficiale pe care trebuia să le depună o dată cu cererea inițială la Casa de Pensii a municipiului București și că în declarațiile martorilor sunt reale inadvertențe, în sensul că nu rezultă dacă ulterior strămutării, reclamantul s-a mai întors în Basarabia.

Recursul va fi admis, se va casa sentința instanței de fond, se va admite în parte, acțiunea reclamantului, în sensul că se va anula hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 și 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la data de 1 octombrie 2003, pentru următoarele considerente. Din declarațiile autentificate ale martorelor Ș.E. și P.L., rezultă cu certitudine că reclamantul L.B. împreună cu părinții și sora sa s-au refugiat la data de 15 octombrie 1941, din Basarabia, satul Căprești, comuna Prodăneștii Noi, județul Soroca, în România, până la nașterea fratelui său, L.M., respectiv data de 1 iulie 1942, după care au plecat înapoi în Basarabia, pentru ca apoi să se reîntoarcă definitiv în România, la data de 17 martie 1944. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate. Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că în declarațiile autentificate ale martorelor nu există contradicții, ci, dimpotrivă, se precizează explicit perioada refugiului din Basarabia, în România, și anume, din data de 15 octombrie 1941, până la data nașterii fratelui reclamantului, respectiv 1 iulie 1942 și apoi din data 17 martie 1944, după care nu s-au mai întors în Basarabia.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și în fond, va admite acțiunea în parte, în sensul de a-i stabili intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 și 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la data de 1 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1911 din 29 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea în parte. Anulează hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 și 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la 1 octombrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.