ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 11 februarie 2004, reclamantul G.C. a solicitat anularea hotărârii

nr. 9403/7691 din 22 noiembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului

București și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în anul 1941 a fost repatriat din Basarabia, așa cum

rezultă din adeverința nr. 29753 din 16 martie 1945, eliberată de Comisariatul

General al Refugiaților și Evacuaților.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 611 din 30 martie

2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 februarie 1941 - 6 martie

1945, cu plata drepturilor începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că reclamantul a depus la dosar în completarea adresei nr. 29753 din

16 martie 1945, eliberată de M.A.I. - Comisariatul General al Refugiaților și

Evacuaților, care atestă refugiul său și al familiei sale, începând cu anul

1941 și declarații notariale a doi martori din care rezultă că perioada

refugiului său din Basarabia a început în luna februarie a anului 1942, că

inițial s-a stabilit în localitatea Ploiești, apoi la București, la rudele sale, unde locuiește și în prezent.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs

s-a arătat în esență că dovada persecuției din motive etnice nu a fost depusă o

dată cu cererea, la Casa de Pensii a municipiului București.

Examinând hotărârea atacată,

actele dosarului și normele legale incidente în cauză se constată că recursul

este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile

prevăzute de acest act normativ, persoanele strămutate, pentru motive etnice,

în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Prin persoană strămutată în altă

localitate, în sensul Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, inclusiv

H.G. nr. 127/2002, se înțeleg persoanele din Basarabia, Nordul Bucovinei și

Ardealul de Nord care au fost expulzate ori s-au refugiat.

Din actele dosarului rezultă

că tatăl reclamantului, de origine etnică și naționalitate română, a fost

repatriat în anul 1941, din Basarabia, împreună cu familia sa, soția și doi copii.

Reclamantul a făcut dovada

în condițiile legii că îndeplinește cerințele pentru a beneficia pe perioada 1

februarie 1941 - 6 martie 1945, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În ce privește data de

început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în

considerarea caracterului reparator și dispozițiile imperative ale legii, a

dispus acordarea acestora, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii,

chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinței

nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele

arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 611

din 30 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2005.