ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2004, reclamanta L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12023/11512 din 26 aprilie 2004, emisă de pârâtă și emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că eronat i s-a respins cererea prin care a solicitat ca pârâta să constate că, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului L.I., persecutat din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

A arătat că defunctul soț s-a născut și a locuit în orașul Chișinău, până în luna noiembrie 1944, când a fost nevoit să se refugieze în România, la București, stare de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1910 din 29 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscute reclamantei, drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pe perioada noiembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2004. Instanța, pentru a pronunța această soluție, a reținut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada indicată, pentru a beneficia în calitate de soție supraviețuitoare, necăsătorită, după decesul defunctului L.I., de drepturile prevăzute de actul normativ menționat.

Împotriva sentinței de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat, în termen, recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea. Recursul este nefondat. Prin hotărârea nr. 12023/11512 din 26 aprilie 2004, pârâta a respins cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că aceasta nu a dovedit că soțul decedat se încadrează în prevederile legii menționate și că, din actele prezentate, nu rezultă luna în care în anul 1944, acesta s-a refugiat din Basarabia. Potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În conformitate cu dispozițiile art. 3 din aceeași lege, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, beneficiază, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, de o indemnizație lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor P.I., T.G. și D.D., rezultă că soțul reclamantei s-a refugiat din localitatea Chișinău, în România, stabilindu-și domiciliul în București, în luna noiembrie 1944. Cum și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv, adresa nr. 3337/1943 a Liceului „A.

Russo” din Chișinău, decizia nr. 510/1942, a Guvernului Basarabiei, copia certificatului de naștere, rezultă fără putință de tăgadă că L.I., soțul reclamantei, s-a refugiat definitiv din Basarabia, din cauza persecuțiilor de natură etnică, în luna noiembrie 1944, se reține că în mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta, în calitate de soție supraviețuitoare, necăsătorită, este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu luna următoare celei în care a depus cererea. În consecință, față de cele ce preced, se constată că instanța de fond, făcând o justă apreciere a situației de fapt, pe baza probelor administrate și aplicând corect normele legale incidente cauzei, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1910 din 29 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.