ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2560/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de

reclamantul M.V.și Consiliul Local al comunei Corlățel   împotriva deciziei nr.

76    din 25 aprilie 2001   a Curții de Apel Craiova – secția civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurentul-reclamant M.V., personal, recurentul-pârât

Consiliul Local al comunei Corlățel, reprezentat de avocat C.S.M.,

intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de

consilier V.C.S., lipsind intimatul Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Mehedinți.

Procedura

completă.

Cu privire la

taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate de recurentul-reclamant

pentru fond, apel și recurs   curtea    dispune în temeiul  art. 75 C.proc.civ.

scutirea.

Recurentul-reclamant

M.V.solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de

judecată și depune concluzii scrise, iar cu privire la recursul Consiliului

Local al comunei Corlățel solicită respingerea.

Avocat C.S.M.

solicită admiterea recursului Consiliului Local al comunei Corlățel și

respingerea recursului formulat de reclamantul M.V.cu cheltuieli.

Consilier

juridic V.C.S.solicită respingerea recursului reclamantului M.V.și admiterea

recursului Consiliului Local al comunei Corlățel.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 13 ianuarie 2000 la Judecătoria Vânju Mare reclamantul

M.V.a chemat în judecată pe pârâții Primăria Corlățel și Prefectura Județului

Mehedinți cerând să fie obligați să-i plătească suma de 300.000.000 lei

reprezentând despăgubiri.

În motivare a

arătat că în perioada anterioară anului 1989 i s-a luat abuziv averea (o serie

de imobile) și i-a fost distrusă pentru a se construi un bloc de locuințe; nu a

primit nici o despăgubire.

Prin sentința

civilă nr. 478 din 15 martie 2000 Judecătoria Vânju Mare și-a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Prin sentința

civilă nr. 175 din 26 octombrie 2000 s-a admis în parte acțiunea, au fost

obligate pârâtele să despăgubească pe reclamant cu suma de 111.069.855 lei și

cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel instanța a reținut în esență că imobilele menționate de reclamant

în acțiune și care proveneau de la tatăl său au fost demolate de primărie și pe

locul respectiv s-a ridicat un bloc de locuințe. Imobilele respective nu au

fost expropriate, fiind preluate abuziv, fără despăgubiri.

Despăgubirile

au fost calculate conform raportului de expertiză întocmit în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri reclamantul M.V.și pârâtul Ministerul Finanțelor Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Mehedinți – au

formulat apeluri.

Reclamantul

M.V.a criticat soluția instanței de fond arătând că este prea mic cuantumul

despăgubirilor raportat la puterea de cumpărare a monedei naționale.

Direcția Generală

a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Mehedinți în numele

Statului Român și al Ministerului Finanțelor a criticat sentința arătând că

atâta timp cât imobilele în cauză nu au fost expropriate sau naționalizate

Statul Român nu are calitate procesuală pasivă și că acțiunea este prescrisă,

fiind o acțiune în pretenții.

Prin decizia

nr. 76 din 25 aprilie 2001 a fost respins apelul declarat de reclamantul M.V.și

s-a admis apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Mehedinți pentru Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a

hotărî astfel instanța a reținut în esență că: în ce privește apelul lui

M.V.valoarea despăgubirilor s-a stabilit prin raportul de expertiză la care nu

a făcut obiecțiuni, iar în privința suprafeței de 0,10 ha instanța a reținut că

reclamantul a făcut cerere de reconstituire în baza Legii 18/1991.

În privința

apelului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Mehedinți, a fost admis cu motivarea că din materialul

probator reiese că imobilele nu au intrat în proprietatea statului prin

expropriere sau naționalizare, ci au fost demolate abuziv de Primăria Corlățel,

căreia îi revine răspunerea pentru prejudiciul cauzat reclamantului.

Împotriva

acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul Consiliul Local Corlățel și

reclamantul M.V.

I. Consiliul

Local Corlățel, fără a indica vreun motiv de casare și care ar putea fi

considerat că intră sub incidența art.304 pct. 9 și 10 C.proc.civ., critică

hotărârea în esență pentru că M.V.și-a demolat singur imobilul ce l-a deținut

ca moștenire de la tatăl său însușindu-și în totalitate elementele construibile

rezultate; Consiliul Local Corlățel nu deține nici un document din care să rezulte

că i s-a impus demolarea;blocul de locuințe sociale   s-a   construit   pe

terenul  ce  a  aparținut    fostei

Cooperative Agricole de Producție

Corlățel în perioada anilor 1978 – 1980 iar suprafața din intravilanul

localității s-a reconstituit în întregime atât pentru reclamant cât și pentru

tatăl său.

II. În

recursul său, fără să indice vreunul din motivele prevăzute de art. 304

C.proc.civ., M.V.reia criticile formulate în apel, acestea putând fi încadrate

la art. 304 pct. 10 C. proc.civ.

Recursurile

sunt fondate și urmează a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce

vor urma.

Instanțele de

fond și de apel au pronunțat hotărâri fără a stabili clar situația de fapt și

fără a administra suficiente probe.

Astfel, nu s-a

stabilit în  baza unui material probator solid existența titlului, cine are

calitatea procesuală pasivă, cum au fost preluate imobilele și de către cine.

Nu s-a

clarificat obiectul și cauza acțiunii, nu s-a stabilit cu exactitate dacă

există și în sarcina cui obligația despăgubirilor, cuantumul acestora cât și

dacă reclamantul mai este sau nu în termen să le ceară ori dreptul material la

acțiune s-a prescris.

Așa fiind, în

temeiul art. 315 (1) C.proc.civ. se impune casarea tuturor hotărârilor

pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Vânju Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de reclamantul M.V.și pârâtul Consiliul Local al Comunei

Corlățel împotriva deciziei 76 din 25 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova –

secția civilă.

Casează

decizia recurată, sentința nr. 175 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului

Mehedinți și sentința 478 din

15 martie 2000 a Judecătoriei Vînju

Mare și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  13 iunie  2003.