ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 25.06.2014 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. MH 21758 din 23.12.2013 a Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, prin care s-a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestației împotriva punctului 8 al Raportului de inspecție fiscală x/30.09.2013; anularea Deciziei nr. 1 din 16.12.2013 a Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova -- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar nr. MH 8422/23.10.2013; anularea Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar nr. MH 8422/23.10.2013 și a punctului 8 din Raportul de inspecție fiscală x din 30.09.2013; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile legale în materie fiscală, prevăzute de art. 124 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 republicată (Codul de procedură fiscală), calculate începând cu data plății, conform fișei sintetice totale și până la data restituirii efective; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 258 din data de 9 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, s-a admis în parte acțiunea; s-a anulat decizia nr. MH 8422/23.10.2013 și decizia nr. 1/16.12.2013, emise de către D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Mehedinți; s-au respins celelalte cereri privind anularea deciziei nr. MH 21758/2013, a pct. 8 din R.I.F. MH 28/30.09.2013 și restituirea sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente și s-a admis în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele D.G.R.F.P. Craiova și A.J.F.P. Mehedinți la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și reclamanta A. Filiala Oltenia S.R.L. au formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

2.1. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, ca urmare a cererilor de rambursare formulată de către contestatoare în luna februarie 2013, în luna martie 2013 și în luna aprilie 2013, conform titlului VII din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost efectuat un raport de Inspecție fiscala cu nr. F-MH 28/30.09.2013, prin care s-au constatat anumite deficiente în deducerea TVA, precum și că, drept urmare a efectuării unui control încrucișat pentru entitatea B. II, entitate neînregistrată în scopuri de TVA, documentele prezentate cuprind date incorecte și incomplete, iar taxarea inversa efectuata de către beneficiarul S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. încalcă prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, organul de control a dispus în baza art. 151

2

din Codul fiscal că beneficiarul (contestatoarea) este ținut răspunzător, individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată de la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), deoarece condiția obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cat și beneficiarul sa fie înregistrați în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. De aplicarea prevederilor acestui articol sunt responsabili atât furnizorul, cât și beneficiarul.

Împotriva punctului 8 din RIF nr. x, comunicat în data de 01.10.2013, s-a formulat contestație înregistrata la AJFP Mehedinți sub nr. x/2013, respectiv după 56 de zile de la data comunicării. Recurenta a invocat sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula contestație împotriva actului de control in baza art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, deoarece a fost depășit termenul de 30 de zile. Având în vedere aceste aspecte de fapt și de drept, contestația formulată împotriva punctului 8 din RIF nr. x, a fost respinsa prin Decizia nr. MH-21758/23.12.2013, ca nedepusă în termenul legal.

Ca urmare a efectuării controlului, a fost emisa decizia privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar cu nr. MH8422/23.10.2013, prin care în baza art. 151

2

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a stabilit ca beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru operațiunile efectuate cu II B. și II C., deoarece facturile în cauza cuprindeau date incorecte și incomplecte. Împotriva acestei decizii a fost formulată contestație în termen, contestație soluționată prin Decizia nr. 1/16.12.2013 prin respingerea ca neîntemeiată, cu aceleași motive de fapt și de drept menționate anterior.

Referitor la capătul de cerere privind nelegalitatea emiterii deciziei privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar, precum și la invocarea de către contestatoare a art. 27 și 28 din Codul de Procedura Fiscală, se arată ca temeiul de drept este art. 151

2

din Codul fiscal și în aceasta situație nu exista nicio legătura cu art. 27 și 28 din O.G. nr. 92/2003 invocate, iar regula unicității efectuării inspecției fiscale reglementate de art. 105 alin. (3) din Codul de Procedura Fiscală a fost respectata, deoarece există un singur act de control ce a fost efectuat ca urmare a cererilor depuse de către reclamantă.

Reclamanta a beneficiat de posibilitatea exprimării unui punct de vedere, cu ocazia desfășurării acțiunii de verificare, iar reprezentantul desemnat de societate, D. a precizat ca nu sunt obiecțiuni de formulat conform anexelor nr. 4 și 5 din 25.09.2013, cu ocazia înștiințării în legătură cu definitivarea inspecției fiscale.

Instanța de fond a administrat proba cu expertiza fiscală, DGRFP Craiova - AJFP Drobeta Turnu-Severin a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza în termen obiecțiuni ce nu au fost avute în vedere, interpretând eronat prevederile art. 151

2

, alin. (1), ale art. 160 alin. (1), (3), (4) și 5 din Legea nr. 571/2003, ale art. 156

2

din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 282 alin. (1) și 3 din H.G. nr. 44/2004 și prevederile art. 8 alin. (2) din Legea Contabilității nr. 82/1991. Se invocă astfel că instanța de fond nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor formulate de către recurentă împotriva raportului de expertiza fiscală.

În principal, recurenta a considerat că sentința a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material conform art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., deoarece de corectitudinea întocmirii facturilor pentru livrările de bunuri răspunde și beneficiarul (SC A. Filiala Oltenia SRL), care are obligația de a determina taxa aferenta și a evidenția în decont atât taxa colectată, cât și taxa deductibilă. De respectarea acestor cerințe legale sunt responsabili atât furnizorul, cat și beneficiarii. Furnizorii I.I. B. și II C. au fost dizolvați și radiați în 08.02.2013, respectiv 20.02.2013, iar în aceste condiții, singurul responsabil din punct de vedere fiscal rămâne numai beneficiarul acestor operațiuni.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 și alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. FILIALA OLTENIA S.R.L., s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței în parte, cu privire la capătul de cerere privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente și la respingerea acțiunii față de pârâta A.N.A.F. pentru lipsa calității procesuale pasive, iar, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în contencios administrativ, așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.2.1. Cu privire la respingerea capătului de cerere din acțiune privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente

Prin sentința recurată, a fost respins capătul de cerere din acțiune privind solicitarea de restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale solicitate a fi calculate de la data plății obligațiilor fiscale, până la restituirea integrală, instanța motivându-și soluția pe considerentul că reglementarea restituirii de sume este tratată în cuprinsul art. 117 Codul de procedură fiscală, conform căruia sumele se restituie debitorului la cerere, iar cererile, conform art. 70 din Codul de procedură fiscală, se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, dobânzile fiscale urmând a fi acordate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererii de restituire.

Recurenta-reclamantă a arătat că soluția de respingere a acestui capăt de cerere este urmare a unei greșite aprecieri a naturii juridice a cererii de restituire, în sensul că această solicitare de restituire nu a fost solicitată pe cale principală, așa cum eronat s-a stabilit de prima instanță, în baza art. 117 din C. proc. civ.. fiscală, pentru a fi necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile, ci cererea a fost formulată pe cale accesorie, sumele de bani respective fiind solicitate la restituire doar ca efect al anulării actului administrativ fiscal și a titlului de creanță fiscală în baza căruia au fost stabilite, respectiv Decizia nr. MH 8422/23.100.2013.

Astfel, în baza acestui titlu de creanță fiscală, a achitat la bugetul general consolidat al statului întreaga obligație fiscală stabilită în sarcina societății, împreună cu accesoriile aferente, respectiv suma totală de 1.379.276 RON, sub forma compensării acesteia cu TVA pe care recurenta-reclamantă o avea de recuperat de la bugetul statului, așa cum s-a stabilit și prin concluziile raportului de expertiza fiscală administrată în cauză, la obiectivul nr. 6.

Potrivit doctrinei, anularea actelor administrative este operațiunea juridică prin intermediul căreia un organ competent desființează, de regulă cu efecte pentru trecut, un act juridic care încalcă anumite condiții de fond sau de formă care condiționează validitatea lui. Este o sancțiune care poate viza orice act juridic inclusiv unul administrativ. Ca urmare, anularea unui act juridic reprezintă operația juridică prin care se dispune desființarea acelui act, încetarea definitivă a producerii de efecte juridice de către aceasta. Aceasta măsură se ia în situația în care actul administrativ a fost adoptat sau emis cu nerespectarea cerințelor de legalitate sau cu încălcarea unor norme care privesc ocrotirea unui interes general.

Din cele mai sus menționate, se pot deduce și cele trei principii care guvernează efectele nulității, și anume: principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic, in sensul ca efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic; principiul restabilirii situației anterioare încheierii actului juridic {restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea reciproca a prestațiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat; principiul anulării actelor juridice subsecvente, consecința a desființării actului juridic inițial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Prima instanță nu a observat că prin anularea actului administrativ fiscal, respectiv Decizia nr. 8422/23.10.2013, a avut loc o desființare retroactivă a titlului de creanță fiscală în baza căruia a fost obligată la plata sumei de 1.379.276 RON și reclamanta trebuia să fie repusă în situația anterioară încheierii actului administrativ fiscal nelegal, prin restituirea sumei de bani pentru care a fost executată silit în mod nelegal. Este mai mult decât evident că ordinea de drept încălcată prin emiterea actului administrativ nelegal nu poate fi restabilită decât prin obligarea intimatelor-pârâte la restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale prevăzute de C. proc. civ.. fiscală, așa cum se dispune prin art. 124 alin. (1

1

) din acest act normativ.

2.2.2. Cu privire la soluția de respingere a acțiunii în contencios administrativ față de pârâta AN.A.F. pentru lipsa calității procesuale pasive

În considerentele sentinței civile atacate, s-a stabilit că intimata-pârâtă A.N.A.F. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este emitenta niciunuia dintre actele administrative contestate și nu s-a dovedit că aceasta ar fi refuzat să soluționeze vreo cerere formulată de reclamantă.

Recurenta-reclamantă consideră că această soluție este eronată pentru motivul că s-a refuzat luarea în considerare a unui aspect esențial în cauză, despre care nu se face vorbire în considerentele sentinței atacate, și anume că recurenta are calitatea de mare contribuabil din data de 01.01.2014, deci ulterior emiterii actelor administrative contestate, iar în situația admiterii prezentei acțiuni în contencios administrativ, cel care va fi obligat să procedeze la restituirea obligațiilor fiscale ce au fost achitate, împreună cu accesoriile acestora, va fi organul fiscal în administrarea căruia se află la data introducerii acțiunii și pronunțării sentinței civile atacate, respectiv Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANAF nu poate fi apreciată doar prin prisma emitentului actelor administrative fiscale atacate, așa cum greșit se susține, ci și din perspectiva instituției ce va fi obligată să procedeze la restituirea obligațiilor fiscale achitate către bugetul de stat, obligație care aparține doar acestei pârâte (ANAF - Direcția generală de administrare a marilor contribuabili), în calitate de organ fiscal de administrare. Se mai arată că întregul dosar fiscal, împreună cu toate actele administrative fiscale contestate, a fost înaintat din data de 01.01.2014 către pârâta ANAF-DGAMC, așa cum rezultă și din adresa nr. x-15760/20.04.2015 a pârâtei AJFP Mehedinți, aflată la dosarul cauzei. În cazul menținerii soluției dispuse de Curtea de Apel Craiova, recurenta se va afla în imposibilitatea punerii în executare a măsurii de restituire a obligațiilor fiscale achitate către bugetul de stat, ceea ce înseamnă că hotărârea ce va fi pronunțată va fi lipsită de caracterul executoriu, fără ca recurentei să i se rețină vreo culpă procesuală.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) punctul 2 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2.3. Întâmpinarea

Recurenta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a formulat întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a solicitat verificarea împrejurării dacă recursul a fost formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, iar în măsura în care termenul a fost depășit, s-a invocat tardivitatea acestuia; s-a mai solicitat verificarea împrejurării dacă recursul a fost timbrat, iar in măsura în care acesta nu a fost timbrat, s-a solicitat să se respingă pe acest motiv. Cu privire la tardivitate, se arată că din susținerile reclamantei rezultă ca sentința civilă recurată a fost primita în data de 13.07.2015. Data la care acesta a fost declarat conform portalului Curții de Apel Craiova este de 30.07.2015, adica după 18 zile de la comunicare.

Pe fond, s-a arătat că prevederile Codul de procedură fiscală au caracter special și prevalează față de norma generală reprezentată de Legea nr. 554/2004.

2.2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta SC A. Filiala Oltenia S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.. Prin raport s-a constatat că recursul formulat de recurenta-reclamantă a fost depus în termen, față de data comunicării sentinței (13 iulie 2015) și data depunerii recursului de către reclamantă (28 iulie 2015-data poștei).

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul comunicat.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

3.2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Ca urmare a cererilor de rambursare TVA aferente lunilor februarie 2013, martie 2013 și aprilie 2013 formulate de către reclamantă, în perioada martie - septembrie 2013, organele de control fiscal au procedat potrivit titlului VII din Codul de procedură fiscală la efectuarea unei inspecții fiscale ce a vizat verificarea activității contribuabilului S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Din cuprinsul R.I.F. nr. x, încheiat de A.J.F.P. Mehedinți se reține că S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. a depus la organul fiscal teritorial decontul de TVA cu opțiune de rambursare nr. 25192385/25.01.2013 pentru suma de 229.914 RON, aferent perioadei 01.12.2012 - 31.12.2012. Organele fiscale au efectuat un control încrucișat, ocazie cu care au constatat că societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă facturi emise de către B. II, entitate înregistrată în scopuri de TVA în sumă de 3 738 475 T.V.A. aferentă în sumă de 897 234 RON, pentru care beneficiarul (reclamanta) a aplicat taxarea inversă, conform dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 571/2003 (pct. nr. 8 din raportul de inspecție fiscală-fila nr. 58 din dosar). Organele fiscale au apreciat că prin înregistrările efectuate au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, stabilind totodată și accesorii aferente T.V.A. în cuantum de 224 616 RON.

Aceeași situație s-a constatat și privitor la relația comercială dintre S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în calitate de beneficiar și I.I. C. în calitate de furnizor. Ca urmare a solicitării de control încrucișat, prin adresa nr. x/2013, a rezultat faptul că în perioada 01.12.2012 - 28.02.2013 au fost emise facturi de către I.I. C., entitate neînregistrată în scopuri de TVA, beneficiar fiind S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., în valoarea totală de 862.169 RON fără TVA cu mențiunea înscrisă pe facturi "taxare inversă". Aceste facturi au fost înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., aceasta aplicând prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, respectiv taxare inversă, efectuând articolul contabil 4426=4427, fără a se ține seama de faptul că furnizorul nu era înregistrat în scopuri de TVA. S-a reținut că taxa pe valoarea adăugată aferentă sumei de 862.169 RON, în sumă de 206.169 RON, precum și accesoriile aferente în sumă de 50.505 RON, constituie prejudiciu adus bugetului statului, iar conform art. 151

2

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, răspunderea revenind atât I.I. C., cât și S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Ca urmare a acestei inspecții fiscale, a fost emisă și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x MH 35/30.09.2013 pentru TVA aferent perioadelor decembrie 2012, ianuarie 2013, martie 2013 și aprilie 2013 .

Totodată, în baza aceluiași raport a fost emisă și decizia nr. 2/03.09.2013, prin care s-a reținut că societatea a aplicat eronat pentru deșeurile cu fier vechi de la entitățile neplătitoare de TVA (persoane fizice neautorizate, întreprinderi individuale- măsurile simplificate, respectiv taxare inversă, prin această denaturând rulajul debitor cont 4426 și rulajul creditor 4427, pentru care s-a dispus măsura corectării rulajului debitor cont 4426 și rulajul creditor 4427 prin diminuarea cu suma de 138.817 RON, pentru perioada ianuarie 2013 - februarie 2013 până la data de 31.10.2013.

De asemenea, ca urmare a constatărilor organelor de inspecție fiscală din cuprinsul R.I.F nr. 28/2013, a fost emisă de către A.J.F.P. Mehedinți decizia nr. MH nr. 8422/23.10.2013 privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar . La adoptarea acestei decizii a cărei anulare se solicită de către reclamantă în prezenta cauză, organele fiscale au apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Codul fiscal privind răspunderea individuală și în solidar pentru plata taxei, întrucât societatea reclamantă a încălcat prevederile art. 160 din Codul fiscal, prin aceea că a aplicat eronat pe facturile emise de la entități neînregistrate în scopuri de TVA mențiunea "taxă inversă", efectuând articolul contabil 4426=4427, fără a ține seama de faptul că furnizorul nu era înregistrat în scopuri de TVA.

Împotriva acestei decizii precum și a contestațiilor de la pct. 8 din R.I.F. nr. x, reclamanta a formulat contestație administrativă, ce a fost înregistrată sub nr. x la A.J.F.P. Mehedinți.

Prin decizia nr. 21758/23.12.2013, emisă de A.J.F.P. Mehedinți a fost respinsă ca tardivă contestația nr. 15568/25.11.2013 împotriva pct. 8 din R.I.F. nr. x, apreciind că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. S-a mai reținut că raportul de inspecție fiscală a fost comunicat cu confirmare de primire societății reclamante la data de 01.10.2013.

Prin decizia nr. 1/16.12.2013 emisă de A.J.F.P. Mehedinți, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva deciziei nr. 8422 întocmită de A.J.F.P. Mehedinți, în temeiul art. 151

2

din Codul fiscal, privind suma totală cu 1.379.276 RON din care 1.104.155 RON, TVA și 275.121 accesorii aferente.

Pentru a adopta această soluție, organele de control au reținut, în esență, că în mod legal organele fiscale au întocmit Decizia privind stabilirea răspunderii individuală și în solidar pentru plata taxei nr. MH 8422/23.10.2013 și a SC A. Filiala Oltenia S.R.L. pentru obligațiile fiscale stabilite în sarcina celor două întreprinderi individuale, întrucât nu a verificat dacă acestea sunt înregistrate ca plătitoare de TVA și a înregistrat în evidența contabilă facturi emise cu mențiunea taxare inversă.

3.2.2. Din punct de vedere al limitelor sesizării în recurs, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei MH 21758/23.12.2013, emisă de A.J.F.P. Mehedinți prin care a fost respinsă ca tardivă contestația nr. 15568/25.11.2013 împotriva pct. 8 din R.I.F. nr. x, prima instanță a respins acest capăt de cerere ca nefondat; reclamanta nu a recurat acest aspect, care a intrat în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată mai multe motive de nulitate:

1.a fost efectuată o nouă inspecție fiscală pentru același impozit și pentru aceeași perioadă fiscală, fără ca organul de inspecție fiscală să emită decizie de reverificare (art. 105 alin. (3) și art. 105 alin. (4) Codul de procedură fiscală);

2.nelegala emitere a Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar pentru plata taxei nr. MH 8422 din 23.10.2013, întrucât nu a fost emisă în baza art. 27 și 28 din Codul de procedură fiscală;

3.decizia privind stabilirea răspunderii individuale și în Solidar nr. MH 8422 din 23.10.2013 este emisă în lipsa existenței unui raport de inspecție fiscală - art. 109 (3), lit. a) Codul de procedură fiscală;

4.neacordarea posibilității de a-și exprima punctul de vedere cu privire la constatările și consecințele fiscale ale Deciziei nr. MH 8422/23.10.2013 - art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală și art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;

5.nelegalitatea Deciziei nr. 1/16.12.2013, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. MH 8422/23.10.2013 privind stabilirea răspunderii individuale și în solidar pentru plata taxei, în baza art. 151

2

din Codul fiscal: a) măsura de atragere a răspunderii solidare a reclamantei pentru plata taxei pe valoarea adăugată contravine concluziilor Raportului de inspecție fiscală nr. F MH 28/30.09.2013 și Deciziei de măsuri nr. 2/30.09.2013 emise de același organ de inspecție fiscală; b) inaplicabilitatea dispozițiilor art. 151

2

din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal;

6.nepronunțarea organului de soluționare a contestației cu privire la capătul de cerere din contestația administrativă de la punctul VI, privind nelegalitatea modului de calcul a accesoriilor în cuantum total de 275.121 RON;

7.pe cererea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile legale.

Prima instanță a constatat caracterul fondat al motivului de la punctul 5 și caracterul nefondat al motivului de la punctul 7, dar nu a mai analizat celelalte motive de nulitate invocate de reclamantă; ca atare, nefiind invocate pe calea unei cereri de completare în fața primei instanțe și nici prin recursul formulat de reclamantă, aceste motive nu mai fac obiectul recursului de față, urmând a se răspunde exclusiv criticilor legate de ceea ce a dezlegat în mod efectiv prima instanță.

3.2.3. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți

Ca o primă precizare, față de limitele sesizării instanței de recurs (punctul 3.2.2. din prezentele considerente), se reține că nu vor mai fi analizate apărările recurentei-pârâte referitoare la invocarea de către contestatoare a art. 27 și 28 din Codul de Procedura Fiscală, la regula unicității efectuării inspecției fiscale reglementată de art. 105 alin. (3) din Codul de Procedura Fiscală și la respectarea posibilității exprimării unui punct de vedere, cu ocazia desfășurării acțiunii de verificare.

Înalta Curte constată că temeiul de drept al deciziei de stabilire a răspunderii individuale și în solidar nr. 8422/25.10.2012, menționat în cuprinsul acestei decizii, este reprezentat de prev. art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Codul fiscal coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea. Conform prev. art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Codul fiscal:

"Răspunderea individuală și în solidar pentru plata taxei

(1) Beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

a) nu este emisă;

b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce privește una dintre următoarele informații: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părților contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;

c) nu menționează valoarea taxei sau o menționează incorect.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei."

Conform prev. art. 6 alin. (2) din Legea contabilității:

"Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."

Conform prev. art. 160 din Codul fiscal:

"Măsuri de simplificare

(1) Prin excepție de la prevederile art. 150 alin. (1), în cazul operațiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operațiunile prevăzute la alin. (2). Condiția obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de TVA conform art. 153.

(2) Operațiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:

a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:

(...)

(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenția în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 - 147

1

.

(4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât și beneficiarii. Prin norme se stabilesc responsabilitățile părților implicate în situația în care nu s-a aplicat taxare inversă.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul țării.

(6) Prevederile alin. (2) lit. c) se aplică până la data de 31 mai 2013 inclusiv."

În esență, conform prev. art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, "persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepția cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2) - (6) și art. 160."

Regula dedusă din articolul citat este aceea că furnizorul este persoana obligată la plata taxei pe valoare adăugată, cu excepția situației în care beneficiarul este obligat în baza unui text distinct, cum ar fi cel de la art. 160 din Codul fiscal. Aceasta este ipoteza de taxare normală a TVA.

Operațiunile în cauză privesc deșeuri de fier vechi, menționate la art. 160 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, astfel că în cazul acestora se aplică taxarea inversă, ceea ce înseamnă că persoana obligată la plata taxei este beneficiarul. Aceasta este ipoteza de taxare inversă a TVA.

În speță, reclamanta este beneficiarul unei astfel de livrări în baza unor facturi fiscale cu mențiunea taxare inversă, iar furnizorii cu care s-au încheiat operațiunile impozabile nu au fost înregistrați în scopuri de TVA la data desfășurării operațiunilor impozabile.

Înalta Curte constată că teza a doua a alin. (1) al art. 160 din Codul fiscal prevede în mod explicit că o condiție obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de TVA conform art. 153. De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol stabilește că de aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât și beneficiarii, iar prin norme se stabilesc responsabilitățile părților implicate în situația în care nu s-a aplicat taxare inversă. Ca urmare, norma internă prevede în mod explicit o responsabilitate a beneficiarului, care devine obligat la plata taxei pe valoare adăugată, de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare. Astfel, este justă afirmația recurentei-pârâte, în sensul că de corectitudinea întocmirii facturilor pentru livrările de bunuri răspunde și beneficiarul (reclamanta), care are obligația de a determina taxa aferenta și a evidenția în decont atât taxa colectată, cât și taxa deductibilă.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut organul fiscal că nu erau îndeplinite, cei doi furnizori nefiind înregistrați ca plătitori TVA, iar facturile în cauză necuprinzând codul TVA al furnizorilor.

În ceea ce privește setul de apărări invocate de reclamantă referitoare la jurisprudența comunitară în materie de TVA, prin care se arată că beneficiarul nu are obligația de a verificarea validitatea înregistrării în scopuri de TVA a furnizorului și că atâta vreme cât identificarea fiscală era realizată, beneficiarului nu i se puteau impune obligații suplimentare de diligență în vederea verificării existenței înregistrării în scopuri de TVA, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute.

Astfel, jurisprudența invocată (Hotărârea din 22 decembrie 2010 pronunțată în Cauza C-438/09) are în vedere nerefuzarea dreptului de deducere al unei persoanei impozabile a TVA-ului achitat pentru prestări de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA.

Prin hotărârea menționată, s-a statuat că Articolul 18 alin. (1) litera (a) și articolul 22 alin. (3) litera (b) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006, trebuie interpretate în sensul că "o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conțin toate informațiile impuse de respectivul articol 22 alin. (3) litera (b), în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menționate și a naturii serviciilor furnizate."

Prin aceeași hotărâre, s-a statuat că articolul 17 alin. (6) din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18, trebuie interpretat în sensul că "se opune unei reglementări naționale care exclude dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătite de o persoană impozabilă unei alte persoane impozabile, prestatoare de servicii, atunci când aceasta din urmă nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată."

Înalta Curte reține că regulile de drept comunitar trebuie aplicate în lumina jurisprudenței comunitare, dar cu referire exactă la situația de fapt concretă ce a dus la respectiva jurisprudență. Or, hotărârea menționată se referă la ipoteza de drept comun a plății TVA de către beneficiar către furnizor (prestator), urmată de deducerea TVA de către beneficiar; în cauza de față, se analizează ipoteza de excepție a taxării inverse, în care prin aplicarea măsurilor de simplificare, nu se mai realizează nicio plată de TVA, de la beneficiar la furnizor (prestator), urmând ca beneficiarul să o evidențieze atât la taxă colectată, cât și la taxă dedusă. Ca atare, situația de fapt și norma de drept comunitar interpretată prin hotărârea menționată este diferită de cea dedusă judecății, nefiind aplicabilă speței de față.

Pe de altă parte, exigențele în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru valabilitatea taxării inverse în situația de excepție a aplicabilității acesteia sunt sporite față de cele ce trebuie îndeplinite pentru recunoașterea deductibilității TVA-ului achitat în situația de drept comun a taxării furnizorului.

Existența unui dublu standard din acest punct de vedere este întărită de prev. art. 160 alin. (1) teza a doua și alin. (4), care stabilesc că de aplicarea mecanismului taxării inverse sunt responsabili atât furnizorii, cât și beneficiarii.

Astfel, dacă în cazul unei operațiuni impozabile ce cade sub incidența art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, beneficiarului nu i se poate impune obligația de a proceda la verificarea valabilității codului de TVA înscris de furnizor pe facturi sau chiar nu i se poate imputa, în lumina Hotărârii din cauza C-438/09, lipsa codului TVA de pe facturi, în cazul unei operațiuni impozabile ce cade sub incidența art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, aceste obligații devin active.

Această distincție se justifică prin rațiunea mecanismului taxării inverse, care a fost introdus pentru diminuarea fraudelor de tipul comerciantului lipsă. Astfel, s-a constatat că în situația de drept comun, există riscul de neplată la buget a taxei; un astfel de risc întâlnit în activitatea organelor de control a fost frauda "comerciantului lipsă" prin care cel care livrează bunuri/prestează servicii evită sa plătească taxa datorată la buget, în timp ce clientii săi își exercită dreptul de deducere al taxei, deținând facturi care îndeplinesc condițiile legale.

Prin introducerea mecanismului taxării inverse, beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenția în decont, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, iar beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele și în condițiile stabilite de Codul fiscal. În acest caz, clientul este persoana impozabilă care achită taxa prin înscrierea acesteia atât ca taxa deductibilă, cât și ca taxa colectată, în decontul de TVA, în limita dreptului său de deducere al taxei, eliminând astfel plățile intre cei doi comercianți reprezentând taxa pe valoarea adăugată. Astfel, furnizorul/prestatorul nu va menționa pe facturi taxa aferentă operațiunii respective, nu va încasa banii reprezentând respectiva taxă și nu va avea TVA de plată la bugetul de stat de pe urma acestor operațiuni. Chiar și în cazul în care furnizorul/prestatorul nu va putea fi identificat ulterior de către organele fiscale, nu va exista riscul de a nu se mai recupera taxa de la acesta întrucât în urma operațiunilor supuse taxării inverse nu rezultă obligație de plată a TVA a furnizorului/prestatorului.

În același timp, cumpărătorul respectivelor bunuri/servicii, aplicând mecanismul taxării inverse, nu va ajunge în situația de a solicita rambursarea taxei de la bugetul de stat pentru respectivele operațiuni, reducându-se riscul de a se pierde bani de la bugetul de stat prin efectuarea unor rambursări de TVA.

Prin urmare, dacă atât furnizorul/prestatorul, cât și beneficiarul, au codul de înregistrare în scopuri de TVA valabil, beneficiarul este persoana obligată la plata taxei și, în consecință, nu se poate pune problema anulării deducerii și a colectării taxei pe valoarea adăugată ca urmare a comportamentului furnizorului/prestatorului, întrucât taxarea inversă exclude prejudiciul la bugetul de stat din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Numai în situația în care furnizorii/prestatorii aveau codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, beneficiarii ar fi putut ști ca aceștia au un comportament fiscal inadecvat și, drept urmare, nu ar fi putut deduce TVA din facturi în condițiile în care acestea ar fi fost emise cu TVA în perioada în care codul de înregistrare în scopuri de TVA al respectivilor furnizori era anulat.

Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (relevante fiind cauzele C-285/11 Bonik și C-277/14 PPUH Stehcemp), rezultă că dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat doar în situația în care s-a aplicat regimul normal de TVA, respectiv atunci când au fost emise facturi cu TVA, pentru că doar în această situație există un prejudiciu la bugetul de stat, determinat de faptul că beneficiarul a dedus taxa pe care a facturat-o, dar nu a plătit-o la bugetul de stat furnizorul.

În consecință, în situația în care beneficiarul a aplicat în mod corect taxarea inversă, furnizorul/prestatorul având cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA la data operațiunilor, chiar dacă ulterior codul acestuia este anulat sau se suspectează că furnizorul/prestatorul a avut un comportament fiscal incorect, nu se va sancționa beneficiarul în sensul anulării deducerii taxei pe valoarea adăugată, întrucât nu a avut loc un prejudiciu la bugetul de stat, scopul taxării inverse fiind exact acela de a proteja bugetul statului de fraudă ca urmare a neplății taxei pe valoarea adăugată de către furnizori/prestatori.

Înalta Curte reține că un asemenea scop este îndeplinit numai în măsura în care sunt respectate toate condițiile pentru aplicarea taxării inverse; or, cât timp beneficiarul care a dorit aplicarea mecanismului taxării inverse a acceptat facturi fiscale fără cod TVA menționat pe acestea și/sau fără a se asigura că furnizorii erau valabil înregistrați în scopuri de TVA, acesta nu se poate prevala de beneficiile mecanismului taxării inverse, prin nerespectarea unei formalități obligatorii prevăzute de lege ce constituie o condiție de fond a aplicării mecanismului taxării inverse.

În concluzie, nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea taxării inverse prev. de art. 160 alin. (1) și (2) din Codul fiscal. Într-o astfel de situație, în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru taxarea în regim de excepție (inversă), consecința juridică este aceea a revenirii la regulă, respectiv la aplicarea taxării normale de TVA, conform căreia sarcina plății revenea furnizorului, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal.

Acest aspect este confirmat și de împrejurarea că organul fiscal a emis decizii de impunere cu privire la cei doi furnizori (decizia nr. 250/04.06.2013 către II C. și decizia nr. 2545/10.06.2013 către II B.) raportat la operațiunile de livrare către reclamantă; acești doi furnizori au fost dizolvați și radiați în 08.02.2013, respectiv 20.02.2013, iar în aceste condiții, singurul responsabil din punct de vedere fiscal rămâne beneficiarul acestor operațiuni.

Ca atare, în mod corect a fost emisă decizia de atragere a răspunderii individuale și în solidar în temeiul art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, respectiv s-a avut în vedere faptul că beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce privește codul de înregistrare în scopuri de TVA al părților contractante.

Ca urmare, se constată că prima instanță a realizat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Codul fiscal coroborat cu 160 alin. (1) și (2) din Codul fiscal și cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, fiind fondat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă.

Astfel, se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă și casarea în parte a sentinței, cu respingerea acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, ca neîntemeiată.

3.2.4. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă A. FILIALA OLTENIA SRL

3.2.4.1. Cu privire la respingerea capătului de cerere din acțiune privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente

Înalta Curte nu va mai analiza criticile legate de respingerea ca nefondat a capătului de cerere din acțiune privind solicitarea de restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale solicitate a fi calculate de la data plății obligațiilor fiscale, până la restituirea integrală, cât timp a constatat caracterul nefondat al capătului de cerere având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale atacate, iar analiza acestui capăt de cerere nu se mai impune.

3.2.4.2. Cu privire la soluția de respingere a acțiunii în contencios administrativ față de pârâta AN.A.F. pentru lipsa calității procesuale pasive

Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță lipsa calității procesuale a acestui pârât. Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, pentru a dobândi calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit să fie emitentul unuia din actele administrative a căror anulare se solicită de către reclamantă. Or, având în vedere că actele administrative contestate prin acțiunea introductivă sunt emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, reclamanta nu a justificat calitatea procesuală pasivă a A.N.A.F. în cauza dedusă judecății.

Nu are relevanță împrejurarea că recurenta ar avea calitatea de mare contribuabil din data de 01.01.2014, aflându-se în administrarea Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deoarece DGAMC are personalitate juridică distinctă de ANAF și nu se confundă cu aceasta nici prin atribuții.

În ceea ce privește susținerea că calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANAF nu poate fi apreciată doar prin prisma emitentului actelor administrative fiscale atacate, ci și din perspectiva instituției ce va fi obligată să procedeze la restituirea obligațiilor fiscale achitate către bugetul de stat, Înalta Curte constată că o asemenea problemă ține de opozabilitatea executării hotărârii judecătorești, iar în cazul unei transmisiuni legale de atribuții, operează și o transmisiune legală de obligații ce ar fi ipotetic statuate prin dispozitivul unei hotărâri judecătorești.

În concluzie, se constată caracterul nefondat al recursului formulat de recurenta-reclamantă.

3.3. Temeiul procesual al soluției datei recursurilor

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, ca neîntemeiată; va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă ca nefondat și vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva sentinței nr. 258 din 9 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția Contencios Administrativ și Fiscal din dosar nr. x în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu recurenta-reclamantă S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile sentinței referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. împotriva sentinței nr. 258 din 9 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și Fiscal din dosar nr. x în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2018.